io, io şi iarăşi io
-
Dor de limba unei vieți anterioare
Îmi place să cred că după moarte nu se termină totul. Cred în reîncarnare, deși e împotriva religiei mele. Oh, well nu despre religii vorbim în acest post. Oricum nu vorbim despre religie pe acest blog, în general. Îmi mai place să cred și că într-o viață anterioară am trăit în Franța și am vorbit franceza. Altfel nu-mi explic ce se întâmplă cu mine când o aud vorbită sau cântată. Nu-mi explic de ce simt Franța atât de familiară, atât de parte din mine.
-
Tirania celui de-al doilea nume și alte frustrări adunate
Într-un fel mi-am făcut-o cu mâna mea, într-altul oricum trebuia făcută. Schimbarea numelui carevasăzică. Așa cum m-am tot lăudat pe-aici, nu mi-am schimbat complet numele, ci l-am adăugat pe-al soțului, astfel încât acuma m-aș integra numai bine în sânul poporului spaniol, mexican sau mai știu eu ce altă gintă vorbitoare de limba spaniolă.
-
Treizeci
Mereu când aud de vârsta de 30 de ani îmi aduc aminte de ce îmi spunea Nicoleta Drăgan când am cunoscut-o la București: „Întotdeauna mi-am dorit să am 30 ani. Mi se părea că e o vârstă atât de cool!”. Aveam cu 4-5 ani mai puțin, deci ziua de azi mi se părea îndepărtată bine. Nici măcar n-am făcut un efort să mă gândesc oare cum va fi, cum mă văd eu peste 5 ani, tipica și enervanta întrebare. Nu m-am văzut nici fără tată, nici fără mamă, nici măritată, nici la casa mea. Nu m-am văzut nicicum, la fel cum nu mă văd cumva nici peste alți 5 sau…
-
Am plutit cu balonul
V-am spus că mă duc, m-am dus. Deși nu eram în cea mai bună formă a mea, niște dureri își cam băteau joc de corpul meu, da’ asta n-a făcut decât să-mi știrbească puțin din entuziasm. Doar joi, nu și vineri, în ziua marelui eveniment.
-
Despre emoțiile din ziua nunții
Ah, câte sunt de spus despre ziua nunții de când a început și până s-a încheiat! Sper să nu uit nimic, de-asta mă și grăbesc să pun în scris toate trăirile și evenimentele că peste câtva timp sunt sigură că memoria mi se va încețoșa și n-o să mai fie totul atât de limpede ca acuma.













