Locul în care mai trăia ziua – Mona Șimon

Am mai spus eu că Instagramul e prima mea sursă de informare, nu? Ei tot el mi-a scos în cale și cartea asta. O citise cineva și postase despre ea și nici nu mai știu la cine am văzut-o ca să îi pot mulțumi pentru cuvintele care m-au determinat să o iau in considerare. Nu o mai văzusem pe nicăieri până atunci, dar am pus-o pe wishlist. N-am apucat să o cumpăr că am primit-o de cadou de la un Secret Santa foarte generos, așa că nu am mai amânat.

Debutul Monei Şimon începe cu epilogul și cu confesiunea unui criminal. Cel puțin pare că vom avea de a face cu o crimă. Mi-am adus imediat aminte de Tunelul lui Sabato care începe tot cu confesiunea unui omor. Apoi am înaintat și m-am trezit în altă carte: Piranesi. Un loc inventat, o casă, un servitor, marea, lanul de rapiță și un om suspicios care nu prea înțelege ce se întâmplă în jurul lui. Mkaaay, îmi spun, hai să vedem unde o să ducă și ce legătură are cu crima. Am descoperit astfel povestea unui trio amoros (mă rog, un cuplu și prietenul lor îndrăgostit de ea), trecutul lor împreună și separat și cum s-a ajuns la crima de la început. La un anumit punct am înțeles ce era cu prima parte cu vibe-uri de Piranesi și nu m-a luat prin surprindere, însă am avut alte surprize pe măsură ce trecutul și secretele se desfășurau.

Cred că ar ieși un film mișto dacă s-ar ecraniza romanul. Însă s-ar pierde frumusețe de limbaj și tandrețea dintre cei trei protagoniști. Numele sunt și ele speciale: Agnus, Ailina și Elia. De fapt toate numele din carte, în afară de ale părinților lor sunt rare și interesante. Știi că se întâmplă în România, dar uneori simți că ești altundeva, în alte timpuri. Anumite detalii te mai aduc înapoi.

Căutând alte păreri, am fost mirată să citesc avertizări referitoare la temele grele și serioase (violență în familie, incest, alcoolism, depresie, crimă) care împiedică cititorii să o citească. Îmi pare rău pentru cei care le vor asculta pentru că vor pierde o carte bună. Eu sunt de părere că literatură trebuie să ne schimbe și să ne educe. Dacă citim doar pentru escapism să evadăm din propriile vieți nu facem decât să ne amăgim. Emfatizez cuvântul “doar” pentru că nu e nimic rău în a citi ȘI cărți de dragul escapismului. E OK să ne retragem din propriile vieți și probleme în universuri în care totul se termină cu bine și coafura rezistă. Însă printre ele, haideți să nu evităm subiectele grele și deprimante pentru că ele ne educă, ele ne ajută să înțelegem. Iar cartea asta nu e de evitat! Dincolo de toate ‘subiectele grele’ (care-s doar viață așa cum o știm, dar despre care nu vorbim), romanul Monei Şimon este despre iubirea necondiționată, prietenia și respectul dintre trei oameni.