Nimic nou pe frontul de vest
Autor: Erich Maria RemarqueTitlu original: Im Westen nichts Neues
Naționalitate: germană
Gen: roman de război
Anul apariției: 1929
Nr. pagini: 192
Traducere: Ilinca Pandele, Sanda Munteanu (Colecția Adevărul)
Ecranizare: mai multe
Citate: Nimic nou pe frontul de vest
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 3/5
Dacă cineva mi-ar fi pus cartea asta în mână prin clasa a XI-a, după ce citisem Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, și m-aș fi apucat de ea, aș fi aruncat-o cât colo după primele 10 pagini. Dar acum, la mulți, mulți ani după acel moment, am dus-o până la capăt, cu destul de mult interes chiar.
Nimic nou pe frontul de vest e despre război. Doar despre război. Cu tot ce implică el: dramă, suferință, moarte, neputință, disperare, dor, foame, sete, frig, boală, durere, nepăsare, obișnuință, frică, speranță și muuulte altele care nu-mi vin acuma în cap. Din păcate, secolul nostru nu e privat de războaie, așa că deși lucrurile nu se mai întâmplă așa cum s-au întâmplat, toate cele de mai sus tot ajung cumva la noi. Prin imagini, știri, reportaje, articole, mărturii. Mai ales de la americanii care-s mereu în război, deși la ei e pace.
Aș încerca să povestesc ceva despre carte să vă stârnesc puțin interesul, dar adevărul e că prea multă acțiune nu-i. Adică nu avem un fir narativ pe care să-l urmărim, să vedem ce i se întâmplă personajului, să ne țină în suspans. E viața de pe front povestita de Paul Bäumer, un tânăr de 19 ani, forțat să se înroleze când încă nici nu părăsise băncile școlii. El și mulți dintre colegii lui. Și-acolo se întâmplă asta:
– Războiul ne-a stricat, nu mai suntem buni de nimic.
Are dreptate. Nu mai suntem tineri. Nu mai vrem să cucerim lumea. Suntem niște fugari. Fugim de noi înșine. De viața noastră. Aveam optsprezece ani și începeam să iubim lumea și existența; dar a trebuit să le împușcăm. Primul obuz care a explodat ne-a lovit în inimă. Nu mai avem nici o idee despre activitate, năzuințe sau progres. Nu mai credem în ele, credem în război.
Nimic nou pe frontul de vest e o relatare, o mărturie, un jurnal, dacă vreți despre ce și cum se întâmplă pe front. Fără acte de curaj, fără decorări, fără dezertări, fără nimic spectaculos, doar despre degradarea soldatului într-un război pe care nu-l înțelege și pe care nu l-a ales.
E încă agitat și se amestecă imediat în vorbă, interesându-se cum izbucnește un război.
– De obicei, răspunde Albert cu oarecare superioritate, o țară aduce o ofensă gravă altei țări.
Dar Tjaden o face pe prostul:
– O țară? Asta nu înțeleg. Un munte din Germania nu poate jigni un munte din Franța. Și niciun fluviu sau o pădure sau un lan de grâu n-o pot face.
Cartea lui Remarque e încă una despre care nu pot spune că mi-a plăcut, pentru că e atât de descriptivă și de explicită încât simți, vezi și trăiești tot ce îți povestește autorul. Și nu-i deloc un tablou sau o poveste frumoasă. Dar e bine de știut. E intensă și foarte exactă, asta da, mi-a plăcut. Faptul că Remarque a avut și sensibilitatea și luciditatea de a „transmite” atât de clar știrile de pe front fac din cartea asta una dintre cele mai bune cărți de război pe care le-am citit.
You May Also Like
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții
Scafandrul și fluturele
15 Comments
Ana Q.
Am citit-o si eu in liceu la recomandarea profesoarei de istorie. Eram clasa de socio-umane cu o profa de istorie obsedata de cele doua razboiae mondiale, asa ca citeam tot ce ne pica in mana. Prea multe nu-mi amintesc, insa tin minte ca atunci cand am terminat cartea am simtit un gol imens in suflet, atat de mult reusisem sa empatizez cu personajul si relatarile lui.
Ioana
Pe mine cartea asta m-a devastat complet. E adevarat ca aveam doar 20 de ani cand am citit-o. Eu i-as fi dat nota maxima dar nu-mi place sa dau punctaje pentru ca apoi ma simt nevoita sa fac comparatii si nu ma simt in stare.
marius
Incearca si TREI CAMARAZI tot de acelasi autor cred ca este mai pe gustul tau ca sa zic asa….
Tomata
ce te face sa crezi ca stii care sunt gusturile mele? 🙂
am spus ca nu pot spune despre cartea asta ca mi-a placut, pentru ca nu pot spune despre razboi ca mi-a placut, dar cartea e foarte bine scrisa.
marius
Pai,am citit ce ai scris despre cartile care le recomanzi si cred ca Trei CAMARAZI se afla in zona respectiva
Tomata
ok 🙂 pai o pun pe lista si i-o veni candva randul. merci de recomandare. 🙂
sorina
Trei camarazi,Obeliscul negru si Arcul de triumf sunt romanele scrise de EricH Maria Remarque care mie mi-au placut si care m-au marcat mult mai profund decat acesta.
Raluca Enache
Am citit si eu acum cativa ani cartea si m-a impresionat tocmai pt ca parea atat de reala si dura si am cautat acum in articolul pe care l-am scris pe blog la momentul respectiv, un citat care stiu ca mi s-a parut reprezentativ pt ideea romanului: “Cartea aceasta nu vrea sa fie nici act de acuzare, nici profesiune de credinta. Reprezinta incercarea de-a relata despre o generatie care chiar daca a scapat de obuzele razboiului a fost distrusa de acesta.“
o fata
O carte pe care n-am terminat-o niciodata, mai mult de 15 pagini nu pot sa citesc si ma urasc pentru asta, dar face parte din categoria aceea cu care eu nu ma pot acomoda deloc. Deloc, oricat de mult as incerca.
o femeie
si eu am adorat cartea!
O sa o recitesc.
Anda
Intotdeauna mi-am dorit sa citesc cartea asta, dar n-am apucat. In schimb am citit altele de Remarque, am vazut ca ti-au recomandat si altii inainte “Trei Camarazi”, ti-o recomand si eu (pot sa zic ca are mai multa actiune decat pare a avea asta din recenzia ta) si mi-a mai placut foarte mult de la el “Sarac de viata si sarac de moarte”.
Stiu ca ai foarte multe carti in lista ta, dar sper sa iti gasesti timp sa mai citesti macar o carte de Remarque, mi se pare ca asta nu te-a facut sa te indragostesti de el asa cum m-au facut pe mine celelalte :))
Cami
Anda, cred ca ai vrut sa spui “Soroc de viata si soroc de moarte”. Si eu am citit-o si mi-a placut mult, desi nu sunt mare amatoare de carti de razboi dar asta m-a prins imediat. Remarque se pricepe la scris, asta e sigur!
Diana
haha, am citit aceasta carte cam in acelasi timp, eu am terminat-o acum vreo saptamana. asa e, bine scrisa, mie nu-mi plac cartile de razboi, dar m-am apucat de ea la recomandarea unei prietene de citit careia ii place Remarque si acum inteleg de ce. mai am Zeii sunt singuri de acelasi autor, mai diger si ma apuc
Tomata
ce coincidenta 😛 eu am luat-o din biblioteca pe principiul: citesc o carte din biblioteca de pe Kindle si una din biblioteca din sufragerie. asa ca pur si simplu am ales-o.
e tulburatoare, dar nu pot spune despre o carte cu atata cruzime si suferinta ca-i frumoasa. 🙁 e foarte bine scrisa, da.
Pingback: