O lecție destul de valoroasă, sper doar să am înțelepciunea să o aplic de cât mai multe ori. În weekendul ăsta, Clubul de înot Masters, din care face parte Iubi, (și eu, numai că eu doar în acte, la bazin încă n-am ajuns), a organizat un concurs de tip maraton. Adică se înota timp de 24 de ore. De sâmbătă de pe la ora 13 până duminică dimineață tot pe la ora aia. 3 echipe a câte 10 concurenți (doi erau rezerve) s-au întrecut pentru a cumula cât mai mulți kilometri și pentru a câștiga o diplomă. Nu un premiu, doar o diplomă. Înainte de a râde, trebuie să știți…

Nu de găină, ci de mașină. O am pe Hapciu din 2009 și până anul trecut am făcut doar două pene, pe care mi le-a rezolvat tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte. Eh, anul trecut, nu cred că mint dacă vă zic că am făcut vreo 4 în vreo 3 luni și anul ăsta deja 2. Din cauza gropilor, că-s prietenă bună cu ele, și-o dată din cauza unei borduri. Îmi place să cred (și unii pot confirma) că-s o șoferiță bună. Cu toate astea, oricât de mică ar fi o groapă, io fac cumva și dau în ea. Faza cu bordura s-a întâmplat din pricina unuia care stătea pe loc…

Pentru că efectiv mintea mea nu mai funcționează la ora 12 noaptea când apuc să mă pun la laptop să scriu un post pentru a doua zi, ceva care să merite citit, mi-am zis că cel mai bine vă mai povestesc ce-am făcut.

După ce a murit tatăl meu, mi-am spus că al doilea lucru tragic care mi se poate întâmpla e să moară Ricky. Începe să-mi fie tot mai teamă de expresia  „de ce ți-e frică nu scapi”. Sufletul îmi e din nou spart în bucățele. După o săptămână de investigații, drumuri și telefoane aproape zilnice la veterinar, am aflat că Ricky are o tumoare mai mare decât o minge de tenis la vezica urinară.

…se așterne în fața mea. Nu îmi aduc aminte de ultima oară când am fost atât de entuziasmată de o săptămână întreagă cum sunt de asta care începe azi. Atât de multe activități și întâmplari care se vor petrece în fiecare zi mă fac să spun „abia aștept ziua de marti”, „abia aștept să vină joi” etc. Și dacă tot v-am făcut curioși, ia să vă zic ce mă așteaptă și de ce dau așa din coadă când mă gândesc la săptămâna asta.