Tatăl paralizat, buletinul şi o biţiglă roz
Cu ce sa incep? Cu o femeie care mi s-a milogit ca tatal ei e pe moarte si ca daca nu-i cumpara medicamente crapa? Cu bicicleta mea care a disparut miraculos din fata C.E.C.-ului lasand in urma ei doar lantul si lacatul taiat? Sau poate ati vrea sa stiti cum am ajuns la scoala si nu mi-am mai gasit buletinul. Dar stati cuminti si ascultati ca mi-a venit randul sa va vorbesc despre cum am fost eu pagubita.
Ordinea enumerarii e pur intamplatoare ca din punct de vedere cronologic lucrurile stau altfel si oricum nu prea conteaza.
Pe cand lucram eu singurica la o amarata de agentie imobiliara, cu peretii igrasiati, satula de internet si dornica sa imi iau talpasita cat mai repede spre casuta mea, intra o femeie. Blonda, pe la vreo 30 si ceva de ani, imbracata din bazar si inarmata cu muuult tupeu. Isi ia o faţă de caine batut si incepe sa isi turuie povestea: tatal ei era paralizat si mama ei isi cheltuise deja banii pe medicamente, dar ce sa vezi, mai trebuia sa cumpere si altele. N-am eu sa ii imprumut niste bani? Ca maine mi-i aduce inapoi, orice ar fi, se jura pe toti sfintii din calendar. Eu ma inmoi toata, desi nu-mi placea situatia si ma scormonesc in portofel. Am 20 lei amarati si zic in sine-mi: „Daca ma minte, asta e, dar daca chiar e asa cum zice, n-o sa ma iert ca i-am intors spatele.” Suflet mare, ce vreti??? Si imi multumeste, mai ca face ca Tom cand ii pupa picioarele lui Jerry si eu plec acasa fraierita si impacata ca am facut un bine. Am facut pe dracu’. Ma rog, asta a fost din prostia si naivitatea mea. Ce sa faci, cand cred prea mult in oameni?
Cu Pinkie, n-are rost sa mai dezvolt, ca deja stiti povestea, si daca n-o stiti, o gasiti aici.
Iar cu buletinul asa s-a intamplat: mergeam eu la scoala pe scarile autobuzului, ca asa era pe vremea aia: sarmale sau sardele, cui ii mai pasa, aratam si ne simteam toti precum ele. Si nu stiu cand, ca daca stiam, azi nu mai aveam ce povesti, cineva si-a strecurat manuta in geanta mea atarnanda inspre afara si a luat ce a gasit: o măpuţă* cu buletinul si ceva abonamente de pe la biblioteci si alte tampenii pe care le tineam in ea.
Asa ca, Mihai si eu am fost furata in Romania.
Cristi, Adeline, Miclowan, Scaevola, Matei si Teo, voi cum ati fost furati?
_______________________________________________
* măpuţă = mapă mai mică. 😛
12 Comments
Kesepian
Încă nu am avut neplăcerea să fiu furat. Mai degrabă am pierdut chestii…
_______________
Kesepian.
Mihai
bwhahahahhah. bai, eu credeam ca timisoara e cel mai civilizat oras din .ro, dar uite ca tu esti multipatita, pe cand altii zic ca n-au nimic de istorisit pe la buc…
LOVE the picture! *bală*
bloodie
Am fost furată de mai multe ori, dar de o singură persoană. Ştii ce e trist? Nu că mi-a făcut foarte mare pagubă dar, “hoţul” îmi era prieten. Cel puţin aşa credeam…
teo.georgescu
Tomatooooooo—nu pot sa cred ca mi-ai dat aceasta leapsa tocmai astazi!!!!
Iti raspund cat pot de repede, un pic mai pe seara.
Ca am ce sa iti spun….
Radu S
aiurea, ce sa zic. Un singur comentariu am, legat de chestia cu furat în România. Cu accentul pe România… Eu unul refuz să duc mai departe crucea asta de cea mai coruptă, murdară, etc ţară. De când am mai fost prin vecini (bulgari, sârbi, bosnieci…) am constatat că-s destul de mândru de ţara mea.
Şi cu furatul, că aici băteam de fapt. În România există hoţi şi şarlatani ca în orice altă ţară. Ba chiar mai puţini, pentru că cei mai talentaţi au ieşit la export.
Tomata
@ Kesepian –> Hm… bine ca nu mi s-a intamplat nici mie de prea multe ori, am si uitat, insa cu leapsa asta…
@ Mihai –> Stii cum e, fiecare padure cu uscaturile ei, asa ca nici Timisoara nu e in totalitate mai breaza. 😛 Totusi, n-as schimba-o niciodata cu Bucurestiul. 😛
@ bloodie –> Oh, asta chiar e naspa. Daca te referi la chestii sufletesti si nu materiale, asa pot sa zic si eu ca am fost furata de mi s-a acrit, insa daca sunt lucruri materiale, chiar it sucks.
@ Teo –> :))) Sa inteleg ca e ceva caldut? ;))
@ Radu S –> Pai si eu refuz sa duc crucea coruptiei, insa nu puteam sa ii impiedic pe aia sa ma fure, ca nu mi-am dat seama (exclus cazul nr.1). Si daca tot comentam unde e mai bine, pai sa fii sigur ca la noi, ca de cat in America printre criminali, mai bine aici printre hoti.
miclowan
sssss, stăteam şi mă gândeam, pe lângă tot felul de afaceri încheiate prost de mine pe care nu le pot eticheta drept furt deoarece mi-am dat acordul a mai fost ceva
Brasov, zi ploioasă, vară, 2006, eu cu un f bun partener de munte într-un autobuz, rucsacuri destul e grele, coborâm…sunt împins în lături de o respectabilă doamnă din Braşov, care pe deasupra îmi smulge şi biletul pe care cu naivitate îl ţineam în mână
p.s. aveam în şcoala primară un coleg care îmi fura mâncarea, dar eu mă bucuram, că nu-mi plăcea să mănânc la şcoală
Radu S
@Tomata: Bowling for Columbine? :))
DarkJade
Asta se intampla zilnic. Suntem victime are profitorilor, hotilor, milogilor si lenesilor. Cum sa stii cui trebuie cu adevarat sa fraci un bine cand traim intr-o astfel de lume?
Tomata
@ Radu S –> Aha. 😛
@ Dark Jade –> Eu cred ca nu trebuie sa renuntam la ideea de a fi noi insine oameni buni si corecti. Daca “resturilor” nu le pasa, asta e, va trebui sa strangem din dinti si sa mergem mai departe.
Tomata
@ miclowan –> Eu am scapat de faza cu mfuratul mancarii ca nu prea aveam. 😛
Pingback: