Dansatoarea de Kabuki
Titlu original: Izumo no Okuni
Traducere: Angela Hondru (Editura Humanitas), citită în română
Naționalitate: japoneză
Gen: ficțiunie istorică
Anul apariției: 1969
Nr. pagini: 595
Ecranizare: Izumo no Okuni (2006)
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 3/5
Dansatoarea de Kabuki este încă o poartă deschisă de Memoriile unei gheișe și nu doar o poartă către culisele teatrului kabuki, ci către imensa cultură a Japoniei. Cuvintele lui Arthur Golden au avut un impact atât de hotărâtor asupra dorinței mele de a descoperi mai mult și mai mult din ce ascunde Țara Soarelui Răsare încât fără să știu ceva despre Dansatoarea de Kabuki sau despre autoarea cărții, mi-am comandat-o imediat după ce-am citit Memoriile. I-am amânat lectura doar pentru că m-a descurajat volumul de pagini, dar cum pe parcurs am învățat că cele mai bune cărți sunt cele groase, nu m-am mai ferit de ea.
Dansatoarea de Kabuki spune povestea ficționalizată a lui Okuni din Izumo, cea care a înființat teatrul kabuki, dânsând în albiile râurilor din preajma Kyotoului și mereu încercând să atragă spectatori îmbunătățindu-și mișcările, împodobindu-și trupul și născocind cântece și povești inspirate din propria-i viață.
Șase sute de pagini de dans, întâmplări, fapte istorice, momente fericite alternând cu momente tragice, aplauze, lacrimi, iubire, durere, trădare, fericire, melancolie, țeluri înalte și multe noi începuturi descriu traseul unei femei care nu numai că a reușit mereu să se autodepășească, să ajungă acolo unde a vrut, dar s-a și ridicat de nenumărate ori după ce viața i-a jucat feste neplăcute.
A fost iubită de mii de oameni care au avut ocazia să o vadă măcar o dată plutind pe bătăile tobei lui Sankuro și pe câtecele lui Densuke, însă n-a avut parte de iubirea totală a bărbaților pe care i-a iubit. După ce e violată înainte de a pleca de acasă, Sankuro, care la început o alege pe ea în detrimentul unei alte femei cu care trăise până atunci, ajunge să se poarte ca un bădăran, să o înșele și în cele din urmă să își separe drumurile. Când află de trădarea lui, durerea o sfâșie, dar Okuni găsește resurse să scoată din tristețea ei, fără să vrea, prima reprezentație a teatrului Kabuki, îmbrăcându-se în bărbat și hărțuind-o pe scenă pe noua iubită a lui Sankuro. Deși între ele totul era real și violența mișcărilor intenționată, spectatorii au crezut că e parte din spectacol, iar reacția lor i-a făcut să reia sceneta în reprezentații viitoare.
Singurul care o face fericită e un samurai kabuki, care auzind de faima ei de dansatoare desăvârșită, vine să-i cânte la spectacole. Se îndrăgostește fulgerător de el, petrec nopți și momente de neuitat, până când Okuni îi povestește ca a dansat pentru o personalitate care a început să plângă în momentul în care aceasta și-a încheiat spectacolul, spunându-i că-i este inferior. Povestea asta îl face pe Sanza Nagoya să își dorească să fie samuraiul care a fost sortit și neconsiderându-se demn de Okuni, o părăsește după o noapte de dragoste, lasându-i armele sale și mărgelele pe care le purta la brâu. Doborâtă din nou de durere, Okuni găsește puterea de a renaște din propria-i suferință și plecarea lui Sanza e momentul în care Okuni a înființat adevăratul teatru kabuki. Și-a pus hainele lui, și-a potrivit mărgelele și săbiile și l-a întruchipat într-un alt spectacol care i-a uimit pe toți. Kabuki însemna la orgini „destrăbălat”, cuvânt și atribut pe care bătrânii îl disprețuiau din suflet. Okuni a fost cea care i-a dat înțelesul de „artă”, de teatru cu costume inspirate de barbari, de europeni, și machiaj strident.
Însă cel care a iubit-o din prima clipă în care a văzut-o, Densuke, a fost mereu omul pe care ea s-a putut baza, omul care a ridicat-o de jos când ea nu se putea ridica singură. Însă prea orbită de personalitățile lui Sankuro și Sanza, n-a observat această dragoste decât prea târziu.
Când reprezentațiile din Kyoto, albiile râurilor, Edo, casele marilor personalități ale vremii se risipesc, iar trupa ei se destramă în urma unei uneltiri, Okuni găsește potrivită ideea de a se întoarce acasă la Izumo pentru a dansa pentru oamenii ei. Trecuseră deja mulți ani, însă unii auziseră de faima ei. Preferând întotdeauna să cânte și să danseze pentru oameni de rând, care o puteau acompania și care se bucurau sincer de prestația ei, decât în fața conducătorilor și-a oamenilor de vază, în Izumo primește cu inima deschisă apreciarea și acompanierea consătenilor ei.
[spoiler]
Viața i se sfârșește atunci când coboară de pe munte și își rupe piciorul. Înțelege că viața ei ar fi gata chiar și dacă ar reuși să se salveze din frigul năprasnic. Fără dans nu poate și nici nu știe trăi. Dansul i-a fost mai mult decât un har, mai mult decât o ocupație, a fost un fel de-a fi. Okuni nu mai putea fi dacă nu putea dansa.[/spoiler]
Din punct de vedere stilistic… cartea m-a supărat puțin. Nu cred că-i vina traducerii, pentru că nu traducătorul decide să spună același lucru de câteva ori în mai puțin de 3 pagini. Repetiții, o grămadă de truisme, pe alocuri Dansatoarea de kabuki pare redată de un adolescent cu puțin talent la scris. Însă din punct de vedere al poveștii, ei, da, pot spune că mi-am îmbogățit cultura generală.
Dacă nu vă deranjează detaliile bogate din istoria zbuciumată a Japoniei, dar dacă v-am trezit interesul pentru această fată cu un har divin, poate îi dați o șansă.
2 Comments
Cris
Ma bucur sa iti citesc reviewurile , desi nu mai am timpul de altadata de citit.
Mi-a placut foarte mult “dansatoarea de kabuki”, poate mai mult datorita lectiei de istorie si cultura japoneza. Rar sunt atenta la stilul literar, mai ales daca ma fascineaza subiectul, iar cartea asta mi-a ramas in minte ca si cum am citit-o ieri.
Sunt fascinata de Japonia si de oamenii ei, in vacanta mi-am cumparat 7 carti din care 5 erau de autori japonezi 😀
Pingback: