io, io şi iarăşi io
-
De asta
Lipsa mea neanutata de pe blog, insa oarecum sugerata pe Twitter se datoreaza unor intamplari destul de triste ce se petrec in viata mea. Nu intru in detalii pentru ca e o chestiune mult prea personala si nu vreau sa o fac subiectul unui post (nu, nu m-a despartit de Iubi). Trebuia insa sa va dau o explicatie pentru ca am fost urecheata ca n-am dat una. Din pacate, noile activitati ma vor impiedica sa ma ocup de blog asa ca pana acum, insa pe cat posibil o sa incerc sa apar cat mai des pe aici si pe la voi cand am putin timp liber. Nu prea mai pot…
-
What does this button do?
Azi am post de laudat. 😀 In sfarsit, unul dintre planurile mele a fost dus la indeplinire. Un Canon S5 e in posesia mea. Ceea ce aseara, dupa bucuria achizitionarii… m-a intristat putin. Ignorand dualitatea zodiei si ţopairea dintr-o extrema intr-alta, sper sa imi revin din starea de depresie post-natala care m-a cuprins. Cand am vazut ca habar n-am ce fac jumatate din butoanele de pe el, aproape ca mi-a parut rau ca mi l-am luat. Am idei, am dorinta, dar fara un aparat setat cum trebuie e ca si cand ai incerca sa cantirau ca mi l-am luat.atii electrice epn o serenada la o vioara neacordata. Nu inteleg prea…
-
Tatăl paralizat, buletinul şi o biţiglă roz
Cu ce sa incep? Cu o femeie care mi s-a milogit ca tatal ei e pe moarte si ca daca nu-i cumpara medicamente crapa? Cu bicicleta mea care a disparut miraculos din fata C.E.C.-ului lasand in urma ei doar lantul si lacatul taiat? Sau poate ati vrea sa stiti cum am ajuns la scoala si nu mi-am mai gasit buletinul. Dar stati cuminti si ascultati ca mi-a venit randul sa va vorbesc despre cum am fost eu pagubita. Ordinea enumerarii e pur intamplatoare ca din punct de vedere cronologic lucrurile stau altfel si oricum nu prea conteaza. Pe cand lucram eu singurica la o amarata de agentie imobiliara, cu peretii…
-
Momentul adevărului
Ca fiecare dintre noi are defecte, nu e nici o surpriza. Unii le au mai mari, altii le au mai mici, dar nici asta nu e o surpriza. Eu una, n-am tinut neaparat sa va vorbesc despre ale mele pentru ca aici, in lumea mea, ma simt bine cu mine si sper ca si voi va simtiti. Aici nu ma enervez, nu insult, nu batjocoresc, nu barfesc, nu ma uit urat, nu ignor, nu ma lansez in certuri, nu, nu, nu multe alte chestii. Deci, daca as fi asa si in realitate, as fi aproape un om perfect, comme il faut. Dar normal ca lucrurile nu stau asa. Pentru ca…
-
Din epoca mea de geniu pustiu
Denisuca mi-a pasat o leapsa. Sa scriu aici prima mea poezie. Cum nu mai stiu care e prima mea poezie (eram tare „creativa” prin liceu) abia am gasit niste versuri care sa nu ma faca de rusine asa mult. De pe vermea cand eram un geniu neinteles dateaza majoritatea randurilor pe care le-am scris si care vorbesc despre tristete, lacrimi, suferinte, deceptii, despartiri, etc. Sa nu va mirati ca cealalta creatie a mea seamana izbitor cu asta. ;)) Cand plang Pe foaie imi curge o lacrima grea Mai cade una si apa se strange Si vad cum in ea se scalda durerea Unui suflet mort, unei inimi ce plange.…
