io, io şi iarăşi io
-
Din epoca mea de geniu pustiu
Denisuca mi-a pasat o leapsa. Sa scriu aici prima mea poezie. Cum nu mai stiu care e prima mea poezie (eram tare „creativa” prin liceu) abia am gasit niste versuri care sa nu ma faca de rusine asa mult. De pe vermea cand eram un geniu neinteles dateaza majoritatea randurilor pe care le-am scris si care vorbesc despre tristete, lacrimi, suferinte, deceptii, despartiri, etc. Sa nu va mirati ca cealalta creatie a mea seamana izbitor cu asta. ;)) Cand plang Pe foaie imi curge o lacrima grea Mai cade una si apa se strange Si vad cum in ea se scalda durerea Unui suflet mort, unei inimi ce plange.…
-
Adio MMJ
Azi a fost ultima zi in care mi-am vazut masinuta parcata in spatele geamului. Aseara a fost ultima data cand am parcat-o eu acolo unde am parcat-o in multe nopti cand ma intorceam cu ea din oras. M-a slujit de fiecare data cand am plecat impreuna spre destinatii cunoscute sau necunoscute, mi-a suportat pumnii pe care ii dadeam volanului cand eram nervoasa, am mangaiat-o cu cuvinte de alint cand eram doar noi doua si mi-a ascultat povestile cand ma descarcam in linistea ei. Azi pleaca, n-o s-o mai vad si nici nu-mi doresc. N-as putea sa ma uit pe strada dupa ea si sa imi spun: „Ai fost masina mea”.…
-
Ce are in comun un ORL-ist cu o bicicletă?
Nu-mi aduc aminte ultima data cand mi-am facut planuri pentru termen lung. Sa fi fost inainte de sfarsitul anului trecut? Oricum mai nimic din ce am scris atunci nu s-a indeplinit pana acum, asa ca nici astea, de primavara, cred ca nu vor face ochi prea curand. Dar asta nu inseamna ca ele nu existe. Primul plan, cel mai important si cel mai urgent care trebuie sa fie pus la punct e sa ma lamuresc odata ce e cu durerea asta de cap, sa ii gasesc un remediu ca sincer, nu mai pot. 🙁 Mai am de vazut un ORL-ist si dup-aia daca si cu sinusurile sunt in regula, o…
-
Când capetele crapă
Intr-unul dintre putinele momente in care am putut sa imi tin ochii deschisi, n-am dormit si nu m-a durut capul, am avut ragazul sa si meditez putin. Miercuri si joi am fost in mare parte singura acasa, mama mea fiind la sat si tatal meu lucrand aproape toata durata zilei. Desi Grey’s Anatomy se derula pe monitorul meu, cam cate 2 episoade deodata, intrerupte de un film in timpul caruia motaiam sau stateam cu ochii inchisi, desi probabil n-as fi avut puterea sa socializez cu nimeni, m-am simtit la un moment dat teribil de singura. Atat de singura incat am inceput sa plang in hohote, cu lacrimi de-alea mari care…
-
:(
Sunt putin cam foarte bolnava, asa ca am din nou parte de o pauza fortata. De indata ce ma voi simti in stare sa stau la calculator, sa va scriu ce-mi mai trece prin capul asta care momentan e pe punctul de a exploda, o sa raspund tuturor comentariilor si o sa va vizitez blogurile. Pana atunci, sunt la orizontala cu comprese si inconjurata de tot soiul de medicamente. Multa sanatate si sa aveti grija de voi. Nu va pup, ca-s si racita pe deasupra.
