O neobișnuită profesoară de germană
Am rareori ocazia să vorbesc limba germană de când nu mă mai duc la cursuri. Cu toate astea, datorită mesajelor pe care le scriu oamenilor când cumpăr lucruri de pe ebay sau emailurilor pentru găsirea unui loc la grădiniță pentru Ada, cumva germana mea se îmbunătățește. Mă surprinde absolut de fiecare dată când mă văd nevoită să conversez cu cineva și-mi ies propozițiile aproape bine. Și lumeă mă înțelege, iar eu mă scuz, râzând că nu vorbesc bine germana.
În fiecare zi când lucrez, în afară de luni, trebuie să iau un rucsac și o umbrelă de la muzeul în fața căreia e locul de întâlnire cu turiștii. Îi știu deja aproape pe toți angajații, dar în afară de saluturi nu prea vorbim. În afară de o tanti, care, deși pare cam dură, e foarte, foarte, foarte simpatică. De câteva zile, abia aștept s-o văd pentru că ne-am conversat deja de câteva ori și mi-a devenit dragă. M-a întrebat de unde sunt, i-am spus că din România și mi-a spus foarte corect: „Bine ați venit”. Apoi mi-a arătat un carnețel în care își notează diverse expresii într-o grămadă de limbi, pentru a putea întâmpina vizitatorii muzeului cum se cuvine. Carnețelul e foarte uzat, dar și foarte util. Mi-a arătat că i-a făcut și cuprins, iar limba română e la pagina 36. Și-a notat acolo expresii ca: „Bună ziua”, „Bine ați venit”, „O zi bună”, „La revedere” (scris destul de greșit), „Poftim” și mai câteva.
Ieri a vrut să mă învețe și ea pe mine ceva, dar a întrerupt-o un nene care avea nevoie de ea. Sigur mă învață data viitoare. Îmi place mult că e atât de dedicată meseriei ei și cu siguranță nu i-a spus nimeni s-o facă. Muzeul e norocos că o are acolo.
În altă ordine de idei, ieri chiar a fost o zi în care am vorbit tare mult în germană. Pe când așteptam oamenii să vină pentru tururi, trei baieți s-au apropiat de mine și m-au întrebat dacă vorbesc germană. Le-am zis că nu prea bine, dar cu toate astea ne-am întins la discutii cam 10 minute. Erau refugiați, doi din Afganistan și unul din Siria. Mi-au povestit că învață germana, că sunt acolo de un an sau doi, unii sunt cu tot cu familie, altul e singur. M-au întrebat cum mă cheamă, de unde sunt și unde stau :)) după care m-au întrebat dacă vreau să fac un selfie cu ei. Mi-au spus că profesorul lor le-a cerut-o. Probabil ca să vadă cum reacționează oamenii la întâlnirea cu ei. Am făcut. M-au sălutat și-au plecat.
Apoi, în timp ce-mi sclipeau ochii la niște reduceri într-un magazin, îmi sună telefonul. Mă ia cu transpirații când văd număr de Germania, necunoscut. Răspund, că nu-s genul care să ignor apelurile. Era un nene de la o grădiniță și voia să-mi spună că dacă mai vreau un loc, el îmi dă unul din august. Ezitam să mă bucur pentru că august e peste 7 luni și asta înseamnă multe zile de mers cu Ada la lucru, dar și multe zile în care ea lipsește din prezența copiilor. Și nici nu-mi aduceam aminte unde e gradiniță, că am extins căutările la cartiere mai îndepărtate. Am vorbit destul cu nenea ăla și la final mi-a spus că nu vorbesc chiar așa rău și că „Vedeți? Ne-am înțeles.” Din păcate, grădinița e la mama dracului, la o oră de mers către ea și la încă una de întors de-acolo. Asta ar însemna 4h pe drum pentru mine 🙁 dar dacă nu găsesc ceva mai aproape… o accept și pe aia.
sursa > germana > Shutterstock
13 Comments
Greta
Cunosc sentimentul când un neamț îți spune ”dar nu vorbiți rău, ne înțelegem!” Priceless 🙂 Păstrează momentul, e o amintire frumoasă 🙂
Mie mi s-a întâmplat după vreo două luni de la începerea cursului de limbă, când m-a oprit Poliția în trafic pentru un control de rutină. Mă trecuseră transpirațiie că poate nu înțeleg ce vor de la mine sau le spun vreo bazaconie :)) Le-am spus că eu sunt de prea puțin timp în Germania, deci mă scuz anticipat pentru eventualele stângăcii… Kein Problem, zic ăștia, iar apoi, ca și ție – dar vorbiți destul de bine, iată, ne-am înțeles șamd.
De-atunci, de câte ori mă enervez că nu vorbesc germana ATÂT de bine cum aș vrea eu (adică perfect, hmm…), concluzionez că am nevoie de confirmarea unui polițist 😀
Moldoveanca
Daaar… 4 ore pe drum…hm… asta cat inseamna in pagini citite 😀
dojo
Las’ ca vezi tu pagini, cand ai copii 😀
Ca, daca is cu toddlera, nu pot citi nimic. Nici sa respir nu prea am timp
Tomata
Moldoveanca – sa stii ca si eu m-am gandit la asta :)) dar cumva parca nu ma imbarbateaza.
Roxana
Toti prietenii mei din Germania au luat testele de limba cu bine, in cazul tau nu imi fac nicio grija, esti in seama unor oameni de la care poti sa inveti cu drag. Asta e tot ce conteaza. 🙂
Tomata
pai eu nu ma duc la scoala inca, deci nu imi bat capul cu testele inca.
dar cu drag invat. sigur.
andreea
Keine Sorgen, du lernst schnell! Viel Spass da 🙂
Tomata
Ja, Klar 🙂
Vielen Dank :*
Loredana
Tu ești o curajoasă. Ești deschisă și onestă și cu o încredere admirabilă. Mergi înainte pe drumul tău și iei fiecare obstacol firesc, nu ca pe un capăt de lume. Jos pălăria în fața ta, Andreea!
Tomata
:* cuvintele tale intotdeauna au fost bataia pe umar de care as avea nevoie de la tatal meu, de exemplu. 🙂 o confirmare (de care nici macar eu nu stiu ca am atata nevoie) ca fac bine ce fac 🙂
Mama Aluniţă
Nu stiu daca ai mai povestit despre asta si am ratat eu, dar sunt curioasa de ce este atat de greu sa gasesti gradinita acolo. Nu stiu nimic despre sistemul german de educatie. E dificil sa gasesti ceva bun? Daca nu aveti cetatenie, nu puteti beneficia de gratuitate? Au direct gradinite, fara crese? In fine, daca ai timp de toate intrebarile astea. Daca nu, nu. 🙂
Tomata
n-am mai povestit, ca e destul de incurcata situatia, dar o sa o fac. ca poate ajuta pe cineva.
e foarte greu sa gasesti o gradinita in Germania (peste tot in Germania) pentru ca nu sunt suficiente cadre didactice pentru numarul de copii. Fiecare grupa de 0-3 ani (sunt amestecati), trebuie sa aiba maxim 10-12 copii. Chiar daca gradinitele sunt imense si pot primi mai multi, nu isi permit pentru ca nu au voie sa fie mai multi copii la un educator.
Imediat ce obtin un loc, o sa scriu un loc despre asta. Avem azi un interviu, poate avem noroc si primim un loc mai aproape de casa.
Mama Aluniţă
Uite un domeniu in care romanii inca nu s-au bagat sa lucreze, asa cum au emigrat masiv in sanatate, ingrijiri la domiciliu sau IT, de ex. In principiu, nici nu as trebui lasati. Ar fi un dezastru sa “exportam” metodele si metehnele educatiei romanesti…