Treizeci

Mereu când aud de vârsta de 30 de ani îmi aduc aminte de ce îmi spunea Nicoleta Drăgan când am cunoscut-o la București: „Întotdeauna mi-am dorit să am 30 ani. Mi se părea că e o vârstă atât de cool!”. Aveam cu 4-5 ani mai puțin, deci ziua de azi mi se părea îndepărtată bine. Nici măcar n-am făcut un efort să mă gândesc oare cum va fi, cum mă văd eu peste 5 ani, tipica și enervanta întrebare. Nu m-am văzut nici fără tată, nici fără mamă, nici măritată, nici la casa mea. Nu m-am văzut nicicum, la fel cum nu mă văd cumva nici peste alți 5 sau 10 ani.

Ultimii 3 ani și jumătate mi-au demonstrat că într-o clipită viața se poate schimba în feluri pe care nici nu le bănuiam, că voi trăi și bune și rele la turație maximă, la intensitate maximă. Așa că ce folos să bat câmpii făcând planuri pe următorii 5 ani? Să ne rezumăm mai bine la viitorul apropiat, că-i mai ușor de manevrat.

Da, azi împlinesc 30 de ani. Sunt în floarea vârstei, femeie în toată firea ar spune unii. Ciudat. Nu pot nici în ruptul capului să-mi atribui statutul de femeie. Sună atât de bătrân, de matur. Am momente când mă prostesc și mă comport exact ca un copil, am oameni care pot confirma, dacă nu mă credeți. Chiar ieri vorbeam cu Oana și îi spuneam că am păstrat cel puțin două lucruri din copilărie de care și acum mă bucur ca și la 3-4-5 ani: învârtitul cu o fustă largă și bălăcitul în apă. Cum să mă văd ca o femeie când simt bucuria în stare pură, când nu-mi pasă de ce spune lumea când mă manifest copilărește?

Și totuși… sunt 30. 3 decenii. Pe vremea când chiar credeam în planurile pe termen lung, aș fi putut jura că până la 30 de ani sunt deja mamă. Măcar m-am măritat înainte de vârsta asta, să zicem că nu-s chiar așa departe de îndeplinirea  socotelilor de-acasă.

Ce-mi doresc pentru următorul deceniu? Sănătate. Pentru mine și pentru toți oamenii care contează pentru mine. Îmi doresc să călătoresc de 10 ori mai mult decât am călătorit în ultimii 10 ani, îmi doresc cei doi băieți și pe soțul meu mereu alături de mine. Atât.