Fie… un pic despre 2021
Ma gandeam daca sa incep a rescrie cu o retrospectiva a lui 2021, unul dintre cei mai duri ani din viata mea, sau pur si simplu sa scriu despre acum. Despre ofurile care ma bantuie, despre neplacerile care ma incearca si despre toate chestiile negative pe care le am in suflet. Pentru ca, din nefericire, sunt mai multe acolo cu ne-, in-, dis-, fara si alte prefixe sau prepozitii negative.
Sunt momente in care imi reamintesc sau mi se reaminteste cat de bine imi face scrisul, cati demoni aduna la un loc, ii insira pe hartie si ii expune pentru a fi exorcizati de lumina cand sunt scosi din intunericul sufletului. Si in aceste momente ma intorc la blog. Nu ca atunci cand nu scriu imi merge bine si traiesc o viata de invidiat. Nu. Sau s-ar putea sa fie si asta, insa nu e cazul anului trecut. Am avut o perioada, din 2010 inainte cand anual se intamplau chestii noi si importante in viata mea: multe pierderi, dar si cateva castiguri care au ramas cu mine. Ei, in 2021 au fost atat de multe schimbari incat tot sirul ala de cate o intamplare pe an parea o utopie. Le-am facut fata doar trecand prin ele si luandu-le una cate una, prioritizate, birocratic, fara implicare sentimentala, fara bucurie, fara sa ma detasez si sa le admir. Pentru ca prima jumatate de an a fost condusa de NU-uri, de asteptare, de amanare si de nereusite, in general. Iar a doua, care a coborat ca o avalansa de reusite a fost umbrita de epuizarea emotionala din primele 6 luni.
Si pentru ca m-am apucat de scris fara sa stiu unde ma duce, iata-ma totusi la un soi de retrospectiva:
- Am incheiat socotelile cu Libraria, fara nici o urma de regret. Nici ca s-a intamplat, nici ca s-a terminat.
- Am cumparat intr-un final casa dorita, la marginea Berlinului, unde abia asteptam sa vina caldura sa ne putem bucura de tot ce ne ofera curtea si imprejurimile. A fost un proces extenuant, cu lacrimi (nu de bucurie), cu stres enorm si cu darzenie, acum ca ma gandesc. Dar epuizant si frustrant. Nu mai fac niciodata.
- Copilul meu e deja la scoala. Nu imi vine sa cred uneori ca au trecut anii astia si ca am inceput calatoria asta catre cunoastere si dezvaluire a lumii. Care si ea ma umple de griji, ganduri si frustrari.
- Am schimbat jobul. In sfarsit cand simteam ca nu mai rezist la fosta firma, ca nu mai suport sila cu care ma duceam acolo, am decis sa imi bag putin picioarele in fluturasii aia de salariu de care aveam nevoie pentru cumpararea casei si sa imi dau demisia. V-am spus ca astrele s-au asezat in asa fel incat fix cand am decis sa imi dau demisia in aceeasi luna am si semnat contractul de cumparare. Mi-am luat doua luni cu gandul sa ma refac, insa numai refacere n-a fost. Am aplicat la 10 joburi, am avut interviu cu 4 firme si am obtinut un alt job in mai putin de doua luni. Ar trebui sa ma impresioneze performanta asta, dar cred ca e doar unul din cazurile alea in care primesti ce ai nevoie cand nu ti-l doresti cu disperare. Eu as mai fi vrut putin timp liber, macar pana la inceputul acestui an, dar na… nu puteam refuza un job.
- Avem pisica. Din pacate pentru ea, nu ma poate transforma intr-o iubitoare de pisici, pentru ca sufletul meu le apartine pentru vecie cainilor. Chiar daca par sa fiu preferata ei din casa, tot nu-s cu inima plina cum as fi pentru un caine. Ne placem, e ok, dar eu o cam ignor. Mai ales pentru ca Ada e geloasa pe mine si nu intelege ca daca sari si tipi in fata unei pisici traumatizate, n-o sa-i prea intri in gratii. Am adoptat-o din Romania, avea deja 1 an cand a venit la noi si 2 luni si le-a petrecut in singuratate, in beci, pe sauna, fiindu-i frica. Acum abia ne asteapta sa ne reunim toti, se joaca singura, cu noi, toarce ca un motor, se freaca de picioarele noastre, dar tot se mai sperie.
- Din punct de vedere medical… descoperirea ca nivelul fierului din sange imi poate da viata peste cap a fost una care a rezolvat multe probleme. Insa cea mai importanta decizie medicala de anul trecut a fost sa ma programez la o discutie cu un neurolog si genetician despre posibilitatea ereditatii Alzheimerului in cazul meu. In decembrie am fost la prima discutie, i-am expus temerile si situatia si a spus ca da… daca e ereditar si am genele, Alzheimerul se poate instala devreme. Mai exact intre 35 si 60 de ani. Asa ca in februarie voi afla rezultatele de la testele genetice si pot lua masuri. Cu siguranta va voi tine la curent pentru ca in caz ca am una dintre ele sau mai multe… voi vrea neaparat sa documentez calatoria asta. Pana cand… nu voi mai putea sa o fac. Am luat decizia asta, sa vreau sa aflu, dupa ce am ascultat Alta… si totusi Alice. Mi-a facut sufletul bucatele cartea asta, dar macar m-a impins sa fac ceva si sa nu mai astept sa vad daca se intampla ceva sau nu.
- Am fost in Romania in singurul concediu de anul trecut, si, desi abia il asteptam, si bucuria asta mi-a fost un pic umbrita de intercalarea semnarii contractului si posibilitatea de a amana concediul daca nu primeam programare la notar in timp util. E foarte aiurea sa ‘iti ploua pe parada’ cand astepti ceva cu nerabdare. Efectiv mi-a luat bucuria. Pana la urma au fost doar gandurile mele cele care mi-au stricat-o, dar ce mai conteaza. Am fost la Baia Mare, in Timisoara si la sat. M-am bucurat sa ii aratam Adei unde si cum a fost viata noastra inainte de Berlin, viata pe care, din cauza pandemiei si a lipsei zborurilor directe ii e cam refuzata.
- Mi-am facut un tatuaj. Flirtam cu ideea de mult timp, insa nu voiam orice pe pielea mea, doar sa fiu si eu tatuata. Stiu ca fiecare are motivele proprii pentru a se tatua, insa eu am cautat ceva cu insemnatate, sa reprezinte ceva pentru mine. Ceva care imi e atat de drag incat sunt dispusa sa mi-l tatuez pentru eternitate. E pe piciorul drept, in exterior, mai sus de glezna. E evident si pentru voi ce reprezinta? Alta poza inca nu i-am facut decat cea de cand a fost gata.
Cred ca asta ar cam fi de spus despre 2021. In mare, ca in detaliu… nu, chiar nu am energie. De la 2022 nu am asteptari, poate doar speranta de a nu avea acele gene, insa posibilitatea si probabilitatea ca ca ele sa fie deja acolo invalideaza aceasta speranta.
Inchei cu alta speranta, si anume aceea ca de data asta chiar ma tin de scris pe blog si nu ne mai amagesc pe toti cu promisiuni pe care nu le pot tine.
Sa va fie bine in suflet in 2022!
19 Comments
lala
Mi a fost dor de tine!Ma bucur ca ai revenit. Si pt mine anul 2021 a fost cel mai greu de pana acum. Ne am luat o casa semifinisata si am avut mare bataie de cap sa o finisam cu 2 copii din care unul de 9 luni.
De la atata stres au aparut frustrari si multe dispute cu sotul, dispute care m au facut praf😭
An Nou mai bun😊🥰
Foarte fain tatuajul🤩
Tomata
Hei, merci de primire 🙂
Imi pare rau sa aud ca si la tine a fost greu si neplacut. Nu stiu daca starile astea de suparare sunt si datorita pandemiei in cazul tau, insa pe mine ma face cu capul. Va doresc sa va regasiti armonia! sa ne-o regasim cu totii, pentru ca am impresia ca nimeni nu mai e zdravan la cap. 🙁
Alabala
Pe măsură ce am citit am simțit cum se mai răresc demonii strânși în ultimii ani (la mine nu a început cu Corona, dar 2021 a fost din altă ligă la capitolul “stări nasoale”). Mulțumesc pt postarea sinceră și un an nou mai bun!
În 2018 eram la capătul puterilor. La analize a ieșit fierul f. mic. Nu mai știu cât timp am luat fier, dar erau 2-3 pastile pe zi. După câteva luni era din nou normal nivelul. De atunci n-am mai făcut analize (medicul de familie nu are chef de mine, mă vede tânără, las’ că poate; niciun cuvânt despre legătura cu demență – care mă obsedează de ceva timp).
Tomata
Un An Nou sanatos! asta e tot ce iti doresc. Si ce le doresc, de fapt, tuturor. Imi vine foarte greu sa cred ca vom mai fi vreodata ca inainte de pandemie, insa imi doresc sa nu ramanem cu prea multe sechele.
Pe mine ginecoloaga m-a sfatuit sa ma duc la dr. de familie si sa CER sa imi faca de doua ori pe an analize de fier si vitamina D. Si inca ceva, dar am uitat. Ne-am mutat la capatul Pamantului, asa ca parca nu-mi vine sa imi mai bat capul cu cautarea unui medic in zona. Stiu, insa, ca trebuie sa o fac pentru ca suspectez ca iar mi-a scazut nivelul fierului. Si nu numai de asta, dar macar sa stiu unde sa ma duc sa imi iau concediu medical, daca o fi sa am nevoie 😛
nu stiu daca fierul are legatura cu dementa, dar cu deprimarea sigur are. si cu atacurile de panica. cat despre analizele la care astept rezultatele… incerc sa ma gandesc cat mai putin, insa pe masura ce se apropie data… am momente in care amortesc pe dinauntru.
Alabala
Cred (cu rezultatele).
Nu știu de ce am înțeles eu că lipsa de fier = factor de risc… După am citit că este invers.
Ioana
Alzheimerul e si spaima mea. Bunica materna l-a avut, mami nu pare ok. 2021 l-am incheiat apoteotic cu 8 zile de internare in spital, primele zile de spitalizare de cand m-am nascut…
Bine ai revenit, iti tin pumnii. Multe imbratisari stranse
Tomata
Multumesc de primire 🙂
In ziua in care am fost la doctor si am facut primul pas spre investigatii a fost una dintre zilele bune ale lui 2021. Am simtit ca nu mai las pe seama sortii ce mi se va intampla si ca voi avea niste pasi de urmat, voi putea lua medicamente de incetinire a progresului daca e sa am genele si sa si fac Alzheimer. Pentru ca nu e musai sa si fac daca le am.
Te-as incuraja sa cercetezi. Nu stiu cat de scumpe sunt analizele genetice in Romania, aici am noroc ca le acopera casa de sanatate (nu-i ca si cand sunt pe gratis, ca lunar platesc pentru ea). Dar e mai bine sa stii pentru ca te poti pregati. Multa sanatate!
Ioana
Lucrez in domeniu medicinii private, nu costul e spaima ci scrisul ala negru pe alb ca am genele. Norocul meu ca e sotul meu ma tine de mana. Nu vreau ca ai nostrii (viitori) copii sa treaca prin ce a trebuit sa trec eu…
Greta
Să fie într-un ceas bun căsuța și să îmbătrâniți fericiți în ea! 🙂 Când o să ai dispoziție, mi-ar plăcea să citesc despre ea 🙂 Și poate, să văd și câteva poze.
Cum e la noul job? Și eu am cochetat cu ideea de a face o schimbare, dar deocamdată tot acolo sunt. Să vedem ce aduce noul an…
Te îmbrățișez, e tare bine să-ți revăd scrisul 🙂
Tomata
Multumesc de urari si de primire.
Poate o sa scriu si despre casuta asta ca e un pas major in vietile noastre si e obtinuta cu multa sudoare :))
Noul job e cu multe responsabilitati si multe chestii de invatat, de asemenea si multe greseli si incercari si frustrari. Sper totusi ca pana imi expira perioada de proba sa ma perfectionez. Sunt si aspecte care nu-mi plac, dar jobul e unul dintre subiectele despre care vreau sa scriu.
Te imbratisez si sa stii ca vom veni la Hamburg. Dau un semn 🙂
Bia
Bine ai revenit! A fost o surpriza sa gasesc articolul tau 🙂 Iti doresc un An Nou mai bun, sa fii sanatoasa cu adevarat si sa te bucuri de tot ce poti! Te imbratisez!
P.S. Si eu mi-am schimbat job-ul anul acesta dupa indelungi framantari 🙂 A fost una din deciziile pe care mi-a fost foarte greu sa le iau, dar care, cred ca mi-a facut enorm de mult bine!
Tomata
La multi ani si An Nou cu sanatate, Bianca!
Ce job ai acum? Eu singurul de care stiu era cel de educatoare 🙂 Dar informatia e de foarte multi ani :))
Bia
Da, am lucrat aproape 9 ani in invatamantul privat, ultimii chiar intr-un mare trust, insa tot ce pot sa spun este ca MI-A AJUNS! 🙂 Au existat multe lucruri bune, dar din pacate balanta s-a inclinat in cealalta parte, pana nu s-a mai putut.
Well, la fel ca tine, dupa nici 2 luni m-am mutat intr-un domeniu complet nou “training & coaching”. Nu a fost visul meu, dar sunt ok momentan, cat o fi sa fie. De ceva vreme nu mai iau lucrurile atat de “categoric” 🙂
Tomata
Te cred ca ti-a ajuns. Si imi pot inchipui si de ce si nu musai din cauza copiilor :)) E foarte important sa spui STOP cand jobul nu-ti mai face placere. E locul in care petrecem cel mai mult timp pe zi si daca 8h nu ne simtim bine, ajungem acasa plini se frustrari si nervi si draci adunati dintr-un loc pe care il putem schimba. Sper sa iti fie bine la noul job si cand nu mai e bine… next. Eu asa am de gand sa fac.
Oana
Un an nou relaxant iti doresc!
Eu te felicit ca ati reusit sa va cumparati casa. Locuind in Germania de 3 ani stiu ca e o misiune foarte complicata si extrem de solicitanta pentru cei care doresc sa cumpere si ca dureaza cam 1 an tot procesul. Cred ca e o realizare importanta a anului trecut ca ati reusit sa faceti asta. Eu nici nu am curaj sa ma gandesc la asa ceva. Nu mai am neuroni dupa emigrare&co. Te felicit si pentru noul job. Pentru mine e complicat sa-mi gasesc aici. Poate oboseala psihica funcționează asa, ca niste lentile deformatoare, dar de la mine mi se pare ca ai bifat niste obiective importante anul trecut. Iti doresc sa-ti redobandesti tonusul si sa te bucuri de ce ai realizat pentru ca nu e putin.
Fetita mea incepe si ea anul asta scoala aici. E deja mai mult nemtoaica decat orice altceva…
Iti doresc succes in continuare . Esti o inspiratie pentru mine.
Tomata
An Nou cu multa sanatate si bucurie!
Sincer, daca nu era sotul meu, eu eram foarte fericita sa stau in chirie.
Insa mi-a spalat si mie creierul si are dreptate: e mai bine sa platesti aceeasi suma pentru ceva ce iti ramane decat sa ii dai altcuiva si la final sa nu ramai cu nimic. Nici dupa ideea de casa nu eram innebunita, insa pandemia m-a convins. E incredibil de extenuat procesul si mai ales daca nu te previne nimeni cat de anevoios e… te termina psihic. Prietenii nostri care si-au luat inaintea noastra au avut mai mult noroc, ba cu constructii noi, ba sa cumpere direct de la proprietar si nu au trecut prin tot stresul nostru. Poate o sa scriu mai in detaliu ce a insemnat si cat am perseverat, insa nu m-as mai inhama la asta pentru a doua oare deloc.
La noi emigrarea in sine n-a fost deloc stresanta, ne-am dorit-o si ne-am pregatit sufleteste. Insa asta cu casa s-a revansat pentru tot ce n-am suferit atunci :))
Oana
Si noi ne-am dorit foarte mult să emigrăm, dar asta nu te scutește de stres și griji, așa cum și dacă vrei să-ți cumperi o casă nu înseamnă că totul o să meargă ca pe roate. Având în vedere că de multe ori socoteala de acasă și cea din târg nu se potrivesc, rămâne important să-ți păstrezi motivația și să îndrăznești să crezi în lumina de la capătul tunelului. Succes!
Tomata
Clar ca e stresant sa emigrezi, insa cand iti doresti si nu o faci de nevoie e, totusi, putin mai usor. Ai mai multa forta sau motivatie.
Cu cumparatul casei… eu nu stiam la ce ne inhamam, imi faceam probleme gandindu-ma la banca, nicidecum la proprietari si agenti 🙁
Pingback: