-
Maritus Perfectus
Ne-am întâlnit la colț de stradă, ni s-a făcut cunoștință și când am ajuns acasă i-am uitat chipul, preocupată fiind de relația în curs de destrămare. Ne-am întâlnit la un suc, câteva zile mai târziu, răspunzând unei cerințe, nu și unei dorințe. Ne-am întâlnit după 3 săptămâni, după o ultimă noapte de dragoste petrecută cu fostul și după vacanța fiecăruia la mare.
-
Sunt depanatorul blocului
Dacă mă întrebaţi pe mine, m-aş caracteriza ca atehnică. Dar dacă le întrebaţi pe vecinele mele, sunt cea mai potrivită persoană să le instaleze televizoarele, aparatele cu microunde sau să le seteze ringtonul la telefon. Uneori mă mai cheamă şi să le instalez imprimantele, dar aici trag linia, depăşeşte aria mea de expertiză, aşa că îmi trimit superiorul. Vineri seara mă sună o vecină, una cu care nici măcar nu m-am mai întâlnit de mult timp, dar pe care o cunosc de când aveam 50cm. M-am mirat iniţial şi-apoi m-am speriat când m-a chemat până la ea la etajul patru (unde nu mai fusesem de ani buni) fără să-mi spună…
-
AVON Luxe, un an de la lansare
Nu-mi vine să cred că a trecut fix un an de când am scris articolul ăsta. Un an de zile în care Avon a îmbogățit gama Luxe cu produse noi, culori noi, dar și mirosuri noi. Parfumul Premiere Luxe e, la fel ca toată gama, destinat eleganței. Făcând parte din categoria Floral Cyphree, ar fi un cadou potrivit pentru o doamnă distinsă, pentru o femeie care apreciază parfumurile de calitate. Loredana e în continuare ambasadoarea brandului, dar în special al gamei LUXE.
-
Banana bread
Ăsta e genul de articol pe care nu credeam că voi ajunge vreodată să-l scriu pentru blog. O rețetă. Eu, aia care fuge de bucătărie de câte ori poate. Și cu toate astea, după ce-am echipat-o astfel încât să am cu ce mă juca și încerca chestii, stau pe-acolo mai des în ultima vreme. Mi-am făcut chiar și board pe Pinterest cu rețete pe care să le pun în aplicare. Două dintre ele sunt deja mâncăruri obișnuite pe masa noastră (asta și asta). Acum însă e cu totul altceva. Am făcut duminică seara ceea ce americanii numesc banana bread. Nu avem în românește termen pentru ea, dar seamănă cu un…
-
Splendida cetate a celor o mie de sori
Autor: Khaled Hosseini Titlu original: A Thousand Splendid Suns Nationalitate: afgan Gen: drama Anul aparitiei: 2007 Nr. pagini: 384 (Riverehead Books) Premii: nu Ecranizare: in 2015 Nota mea: 5/5 Alte recenzii de acelasi autor: Vânătorii de zmeie, Și munții au ecou Dacă cineva îmi cere să numesc rapid 3 dintre autorii mei preferaţi, spun fără nici o ezitare că ei sunt Simone de Beauvoir, Marin Preda şi Nikos Kazantzakis. Însă cred că ar trebui să mă mai gândesc puţin şi să nu accept să răspund doar cu 3 nume, pentru că începe să nu mai fie adevărat. I-aş putea lesne pune pe lista autorilor preferaţi pe Eric Emmanuel-Schmitt şi pe…














