Maine, maine, poate maine – Gabrielle Zevin

Autor: Gabrielle Zevin
Titlu original: Tomorrow, and Tomorrow, and Tomorrow
Naționalitate: americana
Gen: ficțiune
Anul apariției: 2022
Nr. pagini: 401
Traducere: Andrei Covaciu (Ed. Bookzone) – Citită în engleza
Alte cărți de același autor: Viata de poveste a lui A.J. Fikry
Nota mea: 4/5

 

Atenție, conține spoilere!

Mi se întâmplă de multe ori să mă gândesc că o carte ar fi fost mai faină dacă nu se întâmplă aia sau aialaltă sau să dau vina pe alegerile autoarei/ului dacă nu-mi convine ce fac personajele sau ce li se întâmplă. Însă pana la finalul cărții am înțeles (încă o dată) că indiferent ce îmi place sau nu-mi place mie, așa e și în viață: oamenii fac alegeri și bune și rele, viețile sunt de cele mai multe ori asemănătoare și nu toți suntem chiar așa unici cum pretind citatele de pe internet. Toți, fără excepție, pierdem oameni, oportunități, locuri, joburi și cum trecem prin și ieșim din toate depinde de fiecare. Și nu ni se întâmplă doar nouă, ci tuturor.

Așa că pot judeca personajele, însă nu autoarea pentru ce destine le-a imaginat în cartea asta. Pe autoare o critic un pic mai jos.

Marx e un personaj prea perfect, iubit de toți, bun la toate, iubește pe toată lumea (femeie sau bărbat), orice face e bine – nu l-am crezut. Singura lui dilemă e că fiind pe jumătate japonez nu simte că aparține nici unei rase sau culori. Așa cum spune Sam la un moment dat, e plictisitor, deloc interesant. Însă dacă ar exista în realitate, mi-aș dori să îl cunosc și să fim prieteni. Ca personaj e, din nou, așa cum spune SAM, un NPC.
– teme – sexualitate fluidă + lipsa apartenenței unei rase

Sadie. O consider vinovată pentru mare parte din suferința lui Sam. Nu mi-a plăcut comportamentul ei, abordarea sau ne-abordarea problemelor, învinuirea lui Sam de ceva ce era doar în capul ei și nu și-a schimbat părerea nici măcar când Marx i-a dovedit că nu are dreptate. În schimb, Sadie copilă și prietenă a lui Sam, Sadie designerul de jocuri video care crede în ideile ei sunt o laturi de-ale ei pe care le-am îndrăgit.
– teme – femeia în industria jocurilor video (anii 1980-2000) + discriminarea sexuală

Sam e preferatul meu. Are el stolul lui și multe red flags, însă e interesant, e deosebit, e special. În primul rând, simplul fapt că autoarea îi amputează un picior și noi aflăm mai multe despre ce înseamnă asta, ce urmări are și cât de tare doare, a fost pentru mine un plus. Apoi mai e și drama pierderii mamei lui, închiderea în sine, refugiul în jocurile video și transformarea lui când e nevoie să promoveze jocurile în locul lui Sadie. Deși o iubește pe Sadie, îi rămâne mereu prieten. Am auzit versiunea că gestul lui de a crea un joc pentru ea atunci când trece prin multă durere a fost destul de creepy. În carte citim că e romantic. Eu am interpretat gestul că o dovadă de prietenie pentru că a știut exact de ce are ea nevoie în clipele alea și cum să o consoleze.
– teme – disabilitatea + doliul + abandonul tatălui + lipsa apartenetei unei rase

Dov – aproape că uitasem de el. Un profesor care se culcă cu studentele, își înșală nevasta și cam uită de copil, însă ce îi atenueza din toate defectele e puterea de a-i sufla vânt în aripi lui Sadie, de a crede în ea și a-i insufla încredere și validare.
– teme – lipsa de etică academică + sado-masochism – perversiune sexuală

Jocurile video – a fost prima oară când am aprofundat domeniul și am descoperit atât de multe secrete despre cum se fac, cum sunt primite de public și cum au evoluat. Dacă nu vorbim despre jocurile pe telefon, nu m-au pasionat niciodată. Adică am jucat Mario în copilărie, Prince of Persia, dar nu obsesiv. Deci totul a fost nou. Și ca ziceam de critica autoarei, mi s-a părut un pic… nepotrivită discuția despre a-l/o face pe Ichigo genderless. Nu spun că vremurile n-or fi fost așa în anii 80, 90, 2000+, însă literatura anilor 2010+ pare că nu poate fi scrisă fără să abordeze vreun -ism sau un subiect delicat, cum ar fi un altul discutat: cultural appropriation (însușirea culturală?). Am pus sub fiecare personaj temele care l-au caracterizat doar pentru a demonstra câte căsuțe și-a dorit autoarea să bifeze. O salată de subiecte fierbinți care pe mine a început demult să mă deranjeze.

Totuși, deși pare că doar am criticat cartea, i-am dat 4 stele pentru că m-a pus pe gânduri, m-a învățat ceva, m-a ținut curioasă.