Nu toti ajung infractori – Povestea unui adult crescut la casa de copii

In 2009, adica intr-o alta viata, impreuna cu bloggerii timisoreni si cu KFC am participat la o actiune caritabila la Centrul de Plasament de pe strada Dămşescu nr.53. Relatarea o gasiti AICI, dar tin mortis sa mentionez ca ce ni s-a spus acolo nu prea s-a adeverit. Acum cateva zile am primit un mesaj de la unul dintre acesti copii, o fata, femeie mai bine zis, ca a crescut de atunci, si povestea ei contrazice prezicerile sumbre ale educatoarelor. Am intrebat-o daca ar vrea sa isi spuna povestea, si sa va bucurati si voi la fel ca mine, ca exista speranta si nu TOTI ajung rau. Ba mai mult, din schimbul nostru de mesaje am aflat ca nu doar ea, ci si alti copii au ajuns bine si nu pe strazi sau in penitenciare. Cititi mai jos despre viata aceste femei, care ramane sub anonimat:

M-am născut la data de 09.05.1995. Părinții mei s-au despărțit când aveam doar un an jumate. După despărțirea lor, mama la scurt timp, si-a refăcut viata cu tatăl meu vitreg care m-a crescut pana la varsta de 12 ani. Nu am prea multe amintiri frumoase din copilărie deoarece de la vârsta 7 ani am început sa îndur bătăi dure din partea tatălui meu vitreg și sa simt diferenta între mine și frații mei (mama a mai făcut 2 copii cu el). Fugeam mereu de acasă când știam ca trebuie sa ajungă el de la lucru pentru ca orice problema avea, el o rezolva numai cu pumni și picioare. Dacă nu cu mine, cu mama. Mama a avut câteva tentative de a se sinucide.

La vârsta de 12 ani, într-o zi de școala – îmi aduc aminte ca era undeva pe la începutul verii, pentru ca ma uitam pe geam la pomii verzi din fata scolii cum se strecura soarele printre frunze – au intrat în clasa doua doamne care lucrau la primăria din sat ca asistente sociale. Nu știam despre ce este vorba, doar au spus ca trebuie sa merg cu ele. Mi-am pus cărțile în ghiozdan și am ieșit pe ușa scolii neștiind ca aia va fi ultima data când am sa îmi vad colegi de clasa și învățătoarele (bine, de ele nu mi-a pasat cât mi-a pasat de colegi, ca oricum nu mi-a plăcut la școală). Am urcat în masina și la un moment dat am picat pe gânduri când am văzut ca ne îndreptam spre oraș – oare unde ma duc? Ma duc în oraș la Mc, la plimbare? Ce fac cu mine? Ma duc oare sa mancam o prajitura? De ce m-au chemat doar pe mine și nu și pe restul colegilor? Am ajuns în oraș, vis a vis de spitalul de copii Louis Turcanu, unde era Protecția Copilului, dar eu încă nu știam despre ce este vorba. “Cucoanele” de la primărie nu au avut nici măcar minimul bun simt sa îmi spună despre ce este vorba. Am ajuns acolo, am intrat într-un birou și mi-au spus: “Tu trebuie sa ramai aici pana vine cineva după tine”. Atât au spus. Am spus “bine”, și am așteptat sa vina acel cineva după mine… OK, a ajuns cineva care ma striga pe nume și îmi spune sa îmi iau ghiozdanul și ce am de luat ca plecam.

Am plecat, am ajuns la destinație și eu tot nu știam despre ce este vorba. Am coborât din mașină și am intrat într-o vilă mare unde era plin de copii, și mari, peste 15-16 ani, dar nu mai mici de 7 ani. Eu tot nu înțelegeam despre ce este vorba, în mintea mea era gândul ca sigur o sa își facă mami grij ca deja întârzii prea mult de acasă și nu știe nimic de mine… Pana la urma, o doamna care era acolo pe tura, a venit la mine și m-a întrebat cum ma numesc și dacă știu de ce sunt aici. I-am spus cum ma numesc și ca nu știu de ce sunt aici. A început sa ma întrebe de familia mea, cum sunt acasă, dacă învăț și asa mai departe… Dar tot nu mi-a spus despre ce este vorba, doar ca va trebui sa rămân sa dorm acolo peste noapte și ca mâine dimineață ajung doua doamne care vor sa vorbească cu mine. M-am gândit la orice, doar la faptul ca eu deja eram data la o casa de copii nu. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca aia era o casa de copii. Tot auzeam copiii pe acolo spunând: “Aia e fata noua?” Și veneau pe rand sa facă cunoștință cu mine…

A 2-a zi am aflat despre ce este vorba și nu puteam sa înțeleg de ce? De ce eu? De ce m-au părăsit? Și de ce în modul asta, fără sa ma anunțe cineva sau măcar sa îmi spună maica -mea ca “Bă, fato, nu mai pot cu tine, ești prea rea, nu fac față situației și m-am saturat sa iau bătaie din cauza ta….”. Ma rog… am trecut peste întrebările astea și am început sa o urăsc din toată inima mea și tot sufletul meu. Totuși…de bine de rău, eram acasă lângă frații mei pe care ii iubeam foarte mult. Când am început sa ma vad singura acolo, am început sa îmi dau seama ca de acolo începe adevărată mea aventura în viata și ca acasă nu mai este cale de întoarcere pentru ca părinții mei chiar au avut sufletul ala sa ma lase la o casa de copii după ce m-au crescut 12 ani de zile.

Au trecut vreo 3-4 luni deja la casa de copii și am intrat în anturaj cu 2-3 fete de acolo care aveau obiceiul sa fuga din centru. Am fugit și eu de câteva ori cu ele, și mergeam în anumite locuri, la anumiți prietenii, unde stăteam lejer pe o canapea, ne uitam la TV, fumam câte o țigară, 2,3 liniștite, ieșeam la plimbare în oraș sau mergeam la net în Lolish, unde stăteam cu orele (cu toate ca politia ne cauta). După 2 zile maxim aveam obiceiul sa ne întoarcem înapoi. Am ținut-o asa câteva luni de zile, bineînțeles mergeam și la școală, doar ca acolo a început bullshit-ul… Pentru ca, chiar dacă eram la o școală noua, toți știau ca vin de la casa de copii. Am început sa trag chiulul și de la școală. La centru aveam o educatoare, pe care dacă as vedea-o și în ziua de azi cred ca as scuipa-o între ochii. Pe fiecare tura a ei știam ca trebuie sa fug din centru pentru ca mereu avea ceva de împărțit cu mine. Mergeam pe baga, unde stăteam singura cu orele. Uneori mai mergeam și la Gara de Nord, știam ca acolo lucra maica-mea și voiam doar sa o vad de la distanta. Din când în când…

Când intra Alina pe tura, parca îmi pica cerul în cap, știa ca fugeam din centru și când ma vedea se lua de mine și îmi spunea: “Ce, iară ai fost la f***t?”, deși eu eram virgina. Incă eram virgina, cred ca și singura de acolo pentru ca multe din fete au fost acolo venite din prostituție. Le era extrem de greu sa creadă ca eu eram caz social, adică venita în centru de copii direct de acasă din cauza problemelor familiare și nu luata de pe străzii practicând cea mai veche meserie din lume…

Acolo mai era și un domn care era administratorul centrului (de curând am aflat ca s-a stins din viata ) si le dădea fetelor banii ca să întrețină relatii intime cu el. A încercat sa ma atragă și pe mine cu o anumita suma de banii, dar eu i-am spus ca nu vreau nimic și sa ma lase în pace. Îmi era frica de el și de fiecare data când îl vedeam ma întorceam înapoi din drum numai sa nu dau ochii cu el. Viata într-un centru de copii nu este ușoară deloc. Mai ales în cazul unei fete. Aveam vreo 9 schimburi de educatori. Unii ii preferau pe alți copii mai mult ca pe restul, alții veneau la lucru doar ca să își ia banul la sfârșitul luni. Erau doar 3 doamne drăguțe, care nu făceau diferenta între noi și mereu ne învățau câte ceva. Foarte rar se întâmpla sa vina cineva la noi sa ne întrebe cum suntem și ce mai facem.

După vreo 9 luni de zile, centrul de copii sa închis din cauza ca nu ne mai sponsoriza nimeni. Trebuiau sa ne împartă pe toți în alte centre diferite de copii. Eu aveam o prietena acolo, cu care și în ziua de azi mai vorbim din când în când. Pe noi ne-au mutat într-o alta casa de copii împreună, dar deja începusem sa nu ne mai înțelegem și prietenia noastră a luat sfârșit, doar ne salutam și atât. În centrul în care ne mutasera nu am apucat sa stau foarte mult timp pentru ca din nou am început sa fug dar de data asta am fugit sa îmi caut neamurile din partea tatălui meu biologic.

M-am dus la Gara de Nord și am luat trenul spre direcția unde știam ca trebuie sa ajung. Deși nu cunoaștem pe nimeni, nici unchi, mătuși, am ajuns la destinație condusa de o doamna pe care o întâlnisem pe tren. Aceea doamna sa uitat foarte insistent la mine și fără sa ma cunoască m-a întrebat dacă sunt fata lui (Anonim) si i-am răspuns ca da. A spus ca seamăn foarte bine cu tatăl meu și ca ea îl cunoaște. De acolo am început sa o întreb dacă îmi cunoaște neamurile și dacă știe unde locuiesc. A spus ca da, și ca ma va ajuta ea sa ajung la ei. Am ajuns la destinație împreună cu doamna și îmi spune: “Aici este barul verișoarei tale, intra înăuntru”. I-am mulțumit frumos doamnei și am intrat înăuntru.

Înăuntru era verișoara mea cu soțul ei care m-au recunoscut din prima și au început sa plângă când m-au văzut. M-au pupat , m-au servit cu un suc și mi-au întins pachetul de țigări spunandu-mi: “Hai ia o țigară ca stiu ca fumezi”. (Râzând) ne-am apucat de povestit, nu știau de mine nimic de când a plecat mama de la tata când aveam un an jumate. Povestind, povestind… m-au întrebat dacă vreau sa vorbesc cu tatăl meu și din start am spus ca da. L-au sunat pe taica-miu, el era plecat în Spania de foarte mulți ani. După ce l-au sunat și i-au spus de mine a zis ca vrea sa vorbească cu mine și m-a întrebat dacă vreau sa merg la el. I-am spus ca da, cu toate ca nu știam cum este el sau cum arata. Stiam doar povesti urate despre el și faptul ca niciodată nu m-a cautat. Eu le-am spus ca am fugit de la casa de copii și ca acum ma cauta politia. Mătușa-mea (din partea tatălui biologic) a 2-a zi s-a prezentat cu mine la centrul de copii de unde eram fugita, s-a prezentat cine este și a spus ca vrea sa ma ia în vacanta 2 săptămâni la ea și ei sa pregătească actele între timp ca să ma scoată de la centru ca ea ma ia pe proprie răspundere. După o săptămână a fost mătușa-mea sunata sa meargă sa îmi scoată actele și sa îmi ia certificatul de naștere și buletinul.

A-3-a zi după ce mi-a scos actele eu deja eram în autobuz în drum spre Spania către tatăl meu. Pana sa ajung la el mi-am făcut mii și mii de gânduri, ce fac când ajung acolo ca eu nu îl cunosc, nu știu cum arata. Deși eu am reușit sa trec granița cu vreo 200 de euro și o semnătura falsa din partea Maica-mii. In 2009 încă se mai putea trece asa granița. Am ajuns, totul ok , ma pupa, ma ia în brate… Ajungem acasă și începe sa îmi povestească despre el și despre relația pe care a avut-o cu maica mea, i-am povestit și eu toate cele întâmplate… și la un moment dat îmi spune sa o sun pe maica-mea (ca să o facă sa moara de ciuda ca am ajuns eu la el). Totul bine și ok pana duminica după amiaza. Am ajuns la el vineri seara. Duminica după amiaza, ne trezim la ușa cu politia spaniola, eu nu știam despre ce este vorba, nu vorbeam nici o limba străină… L-au incatusat fără prea multe explicații și ne-au dus împreună la secție, unde pe el l-au dus în alta parte după ce am ajuns. Si mie mi-au spus sa aștept acolo. A durat doar 2 zile revederea mea cu tata …pentru ca el era condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare din cauza ca a bătut-o pe fosta lui soție și legile în alte tari sunt mult mai dure ca la noi.

A durat doar 2 zile după plecarea mea din România ca să intru din nou la un centru de copii… dar de data asta vorbim de un centru unde am avut ce învața, unde mi-am putut continua școala fără sa fiu criticata, hartuita sau umilita. Acolo am ajuns sa fiu eu preferata tuturor, de la directorul centrului pana la femeia de servici. Tuturor le era foarte drag de mine și mereu mă scoteau în fiecare seara la plimbare fără sa știe ceilalți copii pentru ca era interzis sa ne scoată în afara centrului dacă nu era zi de duminica, ca să avem mici excursii sau zile programate. Asa era sistemul acolo. Am stat 3 ani la centru acela, deși taica-miu după 2 ani a ieșit de la închisoare eu am vrut sa mai stau în centru. De ziua mea mi-a făcut “cadou” sa spun asa , actul definitiv de scoatere din sistem. Adică m-a luat acasă fără sa ma întrebe dacă vreau sa merg sau vreau sa rămân… Eu m-am opus total sa merg pentru ca îmi era foarte bine în centru. Învățam bine, avem rutina mea, si știam ca dacă ies afara din centru nu voi mai putea face aceleași lucruri. Pentru ca taica-miu nu locuia în orașul în care eram eu la centru, la școală… unde mi-am făcut cunoștințe noi și asa mai departe.Taica-miu locuia intr-un sat departe de unde era toată comoditatea mea… Oricum într-un final nu a fost cum am vrut eu sa fie și a trebuit sa merg cu el…

Aveam deja vreo 15 anișori, viata sexuala încă nu mi-o începusem dar aveam un iubit, pe care mi l-am făcut cu câteva luni înainte sa ma scoată tata din centru. I-am spus lui taica-miu ca eu nu am cum sa merg la el pentru ca sta departe și eu trebuie sa îmi continui școala și cursul de estetica. Asta însemna să mă trezesc la 4 dimineața și sa ajung acasă după ora 5 seara (școlile în Spania încep la 08:00 și se termina la ora 15:00 ). Prea multa bătaie de cap era… Asadar într-un final m-am dus sa locuiesc cu iubitul meu și mama lui… Tata știa de el, mama lui știa de mine… au fost de acord… După câteva luni am prins curaj și mi-am început și viata sexuala dacă tot am stat cu el în casa și dormeam în același pat… Eram foarte pudica, îmi era rușine sa ma vadă și în chiloți… Atât am simțit din toate cele întâmplate ca singura chestie care mi-a mai rămas era ca încă țineam la virginitatea mea. Au trecut câteva luni de zile, cu tata vorbeam foarte rar, cu “soacra” începeam sa nu ma mai înțeleg deloc pentru ca era foarte geloasa pe mine… Era obișnuită sa îl tina mereu cățel pe fi-su după ea… Intr-un final a plecat și ea și ne-a lăsat singuri… dar asta după vre-un an și ceva…

Eu încă îmi continuam scoala, taica-miu a început sa vadă ca ceva nu este ok și ca slabisem prea mult. Dar asta nu din cauza iubitului meu, ci din cauza lu ma-sa ca ma stresa foarte mult și eu eram prea proasta ca să ma plâng cuiva … A zis ca gata, ca din momentul ala merg acasă cu el… Am mers cu el vreo 2 săptămâni după care m-am întors înapoi la iubitul meu…Si abia atunci a început el cu gelozii…Geloziii pe care eu nu le băgăm de seamă…mie îmi trecea foarte repede supărarea, în schimb el imi reproșa și după luni de zile geloziile lui nebune… Dar eu chiar eram pe treaba mea, nu eram curioasa de alți băieții, nu ieșeam cu nimeni, ieșeam doar cu câinii la plimbare, pentru ca între timp ne-am luat și 2 pui de amstaff… Si mare parte din timpul liber mi-l petreceam cu câinii la plimbare….El lucra, era mai mare ca mine cu 8 ani… Avea undeva la 23 de ani când ne-am cunoscut… A mai trecut un an și am rămas însărcinată… Când i-am spus ca sunt însărcinată mi-a spus ca el o sa ii facă test ADN copilului. Nu am băgat prea mult de seama pentru ca îmi era aproape indiferenta părerea lui sau poate nu conștientizam prea mult atunci ca să îmi dau seama ce voia mai exact sa spună… Au trecut lunile, burta începea sa îmi crească și eu tot mai mult stres aveam pentru ca începeam sa realizez ca nu era totul chiar asa de roz precum credeam.

M-am lăsat de școală, taica-miu venea în vizita din când în când la mine…era foarte supărat ca nu l-am ascultat și nu m-am ținut de școală cum i-am promis… El totuși voia sa termin o facultate și sa ajung cineva în viata. Am început sa dau de adevăratul greu după ce am născut, când geloziile lui erau tot mai obsesive… Am indurat bătăi urate, el îmi dădea o palma eu ii dădeam înapoi, el un pumn, eu un picior….Si, bineînțeles, ca tot eu mi-o luam pentru ca el era mult mai puternic ca mine. Am plecat de la el când m-a bătut într-o dimineață cu copilul în brate.. Avea copilul vreo 9 luni. Aia a fost ultima bătaie îndurată de la el. Deja aveam 18 ani când am născut băiatul, dar buletinul expirat… Spun ca aia a fost ultima bătaie indurata de la el pentru ca știam ca trebuia sa îmi dea semnătura sa vin cu copilul în tara ca să îmi fac buletinul și m-am comportat cu el ca o soție perfecta, sa spun asa, ca să pot obține semnătura de la el… A fost ca un plan gândit totuși venirea mea înapoi în România, ca sa scap de el nu i-am mai băgat în seama bețiile, l-am lăsat sa fumeze și sa se drogheze cât vrea… Asa ca l-am ignorat ultimele 4 luni cât am mai stat lângă el.

După revenirea mea în tara, nici vorba de el. I-am spus ca nu ma mai întorc, ca poate sa ma dea la politie ca poate sa facă ceva. Eu aveam dovezi ca luam bătăi grave de la el, ca se droga și toate cele… Toată lumea era de partea mea, omul ala nu m-a iubit, a fost doar obsedat de mine. Nu era nici roman, nici spaniol… era bulgar cu sânge de turc. Trebuie sa le fii supusa lor. În fine, am fost și eu a naibii de rea, rea de gura.

Am ajuns în tara și după vreo 2 ani am obținut custodia totala a fiului meu. Oricum și dacă mai trebuia sa îndur încă 5 ani bătaie, eu fără copilul meu nu plecam.

După ce am obținut custodia copilul, primul drum pe care mi-am dorit sa îl fac cu el a fost la Disneyland Paris. Bine, era încă micuț, avea vreo 3 anișori dar își aduce perfect aminte și acum fiecare detaliu. In iulie anul acesta face 9 anișori.

Intre timp cât a durat procesul l-am cunoscut pe actualul meu soț. Avem împreună aproape 6 ani și 2 copii. Unu are 2 anișori și celalalt are 2 luni jumate. Am făcut nunta in 2020 când am făcut și botezul primului nostru copil. Îmi iubește copilul ca pe proprii lui copii, nu exista diferențe între copii și cu siguranță nici nu vor exista. Ne mai certam, ca oricare dintre noi, dar ne-am promis ca vom îmbătrâni împreună, frumos, alături de copii noștri si nepoții noștri… Soțul meu este cel care m-a făcut sa îmi iert mama, sa îmi iert mereu aproapele… Mama mea s-a despărțit de tatăl meu vitreg la scurt timp după revenirea mea în tara … De tatăl meu biologic nu mai știu nimic de când am plecat din Spania. Cu mami vorbesc foarte des la telefon și în momentul de fata ne ajuta foarte mult cu orice poate. Eu am iertat-o de mult. Vreau ca și copii mei sa se bucure de bunici, sa vadă ce inseamna iubirea de bunici, și mama mea vreau sa ii iubească mai mult decât ne-a iubit pe noi. Eu am ales sa ii dau șansa asta și sa vadă ca încă nu este târziu sa iertam trecutul.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge