-
Cu usile inchise
Autor: Jean-Paul Sartre Nationalitate: francez Titlu original: Huis-clos Gen: piesa existentialista Anul aparitiei: 1944 Nr. pagini: – Premii: nu Ecranizare: Huis Clos (1954), No exit (Sinners Go To Hell – 1962) Nota mea: 5/5 Am mai citit si: Greata, Mustele Cu ușile închise nu este o carte, ci o piesă de teatru. Destul de scurtuță, dar nu destul de ușurică. Sartre este una dintre cele mai proeminente figuri ale secolului XX și asta datorită filosofiei lui existențialiste și a operelor sale literare. O să mă opresc la piesele lui de teatru, de fapt doar la cea din titlu, pentru că este una dintre preferatele mele, și cum fac de obicei,…
-
De ce ți-ai dori să-ți fiu cea mai bună prietenă?
Am spus în nenumărate rânduri că blogul ăsta mi-a adus o grămadă de prieteni, oameni pe care mă pot baza, oameni care mă sună sau îmi trimit mesaje pentru a mă încuraja când îmi operez câinele, care îmi trimit mailuri imposibil de descris de emoționante când trec plin clipe tragice, oameni care mă așteaptă în gară și care mă primesc în casele lor, oameni care mă recomandă și care garantează pentru mine. Sunt o privilegiată din punctul ăsta de vedere. Cu mine, online-ul a fost foarte darnic.
-
Printre altele, m-am apucat de zugrăvit
Omul, când n-are de lucru, își face. Așa si eu cu zugrăvitul. Dacă vă mai amintiți care era unul dintre planurile mele pe 2012, apăi să știți că m-am achitat de el cu vârf și îndesat. Și n-au trecut decat 2 luni din anul ăsta. Am început în forță cu reorganizarea bucătăriei și a altor sertare de prin casă, am continuat cu transformarea unei debarale nefuncționale într-una super utilă (și pe care o să v-o arăt la final), mi-am schimbat ușa de la intrare și acuma m-am apucat de zugrăvit în hol și fosta bucătărie.
-
Ceaiul înfloritor
Păcat că n-ați venit sâmbătă, măcar cele care v-ați anunțat. Ceaiul care înflorește e chiar spectaculos. Luați de priviți imagini și filmulețul pe care l-am făcut 🙂 De aici se poate comanda. Filmulețul se poate viziona și fără sonor.
-
Mexic – scrisoare de sub sombrero
Pe Monica Micu n-o cunosc personal, dar mi-aș dori tare mult. Alături de Denisa, e una dintre puținii bloggeri pe care îi citesc încă de la început. Nu știu prea multe despre ea, în afara de ce scrie pe blog. Știu că, de când am început eu s-o citesc, viața ei s-a împărțit între România, Italia și Mexic. I-am savurat pozele și povestirile de pe celălalt continent și când mi-a venit ideea cu scrisorile, o poveste din Mexic era tot ce-mi doream pentru mine și pentru voi. Așa că am rugat-o pe Monica să ne povestească cum e acolo, cum e într-un loc în care mulți dintre noi nu vom…
