Mexic – scrisoare de sub sombrero
Pe Monica Micu n-o cunosc personal, dar mi-aș dori tare mult. Alături de Denisa, e una dintre puținii bloggeri pe care îi citesc încă de la început. Nu știu prea multe despre ea, în afara de ce scrie pe blog. Știu că, de când am început eu s-o citesc, viața ei s-a împărțit între România, Italia și Mexic. I-am savurat pozele și povestirile de pe celălalt continent și când mi-a venit ideea cu scrisorile, o poveste din Mexic era tot ce-mi doream pentru mine și pentru voi. Așa că am rugat-o pe Monica să ne povestească cum e acolo, cum e într-un loc în care mulți dintre noi nu vom ajunge probabil niciodată. Iar scrisoarea ei e minunată, plină de detalii, curiozități și chestii interesante despre Mexic. Vă las să le savurați.
Am locuit în Mexic trei ani bătuţi pe muchie. În octombrie 2008 am pus prima dată piciorul în capitala Ciudad de Mexico în a zecea lună a lui 2011 plecam cu inima făcută ţăndări. Deşi e o concluzie o să o pun în primul paragraf, pentru că o voi mai repeta: de Mexic omul se ataşează cu greu. Când ţi-a intrat în inimă acolo rămâne.
N-are rost să insist asupra faptului că Mexicul e total diferit de România. Alt continent, altă cultură, altă climă, alţi prieteni, alţi duşmani, altă arhitectură şamd şamd.Dar Mexicului ar putea să-i fim recunoscători în fiecare zi, de dimineaţa şi până seara, pe puncte.
De-ale gurii: ce aţi mâncat astăzi? Ia să ne întoarcem cu 500 de ani în urmă. Ar fi fost acelaşi lucru în farfurie? Cartofi, ardei, roşii (tomato!), vinete, fasole, porumb, dovleci de toate felurile cacao, vanilie, arahide şi câte multe altele au fost duse în Europa sau Asia, unde au întâlnit climat asemănător, de către conchistadori. Până şi guma de mestecat vine din Mexic! Nu povestesc ce au primit localnicii la schimb că ne întristăm cu toţii. Pe scurt, nu a fost deloc un schimb avantajos şi mulţi mexicani par încă traumatizaţi de venirea străinilor pe meleagurile lor. De altfel, Mexicul este considerat şi acum o ţară nu prea primitoare cu emigranţii. Lucru care a ajutat, de altfel, identităţii naţionale. Mexicul e capitala culturală a Americii Latine de limbă spaniolă. Universităţi importante, muzee, arhitectură, arta culinară: toate contribuie la crearea unei identităţi puternice cu care alte state de la sud nu se pot mândri la fel de mult (asta nu înseamnă că ar fi mai prejos, dar făceam şi eu o mică ierarhie).
Cum e viaţa în Mexic? Cum reuşeşti să ţi-o croieşti! Se vorbeşte cu atâta spaimă despre traficanţii de droguri şi lipsa de siguranţă de pe străzi încât se uită că problemele acestea au ajuns deja peste tot în lume. Important e să fii prudent, să de adaptezi locului şi să nu te expui inutil pericolului.
Clima e perfectă. N- am purtat palton şi cizme timp de trei ani! În Ciudad de Mexico, situat la peste 2200 de metri nu ajunge nici canicula. Nu degeaba Cuernavaca, situată nu departe, unde se afla reşedinţa de vară a aztecilor, apoi a conchistadorilor şi pe rând a tuturor celor care au condus ţara, e numită oraşul eternei primăveri. Cum suna 25 de grade temperatura medie anuală? Clima aduce după sine o varietate de legume şi fructe de-a lungul întregului an.
Oamenii. Mexicanii sunt calzi: de cum te cunosc îţi spun “mi casa es tu casa”, dar lucrurile se opresc aici. Amabilitatea e doar de faţadă (nu e ipocrizie, nu mă interpretaţi greşit!) şi abia după mult timp prietenia se sudează. Dar sudată rămâne! Pentru răceala de la început, aşa cum vă spuneam înainte, de vină e impresia generală lăsată de străini începând cu acum peste 500 de ani. Toţi au venit doar ca să ia ceva, puţini au dăruit. (bolile aduse de conchistadori, care au decimat populaţia locală, nu se iau în considerare) Ce am apreciat mereu la colegii şi prietenii mei: în trei ani nu am auzit nicio răutate, nicio bârfă, rareori o ironie dar nici aceea menită să distrugă buna-dispoziţie a celui vizat. Ce n-am apreciat: nimeni nu spune “nu” chiar dacă e “nu”. Până la urmă am reuşit să smulg cu forcepsul nişte “nu-uri” mai ales când a fost vorba de chestiuni de serviciu.
Locurile: Mexicul e un paradis. E o ţară imensă care are de toate: la nord deşertul în care s-au turnat atâtea filme, Canionul de Cupru (Barrancas de Cobre) mai mare şi mai spectaculos decât mai cunoscutul Canion de Colorado, indienii tarahumara care fug atât de repede încât în Statele Unite există încălţăminte sportivă care le poartă numele, Guadalajara, leagănul culturii mexicane, de unde vin mariachi, tequila şi sombrero, piramidele şi siturile arheologice aztece şi maya, oceanele pe cele două laturi, munţii impresionanţi şi autostrăzile care îi crestează în două (tunelurile nu au prins în Mexic, poate din cauza prea multelor cutremure), sudul cu Chiapas – paradisul din paradis, Canionul Sumidero cu pereţi înalţi o mie de metri, Riviera Maya cu plajele albe şi marea de turcoaze, Oaxaca cu broderii şi mâncăruri excepţionale. Istoria ştearsă cu brutalitate de conchistadori şi foarte puţin reconstituită de iezuiţii veniţi să-i creştineze pe localnici, sincretismul religios, concepţia diferită faţă de viaţă şi moarte, modul de a exprima sentimentele (un amic polonez mai păstrează şi acum o valiză harcea-parcea cu care s-a apărat de loviturile de cuţit ale pasionalei soţii mexicane cuprinse de o criză nejustificată de gelozie).
Cuernavaca
Caraibe
Curiozităţi: tequila se produce din agave cultivată la o anumită altitudine şi în sol vulcanic. E transparentă cea de joasă calitate, cea mai bună şi mai scumpă e închisă la culoare pentru că ia nuanţa butoiului de stejar în care a stat la maturat ani buni. Ce am văzut în România nu doar că e nejustificat de scumpă dar e de proastă calitate. Ca şi cum am exporta veseli Săniuţa! Mai bine nu probaţi.
Berea Corona se bea în veselie doar de către străini. Localnicii n-o apreciază. Mexicanilor le place în schimb michelada (bere cu suc de lămâie, sare, sos tabasco şi Worcestershire sauce) Şi, din nefericire, mulţi adoră tot ce e prost şi vine din Statele Unite. Mâncarea fast food (nu pricep de ce, bucătăria locală e o comoară), sucurile carbogazoase (am cunoscut oameni care nu beau apă chioară niciodată!), carnea, carnea şi iar carnea, dulciurile exagerat de dulci, snacksurile şi sosurile dubioase pe bază de maioneză.
Nivelul de trai: în mare se compară cu cel din România (vorbesc despre nivelul mediu). Altfel, să nu uităm că, aidoma multor state latino-americane, Mexicul e o ţară a puternicelor contraste sociale: cel puţin trei mexicani se află printre primii 15 cei mai bogaţi oameni din lume (Clasamentul revistei Forbes), cel mai bogat fiind, poate ştiţi, Carlos Slim. Salariul minim e echivalentul a trei dolari americani pe zi. Dar mulţi mexicani trăiesc chiar şi sub acest prag.
Dacă n-aş fi în vizită pe blogul Tomatei aş putea continua până în zori. Închei sfătuindu-vă să nu încetaţi niciodată să visaţi. Să speraţi că veţi vedea alte locuri, că veţi ajunge să cunoaşteţi alte culturi şi alte meridiane. Din toate e ceva de învăţat şi după fiecare asemenea experienţă nu există să nu fim mai buni. Eu am învăţat din Mexic să zâmbesc mai mult, de exemplu. Pentru un simplu motiv: viaţa e frumoasă iar mâine nu se ştie… (¡mañana nunca se sabe!- din înţelepciunea poporului mexican).
Puteți citi mai multe despre Mexic aici. Monica locuiește acum la Roma, poate o convingem să ne povestească și despre acest minunat oraș, mult mai la îndemâna noastră.
36 Comments
Pingback:
Pingback:
Carla
Mi-a placut foarte mult povestirea Monicai…
Tomato, felicitari pentru ideea acestor guest-posturi, sunt minunate!
Tomata
ideea e doar pe jumatate a mea. ca m-am inspirat de la Roxa (http://www.fascination-street.ro/) 🙂 e am adaptat-o. 😛
Oana
Wow. Super extra fain articolul! Felicitari! Pun blogul pe lista mea de lecturi :).
Reclame Tv
Eu nu prea beau bere, prefer vinul, dar despre Corona auzisem numai lucruri bune. Ca sa nu mai vorbim de pret 🙂
raven
Una dintre cele mai frumos facute descrieri pe care le-am citit vreodata. E remarcabil cum, strain fiind, reusesti sa apreciezi mai bine ceea ce o tara are de oferit decat reusesc sa o faca locuitorii ei.
Tomata
asa am zis si eu. Monica e jurnalista, stie cum sa prezinte o poveste 🙂
Pingback:
cristinah
minunat articol! mi se pare o tara extrem de interesanta si una pe care imi doresc sa o vizitez, in viata asta, dc se poate:D
Bogdan
Foarte interesant articolul iar pozele sunt superbe!
Reclame Tv
Mi-ar fi placut ca acest articol sa contina si niste preturi (cat e chiria/luna, cat costa o masa la restaurant, cum sunt preturile la alimente comparativ cu Romania) …
Pingback:
Jocul Orb - Olivia
Eu sunt indragostita de Mexic de mult timp, prin intermediul prietenului meu foarte bun din Ciudad de Mexico. N-am ajuns inca acolo pentru ca simt ca imi trebuie timp, ca odata ce voi ajunge nu ne vom separa prea usor – vreo 3 saptamani la prima tentativa?:)
Cu amicul meu, ne minunam cat de mult seamana covoarele mexicane cu scoartele oltenesti si cat de mult seamana ceramica pictata aici si acolo. Iata inca ceva de adaugat. Cred ca artizanatul mexican e tare frumos si… mai sunt si primii producatori la nivel mondial de argint… va las sa va imaginati ca mine 🙂
Monica
Ceramica mexicană merită o enciclopedie, ai dreptate că e spectaculoasă iar în privinţa covoarelor: gând la gând. Mai e unul în casa bunicului meu pe care, dacă-l iau pot spune oricând că e mexican
Trei săptămâni în Mexic bine organizate nu vor fi deloc în van!
Despre argint: ştiau bine colonialiştii spanioli de ce au ţinut cu dinţii de Mexic. Argint bun care, din păcate pentru amatorii de chilipiruri, din cauza globalizării şi a burselor internaţionale are acelaşi preţ ca peste tot în lume. E de apreciat însă felul în care este lucrat.
Monica
Vă salut şi vă mulţumesc tuturor pentru complimente.
Reclame TV: nu am vrut să lungesc mult povestea, dar un început de răspuns se află în povestea de mai sus: “în mare se compară cu cel din România (vorbesc despre nivelul mediu)”.
Şi comparam viaţa în capitala Mexicului cu cea din Bucureşti. Găseşti de la ieftin la scump şi nu prea există o cale de mijloc.
Când ieşeam cu colegii să mâncăm la Tanti Guille (o femeie simplă care în casa ei a întins muşamale curate pe patru mese şi găteşte pentru prânz pentru cei care lucrează în zonă) plăteam echivalentul a doi dolari pentru 3 feluri de mâncare. Altfel, o cină scumpă de tot ajunge la 1000 de pesos (50-60 de euro) pentru o persoană. la tarabele de pe stradă se poate mânca şi mai ieftin dar zău dacă vă recomand aşa ceva, mai ales când vizitaţi pentru puţin timp Mexicul şi nu vă întăriţi în timp imunitatea gastrică. Eu am scăpat teafără pentru că m-am ferit, dar cunosc oameni care se deparazitau de două ori pe an.
Benzina e mai ieftină (jumătate din preţul din România), dar distanţele sunt mai mari, deci până la urmă e acelaşi cost pentru transport. Metroul mexican e cel mai ieftin din lume (3 pesos călătoria, nu există abonament) dar nu ajunge în tot oraşul (chiar dacă are 12 linii)
La cinema, un bilet e 55 de pesos (3 euro) şi dublu în sălile de lux.
Iar mă lungesc dar vă pot răspunde la întrebări fără nicio problemă.
Reclame Tv
Doi dolari pentru 3 feluri de mâncare? Vreau si eu sa gust din bunatatile lui Tanti Guille 🙂
Multumesc pentru completari @Monica.
Monica
Tanti Guille era minunata. Exemplul ei de meniu: felul 1 o supa, felul doi: orez, fasole, pui , un fruct/ceva dulce si apoi o “apă de fructe”- fruct făcut piure la blender cu apă şi zahăr. Asta se bea foarte mult în Mexic. Când eram ocupaţi sau prea leneşi o sunam să ne livreze. Trecea strada cu fustele ei înfoiate şi ne aducea supa şi apa aceea de fructe în pungi, restul în cutii. ¡viva Doña Guille!(iau acum legătura cu foştii colegi să-i transmită salutări)
Pingback:
Fumatorul Vesel
Aaah lovely mexico sombreros i pina coladas 🙂 dreamland !!
Monica
daaaa, piña atunci dată jos din copac şi făcută colada!
până la urmă bucuria mea de om venit de la frig, mere, cireşe şi alte fructe de climă temperată era să stau sub cocotier şi să pot decide eu pe care nucă vreau să o golesc de conţinut.
lala
Felicitari Monica!!scrisoarea ta mi-a placut cel mai mult!!am citit-o….am recitit-o….si nu ma mai satur 🙂 …….. m-am simtit pemtru o clipa in inima Mexicului 🙂
Monica
Multumesc frumos! Tomata are o comunitate excepţională de cititori.
Nu pricep de ce nu doreşte nimeni amănunte despre valiza polonezului di poveste:)
lala
eu doresc amanunte despre “pasionala sotie mexicana” dar nu am vrut sa fiu indiscreta!! asa periculoase sunt femeile acolo? 🙂
vreau sa iti zic ca si in Romania sunt oameni care nu beau apa! eu stiu pe cineva care timp de 10 ani a baut numai cola!!!
Monica
Mexicul e matriarhat, fetele sunt invatate (se lupta sa nu se ajunga la asta) ca barbatul e stapanul familiei dar femeia e cea care conduce. Vocal mai ales. Sau cu cuţitul. Pasionala sotie mexicana a scapat doar cu divortul, timidul polonez n-a dorit sa adauge pe lista de dusmani intreaga familie a scorpiei neimblanzite.
Mexicul e producător de băuturi răcoritoare, am reuşit să găsesc un singur tip de apă minerală izvorâtă din munţi, restul e îmbuteliată şi deloc mai ieftină decât sucurile-. Cum să nu alegi atunci ceva dulce şi colorat? (din cauza aceasta diabetul de tip II e foarte raspandit)
Pingback:
Daniela
mi-a placut descrierea, in general imi place cand se trece dincolo de “perdeaua turistica” 🙂
am fost in nordul Mexicului doar cateva luni pe an ( adunate) dar tot pot sa spun ca cel mai mult m-au impresionat oamenii: sinceri, deschisi, parca prea modesti ( si serviabili?) saraci dar cu zambete mari cat toata fata…
si da, care a fost faza cu valiza???:)
Monica
Unde anume in nord, in Monterrey? O să vin pe blogul tău să văd ce şi cum.
Valiza a fost primul obiect găsit de bietul om când a văzut în mâna soţiei cuţitul;) şi a rămas un subiect de discuţie pe care l-am abordat toate cunoştinţele omului de câte ori povesteam că avem o optică diferită în privinţa vieţii şi a morţii.
Pingback:
Agentii imobiliare
Sincer ador mancarea mexicana! Abia astept sa am ocazia de a gusta de la locul de bastina 🙂
Monica
Iti doresc sa ajungi , atuncim sa o gusti la ea, la mama ei:) Ca sa vezi ca ingredientele inseamna 90% si reteta doar 10%. Adica nu e deloc ceea ce se poate incropi in Europa.
Zboruri ieftine
Foarte interesanta povestioara. Am aflat multe lucruri despre ei si mereu sunt bine venite parerile de la cei care au trait acolo si au experimentat pe pielea lor viata. Mexicul de obicei nu prea este cerut ca destinatie, poate din cauza publicitatii negative care ii se face.
Oare nu e plictisitoare asa o vreme frumoasa tot timpul?
Monica
nu e plictisitoare pentru ca temperatura e una, ploile sunt alta: cine e meteosensibil nu are ce cauta in Mexic din iunie si pana in octombrie. Ploua cu galeata, cizmele de cauciuc nu ajung, traficul e insuportabil in orase. Nici in sud, in jungla, nu cred ca e placut anotimpul ploios.
La cata publicitate negativa i se face sa spun cinci cuvinte? crime, impuscaturi,coafor, Perla, Bucuresti. Care nici macar nu e primul caz, daca va amintiti de impuscaturile de la cafenea din Piatra Neamt.
Bogdan
Mereu cand imi aduc aminte de Mexic ma gandesc la Tequilla si Speedy Gonzalez 😀
Monica
Melodia de generic e genială! În trei ani de locuit acolo nu am văzut/auzit nicio referire la Speedy Gonzales. Mi-e teamă că localnicilor nu le convine că e asociat cu Mexicul:)
Pingback: