Cel puțin așa îmi place să cred. Întotdeauna mi-a plăcut să-i învăț câte ceva pe alții și satisfacția reușitei lor era neprețuită pentru minte. Însă am ales să nu mă duc pe drumul ăsta. Răspundeam aseară la întrebările unui interviu pentru Ctrl-D și una dintre ele era legată de decizia mea de a nu profesa ce scrie pe diplomă. Povestesc aici,  că locul e mai potrivit.

N-am cum să încep postul ăsta decât prin sublinierea evidentului (chiar, care-i traducerea sau adaptarea expresiei „to state the obvious”?) așa că așa îl încep: e vară și lumea pleacă în concedii, în excursii sau în delegații. Ce înseamnă asta? Că au de făcut bagaje. Și aproape nimănui nu-i face plăcere să și le facă.

Încă de când eram mică, am momente în care nu sunt învăluită de gânduri și mi se face frică. Întotdeauna noaptea sau când e întuneric. Nu pot spune că am o fobie de întuneric, că fobia e ceva patologic și la mine nu-i cazul. Pur și simplu, întunericul îmi transformă mintea într-un mediu foarte fecund și prielnic gândurilor prăpăstioase, scenariilor apocaliptice și ipotezelor neverosimile. Nu-mi place să adorm în liniște sau înaintea lui Iubi. Întotdeauna mă culc prima pentru că el mai rămâne să lucreze sau să piardă vremea pe net. Dacă adoarme el înaintea mea, îmi pornesc televizorul, îl dau încet, dar suficient cât să aud sunetul, îl programez…

În mod normal, asta e replica băieților. Nici o femeie din lume nu le va putea găti mâncare așa cum a făcut-o mama lor și cu siguranță au dreptate. Nu zic că nici o femeie nu se poate ridica la nivelul gastronomic al celei care le-a dat viață, însă gustul mâncării e unic. Nu trebuie să fiu băiat să simt și eu asta. Spre deosebire de alte fiice, eu n-am fost fata mamii, n-am stat pe lângă ea în bucătărie să văd ce și cum face și nici ea nu m-a îndemnat. O ajutam la spălat vase, curățat legume, cumpărat chestii și cam atât. Nu mă punea să amestec, să…

Când mă apuc de scormonit prin posturile trecute, să știți că ori n-am inspirație, ori n-am nimic interesant de povestit, dar totuși nu vreau să treacă o zi fără să scriu ceva. Nu mai prea am timp să citesc bloguri pentru a mă inspira de la alții așa că, unde să găsesc subiecte, dacă nu pe propriul blog? Așa că mi-a venit ideea să caut data de 14 iunie a fiecărui an de când există blogul ăsta și iată ce-am (re)descoperit: