Am început sa plang cu 15 minute inainte sa ajungem la hotel. Cu cateva minute inainte, in timp ce Ada avea castile pe urechi si se uita la tableta, rabufnisem cu voce joasa in fata sotului spunandu-i ca vreau si trebuie sa traim acum, sa creem amintiri acum, sa ne bucuram de vacante exotice acum, de caldura si de zapada, de experiente noi, de familia noastra asa cum suntem acum, toti trei, tineri, sanatosi, in putere si copilul inca isi doreste sa fie cu noi. Pana la hotel m-am linistit, dar apasarea pe suflet si motivul pentru care am plecat catre Amsterdam inca se ascundea prin interiorul meu. Am fost…

Mă gândesc de mult timp să scriu articolul ăsta, dar am tot amânat din diverse motive. Cel mai important dintre ele e că vreau să țin pesimismul la distanță. Dar ieri am avut o discuție mai aprinsă cu niște prietene care m-au supărat puțin. Ne-am împăcat până la urmă, dar vreau să pun în scris una dintre fricile care mă bântuie câteodată. Și mai ales să le fac lor și altora cât se poate de clar faptul că dacă mi se spune: „nu te mai gândi la asta”, „esti prea dramatică”, „nu fi pesimistă”, etc… gândurile mele n-or să dispară de la sine, n-or să se dizolve și nici memoria…