Ce mai înseamnă acasă?
Unii dintre noi pot da răspunsul asta banal într-o milisecundă, alții poate nu s-au gândit la asta pentru că nu a fost nevoie, alții au mai multe răspunsuri – în general emigranții sau cei cu case în mai multe locuri. Cred că eu mă încadrez în ultima categorie, dar stați cu mine… că în articolul ăsta încerc să îmi dau seama pe măsură ce scriu.
Citesc Being Mortal de Atul Gawande și am dat de un paragraf unde persoanele în vârstă și bolnave refuză cu obstinație să părăsească locul acela care înseamnă ‘acasă’ pentru ei în favoarea unei camere într-o instituție de îngrijire. Acasă e locul în care se simt în siguranță, în care locuiesc toate amintirile lor, dar mai ales spațiul în care nimeni nu îi comandă și nu-i îi dădăcește, chiar dacă acea cameră le oferă, de fapt, protecție și îngrijire.
Eu știu ce îmi doresc pentru bătrânețe și ăla e un azil. Motivele sunt evidente: nu vreau ca Ada și Sotzu’ să se streseze cu îngrijirea mea, vreau să își trăiască viețile și să vină să mă viziteze din când în când. Oricum nu o să știu unde sunt. Însă nu știu dacă asta ar fi dorința mea și în cazul în care nu aș avea sabia Alzheimerului atârnată deasupra capului. Sincer… nici nu vreau să fac exercițiul ăsta de imaginație pentru că e prea dătător de speranță și asta nu ajuta pe nimeni.
Dar să revenim la ideea de ‘acasă’ că am câteva cugetări.
E ‘acasă’ casa din Berlin?
Care e a noastră după ce terminăm cu ratele. E, de fapt, singura casă cumpărată de noi doi, ar trebui să fie prin definiție ‘acasă’. Stăm de 3 ani în ea și încă nu arăta cum mi-aș ne-am dori. Însă sper că după ce terminăm cu renovatul, măcar al parterului, să mă simt în cuibul meu. Dar cine știe dacă vreodată mă voi simți acasă cu adevărat la Berlin. Nu tânjesc neapărat după România și știu că acolo nu va mai fi casa mea, deși am chiar două acolo, însă tot suspendată undeva între mă simt.
E ‘acasă’ apartamentul din Timișoara?
Până să emigrăm în Germania, unde în decurs de 5 ani ne-am mutat de 4 ori – ceea ce a contribuit la destabilizarea completă – a fost timp de 32 de ani singurul ‘acasă’ pe care l-am cunoscut. Acum e închiriat și îl vizitez de fiecare dată când merg la Timișoara, că de cele mai multe ori stau la doar două scări distanță, la prietena mea din copilărie. Însă ‘acasă’ nu mai e… E spațiul în care locuiesc amintirile cu bucuriile și tristețile lor și oamenii care nu mai sunt pe Pământ, copilăria, anii de școală, de liceu, de facultate și primii ani de angajată. Cred că nici măcar obiecte din acea perioadă nu mai sunt în apartament, însă pereții știu ce știu și când întru între ei îi aud vorbind.
E ‘acasă’ casa de la sat?
E un membru al familiei. La fel ca și apartamentul din Timișoara, ultimele legături cu viața mea anterioară. Însă acolo nu ajung nici măcar atât de rar cum ajung în Timișoara. Casa e lăsată în paragină și mâncată de vegetație. Îmi mai tăia un vecin pomii și buruienile, însă n-am mai vorbit cu el de un an… Și anul ăsta ar trebui să mă adun să depun niște acte și va trebui să mă duc să dau piept cu realitatea și cu tristețea. Nu mă pot dezlipi de casa aia chiar dacă nu o mai vizitez. I-am spus Sotzului să mă ducă acolo în vizită când o fi să îmi pierd mințile. Poate îmi amintesc ceva…
E ‘acasă’ apartamentul din Weißensee?
Îl pun pe listă pentru că e locul copilăriei Adei și locul în care ne-am simțit fericiți. Poate mai fericiți decât unde stăm acum, dar din alte motive. Toate erau mai aproape, curtea aia interioară unde copiii se jucau cum ne jucăm și noi, afară, de dimineața până seara, ne împrieteniserăm cu vecinii care erau de vârstele noastre, nu bătrâni ca cei pe care îi avem acum. Nu, cu siguranță nu e acasă, dar și el a fost multă vreme un ‘acasă’ sigur și ferm. Iar faptul că mergem des în curtea aia, în vizită la foștii vecini, e mereu puțin dureros. Tragem cu ochiul să vedem cum au mobilat actualii chiriași, însă nu se vede prea mult.
Deci deocamdată nu am un răspuns pentru unde e ‘acasă’ pentru mine.
8 Comments
Diana
Cat de mult ma regasesc in aceste randuri.
Desi locurile sunt diferite, acelasi sentiment – inclusiv ‘casa’ curenta care inca nu e ‘acasa’. Poate o sa fie….
Timpul va spune.
Tomata
🙁 imi pare rau sa aud asta. iti doresc ce imi doresc si pentru mine: sa iti gasesti acel acasa in care simti ca e singurul loc care vindeca si te primeste cu drag.
Adriana
De cînd m-am casatorit, am locuit în Franta, Brazilia, Ungaria, Franta din nou si acum Statele Unite ale Americii, prin prisma serviciului. A doua oara cînd am locuit în Franta am stat în primul nostru apartament, pe care-l cumparasem la plecarea în Brazilia. Nu stim daca vom sta din nou în el la întoarcerea în Franta, atunci cînd se va întîmpla. In fiecare loc în care am locuit si pe care l-am închiriat am încercat sa-l amenajam pe gustul nostru, cu mobila noastra, si sa ne simtim cît mai bine; au aparut copilul, motanul, si-au dat si ei “cu parerea”. Prietenele din România ma întreaba de fiecare data cu oarecare mila: dar tu cum te simti asa, fara casa?! In ciuda nostalgiei si a stresului inerent la fiecare mutare, în fiecare loc m-am simtit acasa pentru ca am fost împreuna. Si mi-e dor de fiecare casa/apartament în care am stat si care a fost, pentru 3-4 ani, acasa.
Tomata
Mi se pare asa interesant sa schimbi tarile si culturile, sa nu apartii cu adevarat nici unui loc, insa oricat de romantic sau idilic mi se pare, nu cred ca as putea. Am nevoie de radacinile de care spuneam in post, insa ma bucur de diversitatea lumii calatorind. Totusi, undeva adanc in suflet e mereu regretul ca nu am ales Franta in locul Germaniei. Am spus odata cuiva ca de fiecare data cand vizitez Franta e ca si cand m-as intoarce acasa. Am un sentiment de plenitudine, de mirare si bucurie constanta cand sunt pe pamant frantuzesc, in limba aia… Nu stiu cum e cu adevarat sa locuiesti acolo, poate nu ar fi ca in capul meu, insa ma gandesc la ea mereu cu dor. Parca mai mult dor decat fata de Romania.
Ce sentiment puternic e dorul asta…
Greta
Pentru mine, acasă înseamnă unde e omul meu. A fost acasă și-n garsoniera din București, și la mansarda din Bayreuth unde am locuit în primele luni de Germania (și unde aveam dușul în bucătărie 😀), și-n cele două apartamente închiriate în următorii 11 ani și, mai ales, în apartamentul pe care l-am cumpărat (chiar dacă mai avem ani buni de plată la el).
Personal, nu mi-e dor de România, ci numai de niște oameni de acolo, de care mi-e dor și pe care-i regăsesc cu drag de fiecare dată. Însă acolo nu e casa mea, deși țin la țara în care m-am născut.
M-ai inspirat cu articolul ăsta și mi-am adus aminte de ceva care-a făcut o impresie puternică asupra mea când am venit într-un concediu, sper să mă mobilizez să scriu zilele următoare.
Tomata
<3 ce frumos. normal ca si pentru mine e acasa unde sunt ai mei, insa mai mult de atat, imi trebuie un cuib :D
Ana
Si noi locuim in Germania (Munchen Kreis) de 7 ani si cred ca abia in ultimul an am inceput sa ma simt acasa apartamentul din Germania (pe care l-am cumparat cu 4 ani in urma). Acum simt mai mult Germania ca fiind ‘acasa’ decat simt Romania. L-am amenajat, astfel incat ne simtim ca in cuibul nostru, chiar si copiii spun asta cand ne intoarcem din vacanta. Cred ca ceea ce a contribuit la sentimentul asta a fost si o serie de experiente placute pe care le-am avut cu oamenii de aici. Experiente placute cu unul dintre managerii de la serviciu, cu medicul de familie, cu integrarea copiilor la scoala, la supermarket etc … toate aceste intamplari m-au incarcat pozitiv. Si mai este ceva, de la balconul apartamentului se vede padurea iar eu iubesc padurile, a fost visul meu sa am o padure aproape in care sa ma plimb oricand vreau.
Tomata
oh, si de la noi de pe terasa se vede padurea si e intr-adevar o priveliste reconfortanta. 🙂
eu imi pun sperantele din renovarea casei pentru ca deja ma simt mai ‘acasa’ in dormitorul recent refacut. E camera in care as sta tot timpul si sper ca asta sa fie si cazul livingului pentru ca am gandit designul asa fain si sunt foarte entuziasmata sa il vad gata. plin de plante si lumini si locuri cosy.
am patit si eu de cateva ori sa ma intorc de undeva si sa ma bucur cu adevarat sa ma intorc acasa aici, chiar si daca nu ma omoram dupa cum arata, dar sentimentul de bucurie m-a mirat si pe mine.
Am incredere ca va fi bine.