Până găsesc eu 3-4 ore libere să pregătesc articolul despre Praga, vreau să dezbatem împreună o discuție pe care am avut-o cu Oana (pe Facebook, că-n persoană n-are timp de mine) despre cum evaluăm o carte. Pentru că Goodreads-ul are un sistem de notare al cărților de la una la cinci steluțe (1 – did not like it, 2 – it was OK, 3 – liked it, 4 – really liked it, 5 – it was amazing), din discuția cu Oana am ajuns la două variante:

Muzica, la fel ca și mirosul e un stimul extraordinar al memoriei. Am câteva melodii pe care oricând și oriunde le-aș auzi îmi vor aduce aminte de același lucru, nu contează câți ani au trecut peste amintirea aia, câtă apă a curs pe Bega și cât de mult m-am înstrăinat de locul sau de persoana cu care asociez melodia. Am scris prin 2010 un articol despre asta și mi-e teamă că de atunci, n-am mai prea îmbogățit lista melodiilor cu poveste. Poate doar Dance me to the end of love, că e melodia pe care am dansat cu Sotzu’ la nunta noastră. În rest, nu-mi vine nimic acum în minte.…

Autor: Eric-Emmauel Schmitt Titlu original: Concerto à la mémoire d’un ange Naționalitate: francez Gen: povestiri Anul apariției: 2004 Nr. pagini: 216 (Humanitas) Premii: – Ecranizare: nu Traducere: Simona Brinzaru Alte cărți de același autor: Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe Nota mea: 3/5 Dă-mi orice carte de Eric-Emmanuel Schmitt și n-o să mă intereseze despre ce e, o să mă pun și-o s-o citesc. Atâta încredere am dobândit după primele două cărți scrise de el. Am mai spus asta și-o spun și-acuma, chiar dacă această carte nu mi s-a părut la fel de bună ca și celelalte. E una dintre puținele colecții de povestiri pe care le-am citit, dacă…