O durere neavută

Înainte să nasc și să fiu gravidă, am auzit de nenumărate ori, în diverse contexte, sentința „lasă că vezi tu când o să fii mamă”. Mă îndoiam că ceva se va schimba în felul meu de a gândi și de a simți, dar cum s-a mai întâmplat de suficiente ori, m-am înșelat. Și mi-am dat seama de asta chiar din perioada sarcinii, dar și mai abitir după ce am ținut-o pe Ada în brațe.

Până să existe ea, simțeam cu toată ființă și spuneam oricui voia să mă asculte că iubesc mai mult animalele decât oamenii. Că un câine bătut îmi inspiră mai multă milă și durere fizică decât durerea unui om, fie el și copil. Nu, asta nu mă face un om îngrozitor, ci doar un om care n-a cunoscut cu adevărat perspectiva durerii unui copil. Îmi era milă, evident, că nu-s de piatră, dar cumva, o știre cu vreun copil abandonat sau maltratat sau bătut de soartă îmi ieșea mai repede din minte decât una cu un cățel schingiuit sau omorât sau un cal bătut până la sânge de un idiot . Și asta pentru că având un câine, proiectam durerea acelor animale asupra lui. Îl puneam pe el în situația respectivă și sufeream doar gândindu-mă.

Acum, după ce-am adus pe lume un copil, pe care-l iubesc mai mult decât orice pe lumea asta, mă feresc de știrile cu copii abandonați, maltratați, batuți de soartă, ca dracu de tămâie. Mă doare ceva înăuntru atat de tare că mă apucă plânsul. Aud de o gravidă lovită pe trecerea de pietoni care acum e în comă și a și pierdut copilul, citesc despre trei fetițe triplete abandonate în maternitate de mama lor care mai are trei copii acasă și nu le poate crește și pe ele, dau peste știri cu copii de 5 luni bătuți cu brutalitate de vreun tată psihopat. Și mă doare ceva tare de tot. Probabil e neputință, poate e revoltă, poate e dorința de a-i extermina pe acei oameni care pot face un copil, un bebeluș, să sufere. Nu știu ce e.

every child

Acum proiectez asupra copilului meu ce nu puteam simți când nu exista. Și mă înnebunește gândul că cineva i-ar putea face rău, mă îngrozește imaginea unei mame întorcându-și spatele și părăsindu-și cele trei fetițe pe care le-a purtat în ea, mă scârbește acel tată care poate lovi un omuleț de 5kg care nici măcar nu se poate ascunde.

Mă minunez în fiecare zi cât de radical ți se poate schimba felul de a simți și de a vedea lumea după ce ai un copil. Chiar n-am crezut că poate avea vreun impact, vreun efect atât de puternic. Și-s doar la început…

5 Comments

  • mara

    Hehehe, join the club. Dragostea pentru animale e intotdeauna simt matern deghizat, m-ma prins si eu destul de tarziu. 😀

  • alexandra

    Subscriu la fiecare vorba! Asa ma agitam cand ii auzeam cu “lasa ca vezi tu cand esti mama…” si ma strofocam sa le explic, foarte clar, ca eu nu o sa fiu asa, nu se va schimba nimic, bla bla. M-am inselat si o recunosc cu voce tare 🙂

  • diana

    Cunosc sentimentul, chiar zilele astea ma gindeam ca m-am schimbat din punctul.asta de vedere dupa ce am.nascut.

  • lala

    Eu nu am copii si ma intristez de fiecare data cand vad stiri despre copii abandonati, loviti etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge