-
Fără muzică nu e sport
Dacă mă întreba cineva cu 6 luni în urmă dacă fac ceva mișcare, îi răspundeam că mă identific cu un couch potato. Însă în octombrie am cerut cadou de ziua mea de la Sotz un Apple Watch. Și ce să vezi? Numai couch poatato nu eram pentru că deși lucrez 6h pe zi, atâta umblu prin birou că la finalul zilei se adună cel puțin 6.000 de pași, uneori chiar și 10.000. Și pentru că s-a demostrat că pentru a se considera exercițiu fizic e nevoie doar de vreo 3.000 de pași, mi-am schimbat drastic părerea despre mine. În bine. Lăsând pașii ăștia la o parte, de la începutul…
-
În Timișoara, fără buletin
În cinci zile petrecute “acasă” s-au strâns multe povești de scris și povestit. Am trecut prin multe peripeții, dar și prin momente pline de bucurie, așa că n-am stat prea mult să mă enervez pentru că tot ce aveam era timpul. Să umblu, să revin, să mai aduc un act, să mă întorc la ghișeu în 3 zile diferite. Motivele principale pentru care am fost de data asta în România au fost două: schimbarea buletinului expirat și o vizită la notar pentru o succesiune complicată. Mi-am făcut programări din timp pentru amandouă, am stabilit întâlniri cu prietenii de care îmi era dor și cu o agendă destul de plină însă…
-
Festivalul de literatură românească și moldovenească de la Berlin
Da, există așa ceva și nu e la prima ediție din câte am înțeles luni seară. Iar oferta e superbă: carte, film, documentar, muzică, fotografie etc. Festivalul se numește Don’t look back!, e centrat (anul asta?) pe origini, emigrare, identitate și ideea de ‘acasă’ și se întinde pe o săptămână, de pe 26 februarie până pe 2 martie. Din păcate eu n-am participat decât luni seara, deși aveam bilet și marți. Sunt inimaginabil de obosită și nu mai voiam să trag de mine în halul asta, deși m-aș fi bucurat să îi ascult și cunosc pe cei pentru care am cumpărat bilet: Ema Stere, Andreea Răsuceanu, Radu Găvan, Cătălin Dorian…
-
Locul în care mai trăia ziua – Mona Șimon
Am mai spus eu că Instagramul e prima mea sursă de informare, nu? Ei tot el mi-a scos în cale și cartea asta. O citise cineva și postase despre ea și nici nu mai știu la cine am văzut-o ca să îi pot mulțumi pentru cuvintele care m-au determinat să o iau in considerare. Nu o mai văzusem pe nicăieri până atunci, dar am pus-o pe wishlist. N-am apucat să o cumpăr că am primit-o de cadou de la un Secret Santa foarte generos, așa că nu am mai amânat. Debutul Monei Şimon începe cu epilogul și cu confesiunea unui criminal. Cel puțin pare că vom avea de a face…
-
Falling in Love
Ziua de ieri n-a fost toată tristă, însă durerea de cap a persistat până am adormit și chiar peste un Ibuprofen. Ieri a venit în sfârșit ziua pe care o așteptam de câțiva ani, de dinainte de pandemie: ziua unui anumit fel de spectacol la care să pot merge și cu Ada. În 2016, tot cam pe vremea asta am văzut The Wyld – Out of this world care m-a lăsat cu gura căscată pentru că nu mai văzusem așa ceva până atunci. Și nici de atunci până ieri. Recitind ce am scris despre el, constat că și Falling in Love, se pliază pe aceeași descriere: balet, echilibristică, dans modern,…
