Cea mai bună hrană pentru bebeluși și mai sănătoasă
Orice mamă sănătoasă la cap va dori întotdeauna tot ce e mai bun pentru copilul ei. Va face tot posibilul să îi asigure confortul, hrana și afecțiunea de care un bebeluș proaspăt venit pe lume are nevoie pentru a lua în piept cu putere viața asta uneori atât de bună și alteori atât de crudă.
Orice mamă va dori să îi dea puiului ei cea mai bună hrană, cea mai sănătoasă, cea mai gustoasă, cea mai naturală, astfel încât puiul să se dezvolte și să crească fără nici un deficit, fără nici o problemă și cu cât mai puține vizite la doctor. Orice femeie, nu, orice om știe că această hrană (sănătoasă, naturală, gustoasă) e laptele de mamă.
În ideea asta, eu mi-am dorit foarte mult să alăptez. Atât de mult încât am chinuit-o pe Ada cu seringa, cu SNS-ul, cu mâncare mai puțină, cu mameloane de silicon. N-am reușit s-o alăptez nici măcar o lună, abia puteam să-i dau câțiva mililitri ca gustare, dar să se sature nici nu putea fi vorba. Dar am povestit deja pe blog, mai pe larg, despre odiseea alăptării și despre cum m-am resemnat că nu s-a putut. Nu, nu mă simt mai puțin mamă, nici nu-mi iubesc copilul mai puțin pentru că nu l-am alăptat. Am acceptat că pur și simplu n-am putut, deși am încercat toate variantele posibile. Poate trebuia să încerc mai mult, poate trebuia să fiu surdă la hohotele ei de plâns când simțea mirosul sânului și al laptelui… nu știu. Cert e că laptele meu s-a dus așa cum a venit.
Nimic, nici un produs nu se compară cu el și nimeni nu cred că ar fi în stare să contrazică asta. Dacă sunteți deja mame, dacă așteptați un copil sau dacă ați vorbit vreodată cu o gravidă sau cu o mamă, veți ști probabil că beneficiile lapteului de mamă sunt nenumărate. Cel mai des pomenită e imunitatea pe care i-o oferă copilului, apoi calciul și vitamina D. Astea le-am auzit eu cel mai des, însă mai sunt: reduce riscul apariției obezității pentru că bebelușul știe exact cât să sugă și cât îi trebuie să mănânce la o masă. Și sistemul osos are de câștigat din consumul de lapte matern, datorită calciului, fosforului și vitaminei D. Alăptarea nu e benefică doar pentru bebeluș, ci și pentru mamă: pierzi mai ușor greutatea acumulată în timpul sarcinii, burta se retrage mai rapid, dar ce poate nu știați e că alăptarea reduce riscul cancerului ovarian și mamar și al apariției osteoporozei. Însă nu chiar toate sunt bune și frumoase în timpul alăptării, mai sunt și puține neplăceri. Trebuie să te abții de la anumite alimente și băuturi (și după atâtea nopți nedormite, numai mamele știu cât de binevenită ar fi o cafea) pentru că orice mănânci sau bei ajunge într-o anumită cantitate și la bebe. În plus, organismul mamelor care alăptează e suprasolicitat și hrana lor trebuie aleasă și ea cu atenție, astfel încât imunitatea lor și calitatea laptelului să fie optime.
Însă toate proaspetele mămici știu că să te hrănești mereu sănătos și să ai mereu grijă de tine, după ce-ai născut e mai simplu de spus și de dorit decât de făcut. Cu un bebeluș care are atâta nevoie de tine, uneori e greu să te gândești la ce vrei sau la ce ai nevoie tu, ca mamă.
Dacă n-ai timp să-ți gătești cele mai sănătoase mâncăruri din care să-ți iei nutrienții de care are nevoie puiul tău pentru a se dezvolta armonios, există două soluții rapide și sănătoase pentru ca laptele tău să primească aportul necesar de fibre, proteine și vitamine. NutriMama este o gamă de produse destinată femeilor care alăptează și care prin batoanele de cereale și bătura pe bază de lapte praf, oferă acest aport și asigură o calitate mai bună a laptelui. Disponibile în două variante, batoanele de cereale sunt fie cu merișoare și zmeură, fie cu merișoare și ciocolată, iar băutura pe bază de lapte praf are aromă de vanilie. Toate conțin fibre, proteine și un întreg alfabet de vitamine: A, D, E, C, B1, B2, B6, B12, calciu, fier, zinc, iod, Omega 3 și Omega 6. Dacă aș alăpta, cu siguranță le-aș încerca, dar nefiind în situația asta, vreau să dau porția mea unei mame care alăptează și are un bebe până în 6 luni.
Pentru doua cutii de băutură pe bază de lapte praf și 7 cutii de batoane, adică NutriMama pentru o lună, aș vrea să-mi povestiți voi, mame care alăptați, ce măsuri luați pentru ca laptele vostru să fie cel mai bun pentru copilul vostru. O să aleg câștigătoarea în mod subiectiv, pentru că nu e un concurs cu o cerință pentru care să folosesc random.org. Voi anunța câștigătoarea în săptămâna viitoare.
UPDATE:
Pentru că eu nu m-am putut decide ușor, am cerut ajutorul celor de la NutriMama, cu care am ales împreună câștigatoarea: Adina Burghel. 🙂 Felicitari, Adina si multă sănătate alături de puiuții tăi.
UPDATE 2
După ce a testat produsele NutriMama câștigate la acest concurs, Adina mi-a trimis câteva rânduri despre batoanele de cereale și băutura pe bază de lapte praf?
Dupa nastere am o perioada de uitare, chiar amnezie. Asa am fost dupa prima nastere, asa sunt si acum, dupa a doua. Asa ca, in momentul cand a venit curierul la usa cu pachetul atat eu, cat si băietelul meu de 2 ani trăgeam de cutie s-o desfacem sa vedem cine si ce surpriza ne-a trimis! Odată desfăcut coletul, mi-am amintit ce castigasem și m-am grabit sa le gust! Sunt mi-nu-na-te la gust, nu prea dulci si nici prea acrisoare, aromate, cu bucăți de fructe! Parca totusi e prea mic batonul! 😉 Tin de foame (pe incercatelea, cu 2 copii foarte mici ai momente din astea cand ai manca ceva rapid, gustos si mai ales sănătos). Pe scurt, vorba baietelului meu: Oau, miam, miam! Surpriza a fost si mai mare cand am gasit si cântarul rooooz (my favourite color! 🙂 ). Ma declar fan batoane Nutrimama!
7 Comments
Alina Stoleac
De cand am nascut si alaptez (deja de 5 luni) nici la curent cu noutatile nu mai sunt! Banuiesc ca acestea sunt produse noi..dar cand sa le descopar? Pentru mine de 5 luni totul e un maraton si sunt deja rare zilele cand reusesc sa am 3 mese pe zi (asta daca stau sa calculez cina care e dupa ora 22 cand oricum sunt deja lesinata si epuizata). Am cosul mereu plin de fructe, in frigider nu lipseste salata verde, patrunjelul, spanacul, legume proaspete. Am diverse mixuri de seminte pentru a le folosi la ceea ce mananc…doar ca nu am timp sa mananc! (fetita sta numai in brate, doar acolo adoarme si dupa ce adoarme nu o pot pune jos ca se trezeste, deci uneori stau si 2 ore cu ea pe mine). Simt ca deja sunt slabita, ca resursele s-au dus demult (desi iau vitamine), ca am slabit foarte mult (si nu era necesar la cele 45 kg ale mele) si nu stiu ce sa mai fac. Nu ma lasa inima sa o tin plangand sau sa o vad cum se chinuie sa adoarma, totodata in curand nu stiu daca o sa mai am energie sa o tin ea fiind deja de aproape 8 kg. Daca imi zicea cineva ca asta va fi marea mea problema, nu as fi crezut. Si totusi cand o vad, nimic nu mai pare prea greu si merita tot sacrificiul. Si sper doar ca usor usor va creste si va prinde si alte obiceiuri asta ca sa imi lase si mie timpul necesar sa ma pun pe picioare. Te urmaresc si am rezonat cu tine la multe din alegerile tale in privinta Adei, doar ca uite, nu poti avea asteptari in privinta copiilor, sunt total diferiti. Multa sanatate si succes in noua etapa acolo!
Ioana
Fetita mea e aproximativ de-o varsta cu Ada si alaptatul este cea mai mare bucurie a ei si a mea, evident. Am inceput diversificarea, insa tot la san ii place, se linisteste si apoi adoarme zambind. Ma straduiesc sa ii dau cea mai buna alimentatie, pe cat se poate naturala, de la tara si din sursa sigura si implicit, mie sa imi acord atentie maxima, pentru ca suntem atat de legate una de cealalta.
Cand trebuie sa tii o dieta anume, tot ce e restrictiv pare mai bun si mai ispititor ca si inainte, gen bauturi carbogazoase, ciocolata, cafea, prajeli, condimente picante etc. Pentru puiutul tau ai face orice asa ca intra in reflex sa refuzi ceva ce stii ca ii poate dauna.
Adina Burghel
L-am alaptat pe Eduard 1 an si 8 luni. Am optat pt o intarcare blândă, in conditiile in care eram deja însărcinată si nu voiam sa pun in pericol sarcina. Intarcarea a fost mai difcila pt mine decat pentru el. Stii cum e cand un fumator se lasa de fumat si cel mai greu ii e sa renunte la dependenta psihica? Ei, asa mi-a fost mine dupa ce l-am intarcat. Imi tot venea sa-i ofer sânul, in diverse ocazii, asa cum o făceam inainte si mi-era doooor sa-i vad mutrita satisfăcută si pozitiile comice pe care le lua in timpul suptului. Acum, Celine are o luna, nu a primit deloc lapte praf in maternitate, caci lactatia mea nu a fost complet oprită asa ca am avut lapte din prima clipa. E minunat s-o vad cum trage de cu pofta de i se fac gropite in obrajori! O s-o alaptez si pe ea cat voi putea de mult, caci e minunat! Si da, as avea mare nevoie de suplimentele NutriMama, caci, sincer, nu prea am timp de o alimentație sănătoasă/echilibrată 🙂
Sorin
Bine de stiut pentru cand va fi nevoie si la noi 🙂
Lili
Cred ca alimentatia corecta si diversificata este foarte importanta, insa sunt convinsa ca laptele cel mai bun este atunci cand punem dragoste, rabdare si calm in procesul de alaptare.
Raluca M
Alaptez de 8 luni si am inceput sa ma relaxez si sa am incredere in faptul ca organismul produce lapte cu substantele de care are nevoie bebelusa mea. Totusi incerc sa imi satisfac pofta de dulce cu fructe si miere cu migdale si iaurt gras (yamy).
Totusi mi-ar placea sa incerc produsele Nutrimama.
Pupici si bebeluseala faina!
Nicoleta
Băiatul meu are 5 saptamani. E primul copil si inca ne obișnuim unul cu altul. Despre alăptare nu stiam prea multe inainte de a-l naște, imi propusesem sa-mi fac lectiile in ultimele saptamani de sarcina, dar copilul s-a grăbit putin, venind in prima zi a săptămânii 37 si astfel neavând timp pentru studiu aprofundat. Am citit in schimb multe articole dupa nastere despre ce e bine si ce nu e bine sa mananci cand alăptezi. Ca de obicei, multe păreri sunt contradictorii (de exemplu e bine sau nu sa mananci ciocolata) si poate singura certitudine e cea pe care mi-a spus-o si medicul neonatolog inainte de plecarea din maternitate : singurele lucruri cu adevărat interzise sunt tigarile si alcoolul, in rest moderatia e cheia reușitei. Daca ceva pare ca nu priește copilului, trebuie intrerupt consumul alimentului respectiv o vreme si reluat eventual consumul lui pentru o zi mai tarziu pentru a te asigura ca era cauza neplacerilor copilului si sa nu ti-l refuzi degeaba. Din părerile nesigure s-ar părea ca citricele provoacă scaune acide bebelușului si deci ar fi de evitat( eu nu am mancat, deci nu stiu cat de adevarata e opinia asta), alimentele care baloneaza pe mama, gen fasole, varza, conopida ar crea gaze si copilului, condimentele gen curry, ceapa, scorțișoară ar face pentru unii copii(neobisnuiti cu gusturile respective in timpul sarcinii) ca laptele sa aibă o aroma neplăcuta lor. Dintre ceea ce se recomanda si am încercat amintesc multe lichide, in principal apa si ceaiuri de stimulare a lactației (se găsesc la Plafar, farmacii si chiar supermarketuri diverse mărci), supa, fulgi de ovaz, spanac si alte legume cu frunze verzi, somon, smochine, curmale si caise uscate, migdale si caju, lactate( deși in privința lor părerile sunt impartite).
Sunt curioasa sa aflu si alte păreri. Alăptare ușoară!