În rând cu lumea
În fiecare an îmi propun să nu îngroș rândurile celor care se plâng de cald sau de frig. Să nu mă plâng pe blog, that is, că verbal, nu trec 5 minute fără ca cineva să mă audă lamentându-mă cât de cald îmi e și cât urăsc căldura. Anul ăsta mă abat de la regulă pentru că efectiv nu mai pot cu canicula asta. Mi se usucă creierul, simt cum mă sugrumă soarele de gât, că rămân fără aer cum trec de ușa blocului.
O fi sarcina, deși nu aș da vina pe ea exclusiv, că pățesc asta în fiecare an. Acum însă sunt atât de umflată că mă sperie fața mea dimineața în oglindă. Glezne am uitat că am avut vreodată, iar degetele de la mâini deja seamănă cu niște polonezi, că nivelul de crenvurști l-au depășit demult. Să nu mai zic că mă dor și încheieturile, iar aplecările se lasă cu 5 minute de gâfâială după.
Nu, nu-i fain să fii gravidă vara, pe călduri de peste 35 de grade. Îmi taie tot cheful de viață și eu chiar aș avea chef de viață și lucruri de făcut, chiar și cu burta la gură. Dar așa, zilele astea, mă mut din pat sub duș și de sub duș înapoi în pat. Ies cu Ricky afară și după jumătate de tură de bloc, nu știu dacă mai apuc să intru înapoi în casă, atât de sfârșită sunt.
Și pe deasupra, mai și sufăr ca un câine că nu mă duc nicăieri în vacanță, nu-mi bag picioarele în nici un lac, mare sau ocean. Sau măcar râu. Sau piscină… Stau în casă, cu geamurile larg deschise sau cu ele închise și aerul condiționat pornit. Nici el nu mai face față.
Da, mă plâng de căldură pentru că sunt mai prietenă cu frigul decât cu ea. Și tot ce-i peste 30 de grade e insuportabil pentru mine.
15 Comments
addicted
I feel you. Prietenii deja stiu ca-s iubitoare de toamna si ca vara e cel mai mare dusman al meu. :)) Urasc fiecare grad ce trece de 30. Pai cum sa nu urasti vara? Faci doi pasi 2 si elimini 2L de apa prin transpiratie, machiajul curge rauri… the pure joy.
Din fericire, pentru ca lucrez de acasa, nu sunt nevoita sa ies in amiaza mare si sa-mi simt picioarele si bucile transpirate/lipite. :))
Tomata
vaaaai, si eu iubesc toamna. o astept cu nerabdare si mai e atata pana vine. 🙁
addicted
Si bebela tomi va iubi toamna, presimt. 😛
Ioana
Partea bună e că bebe stă la temperatură constantă. Dacă trebuia să mai ai o grijă în plus? așa, dacă se va naște după ce trece canicula, e numai bine 🙂
diana
same here…. cand nasti? eu pe 14 August…. nu mi s-au umflat nici mainile nici picioarele deocamdata dar nuuuu mai poooottt cu caldura astaaaa!
Tomata
aproape de termenul meu 🙂 eu am pe 15, dar daca fac cezariana, probabil va fi undeva pe 11. mai vedem.
esti norocoasa ca nu te-ai umflat. nu m-ar deranja, daca nu m-ar si durea 🙁
nastere usoara 🙂
addicted
11 ? Intr-o zi de 11 sunt si eu nascuta, doar ca septembrie. 😛
dojo
11 .. frumos numar. Asa am ales si eu (doar ca pe februarie). Fii-mea insa aparent a dorit sa apara mai devreme, ca pe 5 placenta era deja cu semne de imbatranire, asa ca in 6 am scos-o ‘cu forta’. Nu ca se grabea 😀
Mihaela
Eu nu cred ca a te plange de frig sau cald este despre a fi in rand cu lumea. Tine mai degraba de ceva biologic. Eu fac urat la frig si la umezeala.
Oare de ce ne e teama sa fim in rand cu lumea?
Tomata
m-am folosit de cuvintele astea pentru ca multi bloggeri scriu despe cat de cald sau cat de frig e afara. la un moment dat te plictisesti sa tot citesti cui mai ii e cald sau frig. asa ca au aparut haterii care ii condamna pe cei care se plang. ma rog… pentru mine nu e un subiect pe care sa-l abordez pe blog, tocmai pentru ca multi scriu despre el. dar de data asta chiar mi-a ajuns si am simtit nevoia sa scot afara supararea asta 😛
lala
Abia astept sa treaca canicula asta!!!!! Ma sufoooc!!!
CristinaMM
Eu am zis ca pe urmatoarea persoana care imi spune ca-i place vara o sa o intreb “de ce?”… iar raspunsul ” ma duc la mare…” nu este acceptat fiindca ai servici, ai responsabilitati iar la mare te duci 10 zile, dupa te topesti de caldupa la 41 de grade la soare la 10 dimineata, ti se lipesc talpile la pantofi se asfalt, imi pierzi mirosul cand te urci in mijloacele de transport in comun, esti lipicios la 10 minute dupa ce ai iesit din casa…
Da, urasc vara si fiecare grad in parte ce sare peste 27…ma arde sufletul cand respir…
țâf
Mie-mi place vara pentru că e ziua mea. :)) Se spune că de obicei îți place anotimpul în care ești născut.
Altfel, nu mi se pare că a fost atât de cald. Cel puțin nu în București. Încă nu am leșinat de cald, mi se pare că vara asta nu și-a scos colții în totalitate. Dar și când vine, nu-s nebună să neg că nu trec prin stările descrise de tine. 😛
Mie nu-mi place iarna. Decât să dârdâi și să lăcrimez de frig, să mi se aburească lentilele ochelarilor când respir în fular, mai bine mănânc o înghețată. 😀
CristinaMM
Prefer sa mai pun un hanorac pe mine…vara nu stiu pe unde sa ma bag sa nu ma vada soarele :)); nici nu-mi place sa merg la mare, ma plictiseste statul la soare…
Sunt nascuta primavara, si da ador primavara…doar ca mi se pare ca am ramas fara ea, fara primavara pe care o stiu eu de acum 20 de ani…
Pingback: