Interpret de maladii

Autor: Jhumpa Lahiri
Titlu original: Interpreter of Maladies
Naționalitate: indiancă/englezoaică
Gen: povestiri
Anul apariției: 1999
Nr. pagini: 189 (Univers – Colectia Cotidianul)
Premii: Premiul Pulitzer pentru ficțiune (2000), PEN/Hemingway Award (2000)
Ecranizare: nu
Traducere: Silviu Mihai
Alte cărți de același autor: nu
Nota mea: 4/5

Deși aveam cartea în Colecția Cotidianul, mă gândeam că odată ce voi fi terminat cu prioritățile (as if), îi va veni și ei rândul. Nu mă intriga, nu mă striga de pe raft, pur și simplu aduna praful la fel ca și alte cărți pentru care nu am timp acuma. Doar că pe la începutul anului citisem atât de multe articole și văzusem în atâtea locuri titlul celei mai recente cărți a lui Jhumpa Lahiri, The Lowland, încând am devenit curioasă și mi-am spus că aș putea-o descoperi pe autoare începând cu cartea din bibliotecă. Pe principiul „și-așa-i scurtă”, am propus-o pentru clubul de carte de la lucru. Un alt minus care mă făcea să mă gândesc la ea mai mult ca la o corvoadă a fost că nu-i un roman ci o colecție de nouă povestiri. Nu eram fană a genului, dar norocul meu a fost că înainte de ea citisem Concert în memoria unui înger și mă mai împrietenisem cu el. Părerile erau împărțite prin recenzii, așa că am fost sceptică înainte de a mă apuca de ea.

Dar, ce să vezi? Surpriză! (După ce-am abandonat varianta în română și-am căutat-o pe cea în engleză,) Povestirile lui Lahiri mi-au ajuns la suflet. Autoarea are o sensibilitate anume, mânuiește cuvintele și frazele astfel încât te introduce în fiecare povestire și are abilitatea de a imprima cititorului atât trăirile personajelor, cât și crearea unora noi, în timpul lecturii. Mi-a păcut stilul, cu siguranță mai citesc și alte cărți scrise de ea. The Lowland e deja pe listă și probabil n-o să-i ia atâta până să fie și citită cât i-a luat Interpretului de maladii.

Mi-au plăcut toate povestirile, dar preferate sunt O problemă temporară, Interpret de maladii și Al treilea și ultimul continent. Toate personajele sunt surprinse într-unul din acele momente în care viețile lor iau o turnură, în care se produce o schimbare, momente în care rămâne dorința de a (re)găsi ceva.

O problemă temporară e prima din colecție și spune povestea unui tânăr cuplu înstrăinat în urma pierderii unui copil. După ce fiecare își găsește preocupări proprii pentru a face față situației, ceea ce-i aduce împreună e o pană de curent, când neavând de ales, trebuie să petreacă timpul împreună. O fac jucând un joc: să-și mărturisească lucruri pe care nu și le-au spus până atunci. Dacă în primele seri, marturisirile îi apropie, ultima seara aduce dezvăluiri care îi rănesc. [spoiler]Ea și-a căutat un apartament pentru a se muta, iar el nu i-a spus niciodată că a ținut copilul în brațe și că acesta era băiețel, iar ea nici nu l-a văzut.[/spoiler] E foarte înduioșător descrisă și apropierea celor doi, îndepărtarea lor, dar mai ales dragostea din care s-a născut copilul.

Când domnul Pirzada venea la cină e povestea unui tată care trăiește de la distanță drama prin care trece țara sa, dar mai ales familia lui rămasă acolo. Soția și cele șapte fete ale sale au rămas în Bangladeshul  anilor 70, în timp ce domnul Pirzada cinează seară de seară în casa unor prieteni și urmărește știrile din țara natală. Naratorul este fetița familiei care-l hrănește pe dl. Pirzada, care simte prin ochii inocenței durerea din sufletul musafirului, dar și bunătatea pe care acesta i-o arată aducându-i dulciuri la fie care vizită. [spoiler]Când lucrurile se liniștesc, dl. Pirzada se întoarce la familia lui, dar fetița rămâne cu dorul vizitelor lui. [/spoiler]

Interpret de maladii este cea de-a doua meserie a unui ghid turistic, care-și iubește atât de mult locurile natale, încât nu se satură niciodată de ele, oricât de des le vede și oricât le vorbește turiștilor despre temple și alte obiective. Un cuplu de indieni, născuți în America, se întorc cu copiii lor să viziteze locurile originilor lor. Blazată și prinsă într-o căsătorie lipsită de dragoste, indiancă americancă devine foarte interesată când ghidul îi spune de cea de a doua sa slujbă: de a traduce dialogul dintre un medic și pacienții lui care vorbesc alt dialect. Impresionată de responsabilitatea de pe umerii lui, femeia îi pune întrebări, iar ghidul începe să fantazeze că el și cu ea își vor scrie când cuplul se va întoarce în America și mai-mai că se îndrăgostește de ea. Până când femeia îi dezvăluie că unul dintre copii nu e făcut cu soțul ei și nimeni nu știe asta. Când copilul respectiv e cât pe ce să o pățească  în excursie, totul se stinge la fel de rapid cum a început în capul interpretului.

Un adevărat durwan. Cum am citit cartea mai demult, recunosc că nu mi-am adus aminte despre ce era povestirea asta, așa că am căutat pe net să-mi împrospătez memoria.  Deși nu i-am uitat povestea, n-o asociam cu titlul. Durwanul e portarul unei clădiri. În povestea de față, acest rol pare să-l îndeplinească o femeie în vârstă, însă clădirea pe care o servește nu-i nici pe departe una a unor bogătași. Dimpotrivă, locatarii sunt destul de strâmtorați, dar ea le povestește de luxul în care obișnuia să trăiască cu mulți ani în urmă. Când unul dintre cei care locuiesc în imobil cumpără și instalează doua chiuvete (una în apartamentul lor și alta pe coridor), toți încep să devină preocupați de îmbunătățirea condițiilor din bloc. În urma renovărilor, blocul nu mai arată ca și când un durwan n-ar avea ce păzi, așa că hotărăsc să angajeze un portar nou. Dacă la începutul renovărilor, femeia e uitată pe acoperiș, printre ziarele și plapuma ei, când le vine ideea unui nou durwan, ea este izgonită.

Sexy e complimentul pe care un indian i-l face amantei sale americance, dar e și titlul celei de-a cincea povestiri. Când prietena ei indiancă îi povestește despre drama unei rude care fusese părăsită de soț, după ce-a cunoscut o femeie mai tânără, americanca îi ascunde că și ea este o amantă mai tânără pentru un indian. Nu-și propusese niciodată să fie implicată într-o relație cu un bărbat căsătorit, însă așa cum se întâmplă uneori lucrurile în dragoste, nu te prea poți tine de ce ți-ai propus. Se întâmplă și se lasă dusă de val. Bărbatul o tratează exemplar, o complimentează, îi face cadouri, o scoate în oraș, și ea, inevitabil, se îndrăgostește. Idila începe și se desfășoară când soția acestuia e plecată din oraș, iar când se întoarce, cei doi se întâlnesc doar duminica, sub diverse pretexte pe care el le născocește. Când verișoara prietenei ei își lasă copilul în grija amantei, băiatul descoperă în dulapul ei o rochie sexy pe care o cumpărase cu scopul de a-l seduce și mai mult. Dar soția întoarsă acasă nu i-a mai dat ocazia și singura persoană care o vede îmbrăcată în ea e copilul. Care și el îi spune că e sexy. Moment în care americanca are un wake-up call și încet-încet încheie relația cu indianul.

La doamna Sen e locul în care o americancă își aduce copilul cât timp ea e la lucru. Doamna Sen e indiancă și e soția unui profesor universitar.  Pentru a-și ostoi dorul de casă, femeia gătește mâncare ca acolo, însă peștele pe care-l cumpără din America nu-i ca cel pe care îl știe ea. În plus, ia ore de condus pentru a-și lua permisul. Exersează cu teamă, singură prin cartier. Copilul o îndrăgește și e uimit să descopere toate tradițiile și obiceiurile indienilor. Într-o zi, când soțul nu poate să-i aducă pește de la un anumit vânzător, ia copilul și se urcă cu el în mașină. Au accident și din ziua aceea copilul nu mai vine la dna Sen, ci i se leagă o cheie de gât și stă singur acasă.

Această casă binecuvântată mi-a adus același sentiment ca și prima povestire. Aș spune că-s cam pe aceeași idee de înstrăinare a unui cuplu proaspăt căsătorit și mutat într-o nouă locuință. Protagoniștii sunt tot niște indieni emigrați în SUA, iar casă pe care o cumpără e plină de icoane și reprezentații creștine. Isuși, Fecioare Maria și cruci cât cuprinde. Chiar și în curte. În timp ce femeia e mesmerizată de ele, bărbatul nu știe cum s-o convingă să scape de ele, mai ales că vor organiza o petrecere la care vor fi invitați o grămadă de colegi. Căsătoriți în urma unui aranjament, el pare să se îndoiască tot mai mult că alegerea a fost una corectă, nefiind de acord cu mai nimic din ce face soția sa. Deși ea îi farmecă pe invitați și toți se simt bine, el rămâne în urmă cu dilema și drama lui.

Tratamentul lui Bibi Haldar e altă povestire care m-a reîntors la alta din colecție. Bibi Haldar e o tânără bolnavă de o boală pe care nimeni nu i-o poate trata. Are crize epileptice și uită cine e, dar asta nu îi afectează rațiunea de a înțelege că din această cauză nu are un bărbat ca toate vecinele sale. Suferă mai ales pentru că rudele ei se poartă urât cu ea, o ascund de ochii lumii și o învinuiesc pentru boala ei. Totuși, femeile din jur o ajută atunci când se naște ideea de a o mărita, cel mai probabil pentru a scăpa de ea. Evident că bărbații nu fac coadă la ușa ei, ceea ce o adâncește și mai mult în disperare. Boala ei pare să se agraveze, până când o femeie descoperă că Bibi e însărcinată. Fusese violată, dar nu spune nimic. După ce i se naște băiatul, Bibi se vindecă și trăiește fericită.

Al treilea și ultimul continent este pentru un indian America. După ce a trăit în Asia și a studiat în Europa, ajunge să lucreze în SUA. Căutându-și un loc unde să stea până vine și soția sa din India, tânărul găsește gazdă la o bătrână ciudățică. În fiecare seară au același dialog despre cum a pășit primul om pe lună. După ceva timp, indianul află că bătrâna are 103 ani și a fost pianistă. Când soția lui vine în America, se mută cu ea în altă locuință. Stingheri și neobișnuiți unul cu altul pentru că și căsătoria lor fusese aranjată, cei doi se apropie după ce o vizitează pe bătrână și tânăra sa soție îi apare în altă lumină. Cu timpul ajung să trăiască fericiți și să se iubească mai mult decât se așteptau amândoi.

Interpret de maladii m-a ajutat să descopăr India și indienii altfel decât eram obișnuită cu ei, chiar dacă multe dintre personaje sunt indieni emigrați în America. Dar am trecut demult peste surpriza asta și m-am mai obișnuit cu ideea că percepția dobândită de la televizor sau din filmele americane să nu fie întru totul adevărată. A avut grijă de asta Khaled Hosseini și romanele lui despre Afganistan. De-atunci, întâmpin cu seninătare orice popor nou descopăr în cărți.

Farmecul povestirilor (pe care eu l-am descoperit recent) e că fiind atât de condensate, totul e mult mai intens, întrebările sunt mai grave și chiar dacă primești un răspuns la final, parcă mai sunt și altele la care ai plăcerea sau neplăcerea de a-ți răspunde singur.