Ce am mai citit si as vrea sa cititi si voi

1. Titlul e partial imprumutat/furat de la Diana si de la Lavinia, ca nu prea am staruit sa gasesc ceva mai original.
2. Trecem peste scuze, pretexte si motive, peste faptul ca am fost in Malta si ca ar fi fost un lucru despre care as fi vrut sa scriu, dar mi-e lene.
3. Am primit un boost of confidence pe GoodReads si am decis sa mai arunc incolo si incoace cu niste titluri de carte, lecturi superbe pe care le-as baga pe gat cu insistenta oricui iubeste sa citeasca.

Intr-o ordine aleatorie, carti de 5 stele, favorite sau ne, de 4 stele, dar totusi recomandari.

Gradina de sticla, de Tatiana Țîbuleac  – 5*

Am terminat-o acum 2 zile, iar pentru Tatiana Țîbuleac mi-am incalcat regula de a nu citi doua carti scrise de acelasi autor intr-un an. Pur si simplu m-a fermecat cu Vara in care mama a avut ochii verzi (despre care scriu mai jos) si prima persoana care a venit din Romania, mi-a si adus-o. Am scris pe GoodReads: „Subiectele Tatianei, desi dureroase, incomode, triste, n-ar iesi la fel de minunat de intense din imaginatia si sufletul altcuiva. Povesti asemanatoare am mai citit vreo doua anul asta si anul trecut, insa cu atata nesaț ca din cartea asta n-am sorbit din niciuna.
La fel ca si ‘Vara in care mama a avut ochii verzi’ si ‘Gradina de sticla’ e o carte pe care as citi-o doar pentru a lasa frazele sa taie in carne vie, sa intre brutal in suflet, sa ma regasesc pe ici pe colo, sa inteleg pe deplin ce vrea Tatiana sa-mi explice. O face asa de bine ca si daca nu mi s-a intamplat nimic asemanator, am o idee destul de completa despre ce si cum simt.
M-am gandit daca sa ii dau 4 sau 5 stele si m-am hotarat la 5, desi nu e si pe lista de favorite. Poate tocmai pentru ca povestea nu mi se pare noua, poate pentru ca am pierdut surpriza stilului. Insa este o carte de 5 stele si sigur una ‘musai de recitit’.

Vara in care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac  – 5* + lista de favorite

Șocată am fost la primele pagini. Ura, scarba, rebeliune, cuvinte dure, toate indreptate de fiu catre mama si scoala, dar multe de tot catre mama. Un stil brutal, brut, dur, parca nu l-ai pune pe seama unei femei. M-a lovit in moalele capului si n-am stiut ce sa fac cu cartea, sa continui, sa merg mai departe si bine ca nu m-am oprit. Pentru ca ceea ce credeam ca va fi o carte despre ura e cea mai frumoasa declaratie de dragoste a unui fiu pentru o mama din cate am citit. Cand am inteles de ce simte cum simte pentru mama lui, l-am iertat, insa pe mama n-am putut.
Mi-a placut cum s-a transformat treptat acea ura in dragoste si cum fiul se inconjoara de mama lui, cum se agata de ea.
De recitit, clar de recitit. Oricum mi-am incalcat deja o regula pentru Tatiana, deci nu-i exclus sa ma intorc la Vara anul viitor.

Circe, de Madeline Miller – 4*

Inceputa in Malta, ca lectura de vacanta, Circe a fost o lectura tare linistitoare. M-a prins de la primele pagini si muream de curiozitate sa aflu ce se intampla mai departe. Reinterpretarea mitului lui Circe, o vedem pe nimfa exilata pe insula Aiaia, dupa ce-i recunoaste tatalui ei, Helios, ca s-a ocupat cu vrajitoria si ca Scylla si Glaucos sunt operele ei. Pe insula o viziteaza Hermes, Dedal, Ulise, Atena, Penelope si Telemachus. Fiercare dintre aceste intalniri sunt superb construite, dialoguri pe care le-am citit de doua ori atat de mult mi-au placut. Unii dintre ei stau mai mult, altii pleaca repede, unii o iubesc, altii nu prea mult. Insa ce mi-a placut la fel de mult ca si dialogurile a fost evolutia lui Circe, lectiile pe care le invata de la toata lumea, felul in care analizeaza si planuieste cum sa actioneze si ce sa spuna, si cireasa de pe tort: cum ii infrunta pe zei si cum devine propria-i stapana, dupa ce mai tot timpul a fost trecuta cu vederea.
Circe mi-a adus aminte ce mult mi-a placut Odiseea si mi-a redeschis apetitul pentru miturile cu zei si muritori. Am pus pe lista The Song of Achilles si Penelopiada lui Margaret Atwood.

O viata marunta, de Hanya Yanagihara – 5* + lista de favorite

Pana in momentul de fata, cartea anului 2018. Pe GR am scris o recenzie mai lunguta, cu cateva spoilere (cred), insa aici o sa scriu mai pe scurt, ca vad ca m-am intins. O viata marunta e o carte dupa care am avut nevoie de timp sa ma adun, caci m-a cam facut bucati. Imi doream sa o reiau a doua zi si in acelasi timp, simteam ca nu sunt in starea mentala sa duc atata tristete, nefericire, atata trecut infiorator si atata durere fizica. Dupa ce Singuratatea numerelor prime mi-a facut un pic de lumina in ceea ce inseamna depresia, cartea asta m-a facut s-o simt. Prin multe mini recenzii se spune ca e povestea a 4 prieteni care merg prin viata impreuna. Mmm, pentru mine n-a fost asta, a fost cartea si iubirea dintre doi prieteni, ceilalti fiind doar niste persoane importante in viata lui Jude. Nici macar nu incerc sa rezum romanul in cateva fraze pentru ca e genul de carte despre care e mai bine sa nu stii nimic, sa nu fii pregatit pentru ce urmeaza sa (ti) se intample.

Cele patruzeci de legi ale iubirii, de Elif Shafak – 5*

Prin intermediul lui Rumi si al lui Shams din Tabriz, Elif Shafak m-a invat una-doua chestii despre iubire. Nu neaparat ca nu le stiam, dar dupa ce-am citit cum pune ea problema, totul pare nou, cald, ca un balsam. Narat din atatea puncte de vedere (hello, tehnica oglinzilor), de catre personaje principale si secundare, imaginea completa se dezvaluie intocmai cum Shams a incercat sa ii invete pe toti: exista atatea fețe ale aceleiasi povesti si toate sunt la fel de valide. Totul se rezuma la cat de deschis esti in fata iubirii. La cat de deschis esti sa primesti si sa dai dragoste. Am invatat multe despre sufism, am inteles intr-un final ca un dervish nu e un dansator sau un entertainer si acum sunt chiar curioasa de poezia lui Rumi.

La rasarit de Eden, de John Steinbeck – 5* + lista de favorite

Scorul pentru cartile pe care le-am citit de Steinbeck era de 1 la 2. Adica una (Despre oameni si soareci) mi-a placut, doua (Fructele maniei si Iarna vrajbei noastre) nu. M-am apucat de ea destul de sceptica pentru ca na, balanta nu inclina in favoarea lui. Oh, dar ce petrecere ma astepta. Am iubit fiecare cuvintel, fiecare personaj, fiecare decor. Aproape ca nu l-am iertat pentru ca a lasat un personaj nepedepsit, dar l-am iertat pentru ca mi-a dat 3 personaje preferate: Lee, Sam Hamilton si Cal.
La rasarit de Eden e o lumea a barbatilor, dar ce lume minunata! Barbateasca, dar afectuoasa, impulsiva, dar grijulie, saraca, dar inteleapta, profunda, dar nesabuita. Singurele femei care au contat in carte le-au dat forma si scop barbatilor ce o populeaza. Pentru unii erau prea bune, pentru altii periculoase, dar in final toata lumea a primit ce-a meritat.

Drumul catre casa, de Yaa Gyasi – 5* + lista de favorite

Superba scriitura, povesti dramatice, o si mai trista realitate pe care o descrie cartea, putina speranta si concluzia ca uneori raul nu ne poate distruge si nici nu ne poate face rai la randu-ne. Incepand cu anul in care englezii au descins in Africa si folosindu-se de doua surori nascute de aceeasi mama, surori care nu s-au cunoscut niciodata, romanul spune povestea tribului Fante si cum a inceput acesta comertul cu sclavi, chiar cu semeni de ai lor. Cum si-au maritat fetele cu barbati albi, cum a inceput „civilizarea”. Effia, una dintre cele doua surori, a fost maritata cu un alb, in timp ce Esi, cealalta sora, a ajuns sclava. Povestea lui Ness ne duce pe campurile de bumbac din sudul Americii, unde stim cu totii cum au fost negri tratati. Ce i s-a intamplat ei si lui Akua m-a intristat cel mai tare. Din viata lui Kojo aflam cum au trait negri ca oameni liberi in America si cum au redevenit sclavi dupa ce o lege a fost validata. Cu H ajungem in mine si in inchisoare pentru a fi martori la si mai multa cruzime la care omul alb l-a supus pe cel negru.
De la satele din Ghana si pana la orasele din America, Gyasi aminteste de toate aspectele sangeroase si nedrepte ale rasei negre. Ajunge in ghettouri, trece prin era jazz-ului, a drogurilor, evident si a rasismului si termina intr-o nota pozitiva dupa atata tristete si durere. Fiecare personaj sufera o trauma din cauza rasei, unii mor tineri, altii traiesc destul cat sa vada o schimbare.

Iata, cele mai bune lecturi de anul asta, si inca nu-i gata. Sper sa ma credeti pe cuvant ca as petrece cateva minute incercand sa va fortez sa le cititi. 🙂