Detransition, baby sau ce am invatat despre transsexualitate
Cu certitudine Detransition, baby e, pentru mine, una dintre cartile mindblowing ale acestui an. Am invatat atatea din ea si abordeaza subiecte atat de complexe si intr-un mod atat de elaborat incat nu voi ezita sa o recomand, oricat de incomod si controversat e subiectul despre care scrie Torrey Peters.
De la inceput as vrea sa mentionez ca nu am nimic impotriva orientarii sexuale a nimanui, a identificarii cu alt gen sau refuzul de a se incadra in sistemul masculin/feminin. Live and let live, chiar si atunci cand nu totul mi se pare OK sau acceptabil sau cand calific ceva ca o deviere comportamentala sau psihica. Aceasta carte m-a ajutat sa vad unde isi au izvorul toate, sa am un context si un vocabular mai adecvat. Sa inteleg si sa accept.
Nu cunosc nici o persoana trans, desi am avut un coleg nonbinary si am mai povestit cu ei despre ce inseamna si cum simt, ce isi doresc si cum vor sa traiasca. E unul dintre cei mai creativi, mai inteligenti, mai veseli si mai simpatici oameni pe care i-am cunoscut. Desi ce fac ei in timpul liber, cum aleg sa se distreze si cum aleg sa se expuna e strict treaba lor, nu pot spune ca unele ipostaze in care i-am vazut pe Instagram, de exemplu, nu m-au incomodat, insa le-am acceptat pentru ca nu ma afecteaza personal in nici un fel.
Am avut un coleg care in timpul zilei era un baiat super prietenos si vesel, iar in timpul noptii o Marilyn Monroe ravasitoare. O drag queen cu o voce minunata.
Barbati gay am cunoscut vreo 5 la locurile de munca, unul dintre ei fiindu-mi chiar sef, altul coleg. Si m-am inteles cu toti absolut minunat atat profesional, cat si la distractie. Cu doua femei gay, casatorite, am intrat in contact cand era Ada la gradinita si erau mamele unui baietel din grupa ei. Foarte de treaba si ok amandoua, absolut obisnuite in comportament.
Asta imi e contextul si experienta insa pana la cartea asta, cunostintele imi erau foarte limitate in ceea ce tine de transsexualitate. Evident stiam de operatii, de cum se poate transforma corpul unui barbat intr-unul de femeie si invers. Am vazut filme, documentare si emisiuni de genul Queer Eye, unde vizibilitatea persoanelor din comunitatea LGBTQIA+ e mai mare. Insa nu stiam dedesubturile, dramele, traumele si mai ales cat de complicat si extenuant e sa poti trai cum vrei.
Acum despre carte. Pe scurt:
Reese e o femeie trans care isi doreste foarte mult sa fie mama. Nu numai pentru validarea ca e femeie, ci si pentru ca iubeste cu adevarat copiii si are instincte materne mai pronuntate decat unele femei nascute femei. Ames e nascut James, simte ca e femeie, devine si ramane una timp de 7 ani, cand dificultatea de a trai asa devine insportabila si se decide sa detranzitioneze. Se intoarce la a arata a barbat, in timp ce in sufletul lui e inca femeie. Ii e doar mai usor sa traiasca in armura de barbat. Reese si Amy au fost un cuplu lesbian pana cand cea din urma a decis sa redevina barbat. Katrina e sefa lui, americanca cu origini asiatice, pe care Ames o lasa insarcinata, desi nu credea ca mai e posibil. Intriga e urmatoarea: pot acestia 3 sa creasca acest copil inca nenascut ca o triada?
Pe lung, oh, Dumnezeule! Am subliniat cartea asta si am scris la notite ca cine stie cat mi-ar lua sa scriu tot ce am de spus sau de intrebat despre ea. Atentie urmeaza spoilere, dar daca nu aveti de gand sa cititi cartea, cititi mai departe, e interesant!
Ca structura e un du-te-vino intre trecut si prezent si nu doar intre capitole care alterneaza in functie de momentul conceptiei bebelusului, ci si in capitole cand o intamplare face legatura cu altceva din trecutul lui Amy sau Reese. Limbajul e plin de jargoane si termeni specifici pe care a trebuit sa ii caut online pentru a intelege despre ce e vorba in propozitie (de ex. Crossdresser, seroconverted, PrEP, trans chaser, autogynephilia, Gender Dysphoria etc).
Ca teme, Peters abordeaza cam tot: de la copilarie si momentul in care o persoana intelege ca genul care i-a fost stabilit de organul sexual nu e acelasi cu ce simte ca e, pana la momentul de tranzitie cu tot ce implica: ,operatiile estetice, trauma psihica, stigma societatii, invidia intre transsexuali, in multe cazuri inevitabila sinucidere, schimbarea de sex (e doar pomenita, nu explorata indeajuns). Si peste tot planeaza dorinta de a fi vazut, acceptat, admirat si in special iubit. Insa bagajul emotional cu care trecutul impovareaza acesti oameni e coplesitor, chiar si cand doar citesti despre asta. Insa pe langa tranzitie si detranzitie, Peters aduce inca un subiect in discutie si anume acela al maternitatii. Ar trebui persoanele transsexuale sa aiba copii sau nu, de ce nu, de ce isi doresc ele copii, cum i-ar creste, cum le valideaza maternitatea, ce fel de parinti pot fi?
Reese iubeste copiii in primul rand ca om: ii plac cum miros, cum ganguresc, ii place sa le aline durerile sau supararile, sa se joace cu ei, sa se minuneze de puritatea si curatenia lor sufleteasca. In al doilea rand, sa fie mama e validarea suprema ca femeie. Cel mai mare handicap e incapacitea de a procrea, asadar in multe discutii acesta e argumentul absolut ca femeile trans nu sunt femei.
Ames devine subit tata, desi era sigur ca nu are cum pentru ca tot estrogenul si ceilalti hormoni pe care i-a luat ani de zile ar fi trebui sa ii atrofieze testiculele. Aparent nu s-a intamplat si in urma noptilor toride cu Katrina, a lasat-o insarcinata. Ce n-am mentionat mai sus e ca Reese e heterosexuala (prefera relatiile doar cu barbati, Amy fiind exceptia), in timp ce Ames sau Amy prefera femeile, deci lesbiana cand era femeie si cam hetero ca barbat. Gandul ca e “tata” il ingrozeste nu pentru ca nu isi doreste copii, insa nu vrea sa fie vazut ca un tata. In sufletul lui e inca femeie si titlul de tata nu i se potriveste. In schimb, accepta sa fie “parinte”. Cand ticluieste planul de a gasi o solutie sa ramana cu Katrina si sa aiba si copilul, singurul fel in care poate face asta e sa o implice pe Reese in schema. Katrina nu e foarte hotarata sa pastreze copilul, mai ales dupa ce afla ca Ames a fost candva femeie. Iar Ames are nevoie de Reese si pentru ca stie ca va fi o mama minunata si pentru ca il va ajuta pe el sa nu innebuneasca la gandul ca poate fi privit ca barbat/tata. De admirat deschiderea si abordarea Katrinei, informarea si cercetarea inainte de a se decide daca planul trece sau nu. Ce aduce Katrina nou in discutie e maternitatea asa cum se vede intr-o societate rasista, unde cultura si familia au un cuvant de spus si cum o ajuta toate astea sa o inteleaga pe Reese.
Relatia dintre Reese si Amy le consuma pe amandoua, insa pe fiecare din alta cauza. Amy e foarte inhibata sexual, nu a avut destule experiente bune si pentru a se bucura pe deplin de actul acesta trebuie sa disocieze, sa se transpuna in alt context, intr-o fantezie in care ii e permis sa fie cine e cu adevarat si sa se bucure de ce ii aduce placere, fara sa mai simta rusine. Una ajunge sa insele, cealalta sa recurga la servicii care sa ii aduca implinire si validare..
Am mentionat mai sus devierile comportamentale si nu pot sa nu scriu putin mai mult despre ele. De exemplu, in citatul de mai jos, dorinta femeilor trans de a fi iubite in orice forma, de a fi admirate si adulate pana la a se injosi in halul asta ma oripileaza si ma pune pe ganduri. Inteleg faptul ca dupa atat de multa respingere din partea societatii, a familiei, accepta orice si le intra in cap ca nu merita mai mult decat atat sau ca asta e tipul de afectiune, atentie si iubire care le e rezervat. Mi se rupe inima pentru ele, insa ma si dezgusta, sincera sa fiu.
In acest pasaj, Amy a descoperit ca pentru a primi genul de validarea sexuala suprema de care are nevoie, poate apela la serviciile unei dominatrix cu valente materne. Si mai jos e si explicatia din care izvoraste acest comportament deviant (in opinia mea) si incapabilitatea ei de a comunica cu partenera ei exact ce isi doreste. Ma incomodeaza mult felul lor de viata si de a fi si nu ma pot impiedica sa ma gandesc ca e si putin deranj psihic in toata treaba asta. Mi se pare usor de acceptat (pentru mine) ca un om nu se simte genul cu care s-a nascut si ca isi doreste sa devina genul care simte ca e, insa tot ce se intampla in spatele usilor si intre persoanele trans, plus in capul lor, practicile si kink-ul si tot… cu asta nu ma pot impaca asa usor fara sa le judec. Incerc sa nu, dar o fac. Si evident ca sunt constienta ca asemenea placeri nu sunt specifice doar persoanelor trans, ci si celor hetero.
Momentul in care Amy renunta la lupta de a fi femeie e acela cand barbatul din ea, barbatul care a fost aproape toata viata, iese la suprafata si se manifesta si prin gesturi si prin voce. Il ingrozeste, il umileste, ii intensifica sentimentul de impostura si il determina sa renunte la a mai lua pastilele de estrogen. Insa cea care l-a adus in pragul asta e Reese, iar in ochii mei, fara nici o indoiala ea e de vina pentru tot ce a dus la aceasta decizie.
Revenind la bebelusul nenascut si la cum se desfasoara lucrurile in aceasta triada, punctul culminant e acela in care Reese si Katrina isi dau seama ca lucrurile nu sunt atat de simple cum credeau ele si ca ceea ce le desparte sunt ideile diferite si opuse chiar de parenting. Nu stiu in ce univers ar fi putut functiona aceasta triada in care cele trei parti nu se cunosc indeajuns de bine, nu sunt pe aceeasi lungime de unda, nu au toate sentimente puternice pentru fiecare. Nici nu vom afla daca functioneaza pentru ca finalul e deschis, deci fiecare poate sa isi inchipuie ce isi doreste.
Exista insa in carte un pasaj in care mi-am spus ca e prea mult si imi e greu sa accept un asemenea sentiment de indreptatire (sau entitlement, daca in engleza are mai mult sens). In urma unei dispute si a marturisirii ca Reese e infectata cu HIV (indetectabil), lui Reese ii este clar ca aceasta schema nu va functiona si ca intelegerea a picat. In toata tristetea pe care situatia o cere, Reese isi spune: “Am pierdut un copil” (ok, merge cat de cat, acceptabil), insa cand spune: “I had a miscarriage” (Am pierdut sarcina), deja nu mai era acceptabil. Nu poti pierde o sarcina care n-a existat niciodata in tine, care nu s-a format in tine si care nu ti-a apartinut niciodata fizic. Nu si nu!
Ce ma surprinde foarte tare e ca nu se pomeneste nimic despre elefantul din camera: Reese e o femeie trans heterosexuala, James a fost una lesbiana, dar acum e barbat. James o vrea pe Reese in schema tocmai pentru ca in preajma ei se poate simti femeie, in timp ce fizic arata ca un barbat. Amandoi gasesc in celalalt ceea ce cauta si totusi nimeni nu le subliniaza adevarul care le striga in fata.
Mi-am notat aici aproape toate ideile si remarcile din timpul citirii mai mult pentru aducere aminte. E destul de controversata cartea si nu doar datorita subiectului ci si pentru ca ar fi haotica. Nu mi s-a parut, insa cred ca pe un cititor obisnuit cu o cronologie mai liniara ar putea sa il piarda pe parcurs. Ma bucur mult ca am citit-o si ca am aflat atat de multe lucruri din ea.
2 Comments
Anca
Multumesc pentru recomandare. Desi aveam intrebarile mele pe subiect, nu m-am gandit niciodata sa citesc o carte despre asta.
Eu personal am avut foarte mult timp un sentiment de repulsie la adresa persoanelor cu “alta orientare” decat cea pe care o cunosteam eu. La un moment dat, cu timpul am ajuns fix la concluzia ta si anume: “le-am acceptat pentru ca nu ma afecteaza personal in nici un fel.”
Pingback: