Lectia lui Coconut despre dorinte

Daca ati vazut pe Instagram sau pe blog poza cu un Golden Retriver, pe nume Coconut, poate ati citit si ca a stat cu noi timp de trei saptamani.

Dar sa va povestesc de la inceput.

Anul trecut prin noiembrie sau decembrie posta cineva pe un grup de pe Facebook ca in februarie pleaca trei saptamani in Tailanda si ar dori sa gaseasca un pet sitter pentru cainele ei. L-am intrebat pe sot ce parere are, el a raspuns ca nu una pozitiva, dar eu totusi am raspuns anuntului si m-am oferit sa il cazez, incurajata fiind si de entuziasmul Adei. (Da, am genul asta de sot, care ma lasa sa fac experimente de astea, in totala cunostinta de cauza ca s-ar putea sa fie si el prea mult implicat in ele). Ce urmaream prin experimentul asta? In primul rand sa imi potolesc dorul de a avea un caine. Cine e demult timp cititor al acestui blog stie cat de mult iubesc cainii, cate am facut pentru ai mei si cum vad eu iubirea unui caine. In al doilea rand, sa vad cum e cu un caine mare, pentru ca deja stiam cum e cu trei mici. In al treilea, sa inteleaga si Ada ce inseamna sa ai un animal si cum sa te porti cu el.

Lunile au trecut si februarie a venit. De pe 2 februarie pana pe 2 martie (mda, cele trei saptamani s-au prelungit pentru ca… stapana…) am trait cu un caine pe care am crezut toata viata ca mi-l doream. S-a dovedit ca ceea ce credeam ca imi doresc, de fapt nu imi (mai) doresc.

* Parul lasat peste tot m-a scos efectiv din minti. Am acoperit canapeaua cu paturi, iar ca sa ne asezam la un film trebuia sa le dam la o parte, doar ca sa vedem ca parul era si pe sub ele. Oricat as fi aspirat si frecat canapeaua cu tot felul de perii speciale, parul nu pleca. Preferam sa ma duc in dormitor si sa citesc, decat sa mai fac efortul de a da paturile la o parte si de a le reaseza la loc cand plecam la culcare. Simteam din nou cum am simtit si cand a venit pisica, ca livingul nu ne mai apartine noua. Pregatirile pre si post asezat pe canapea erau un efort pe care ma enerva foarte tare sa il fac. Pisica s-a mutat demult afara si o duce bine, insa pe caine nu il puteam scoate afara. Asa ca am indurat parul ala care aveam impresia ca mi se lipise si de suflet.

* Apoi mirosul… daca ploua afara (si a plouat destul), blana avea un miros greu care ramanea in aer si cand intrai in casa te izbea direct. Acuma nu era sa ma pun sa ii spal cainele si oricum imi spusese stapana ca nu e ok sa il speli prea des. Nu stiu cand l-a spalat ea ultima oara, insa eu l-as fi dus la un salon sa faca o baie.

* Plimbarile ar fi fost ok daca nu tragea in toate partile si daca nu se oprea in drum cand vedea alt caine sau alt om. Clipurile alea cu caini incapatanati pe care nu ii clintesti din loc suntr 100% adevarate. Dimineata si la ora 19 il duceam eu, la pranz si dupa 22 il ducea sotul. Unele plimbari au fost cumplite si altele ok.

Stiu ca daca ar fi fost cainele meu de mic si daca l-as fi invatat eu cum vom face lucrurile, poate situatia ar fi fost alta, insa Coconut, asa dragalas si frumos si dulce cum e el m-a facut sa inteleg ca nu imi doresc un caine mare. Vreodata. Si in nici un caz unul care lasa par peste tot. N-as vrea sa credeti ca a fost doar o corvoada, desi in mare parte a fost. Mi-a umplut sufletul de drag cand il vedeam cum se bucura cand vin de la birou si cum imi aducea jucariile (pe care ulterior le-a mancat) sa i le arunc prin casa. Plus cand se juca cu Ada si ea a scapat de putina teama care ii era de el. A invatat multe si a ajuns singura la concluzia ca un caine ne-ar strica feng-shui-ul in aceasta perioada a vietii.

Coconut a plecat saptmana trecuta, iar dupa ce m-am mai intremat dupa raceala, am spalat canapeaua si covoarele de doua ori cu aspiratorul cu apa, am spalat gresia cu mopul cu aburi ca sa dezinfectez si sa scot mirosul, mi-am recapatat canapeaua si linistea s-a restabilit in universul nostru.

Ma bucur mult ca am facut acest experiment in ciuda tuturor frustrarilor. Am avut multe de invatat din el si recomand oricui isi doreste un caine sa faca o asemenea incercare inainte. Sunt prea multi caini cumparati exact din aceasta dorinta visatoare care nu e mereu conforma cu realitatea si aceste biete animale ajung pe strada.