O prietenie care s-a stins
Treceam ieri seară cu mașina prin fața blocului unde stătea o fostă colegă de-a mea de generală. Cea mai bună prietenă a mea din generală și din școala primară. Inevitabil, când trec pe-acolo (deși e la mine în cartier, nu trec pe-acolo prea des), mă gândesc la ea și mă uit prin parbriz la ferestrele ei. Avem atâtea amintiri împreună. 8 ani de amintiri din timpul școlii, din tabere, excursii, reuniuni, zile de naștere, povești la telefon, povești din timpul pauzelor. Sunt momente pe care le am atât de clare în minte, dialoguri, râsul ei, felul cum se îmbrăca, pasiunile noastre comune (ei îi plăcea de AJ, mie de Nick), băieții care ne plăceau amândurora, certurile care ne despărțeau numai pentru a ne reuni din nou. Mi-e totul foarte clar în minte, chiar și acum, după atâția ani de când prietenia noastră s-a stins. Liceul a distrus-o și timpul n-a mai resuscitat-o. Ne-am mai văzut o singură dată, întâmplător în parcarea unui centru comercial, pe fugă, dar bucuroase de reîntâlnire. Apoi, la aniversarea a 10 ani de la terminarea scolii generale. Pentru mine era neschimbată. La fel de cochetă și de modernă ca în generală, la fel de populară, la fel de dorită de băieți, la fel de amuzantă și la fel de frumoasă. Atât. În peste 15 ani de când ne-am despărțit ne-am întalnit doar de două ori.
Acum suntem prietene doar pe Facebook. Nu știu dacă mai stă acolo, lângă școală, dar știu că e fericită. E însărcinată și în numele pe care l-a ales pentru fiica ei o recunosc pe ea. Îmi aduc atât de bine aminte de gusturile ei, de alegerile ei, de tot ce era ea și îmi dau seama că nu s-a schimbat deloc. Cel puțin din ce văd pe Facebook o recunosc. Îmi pare fericită și mă bucur pentru ea. Am scris acest post doar pentru că trecerea prin fața blocului unde stătea ea (probabil unde mai stă și-acum) mi-a adus aminte de toate lucrurile astea. Și e păcat să le uit, chiar dacă nu mai facem parte una din viața celeilalte. Chiar dacă prietenia s-a stins și n-am băut o cafea împreună niciodată.
13 Comments
Teodora Elena
Am avut și eu o astfel de prietenă, cu care am fost colegă încă de la grădiniță. Dar a venit un timp când drumurile noastre s-au despărțit și brusc relația s-a răcit. Uneori caut motive și mă întreb ”de ce?”, însă am închis de mult acest of undeva în mine. Pentru că la fel ca într-o relație de dragoste, și o prietenie are nevoie de două suflete…
FCC
“Adult Pi Patel: I suppose in the end, the whole of life becomes an act of letting go, but what always hurts the most is not taking a moment to say goodbye.” (Life of Pi). Cred ca acest citat se potriveste cu ceea ce simti tu de fapt si cu ceea ce simtim cu totii atunci cand constientizam ca ne mai separam de o persoana draga in viata .
Andreea D.
Pff…şi eu am avut o astfel de prietenie, numai că distanţa şi orgoliul ne-au pus pe drumuri separate. Nu ştiu dacă regret căci viaţa merge înainte, prietenii vin sau(şi) pleacă. Mă gândesc uneori că prieteniile alea din filme sunt făcute doar pentru filme.
andra
da.. si eu am avut o astfel de prietena.. si am tinut foarte mult la ea. Era mai mare decat mine cu 3 ani si am crezut ca vom fi prietene toata viata pentru ca ne petreceam foarte mult timp impreuna din clasa a 6 a pana in clasa a 10 a cand ea si-a gasit un iubit… si gata a fost.. din momentul acela eu nu am mai existat.. probabil isi dorea sa isi petreaca cu el tot timpul liber.. sau poate ma vedea ca pe o amenintare (ce porcarie..) nu am idee care a fost motivul, cert e ca nici macar prietene pe facebook nu suntem (cred ca nici nu are facebook) .. e dureros dar asa se intampla cu unele prietenii.. am insa prietenii care dureaza de 20 de ani (eu am 28 de toti:) si care desi sunt departe de mine le simt mai aproape decat pe multe altele care locuiesc in oras cu mine..
lala
offf… am scris un comentariu ffff lung pe subiectul asta dar nu stiu ce s-a intamplat ca mi-a dat eroare 🙁
pe scurt: am patit ceea ce a patit si andra mai sus, cand a aparut barbatul in viata ei nimeni si nimic nu a mai contat.
in ultima vreme am inceput sa mai vorbim, ne mai sunam, am iesit la un suc.
Crisalin Petrovschi
Prietenia e ca o flacare de veghe care trebuie intretinuta pentru a nu se stinge. Asta demonstreaza cat de usor influentabili sunem la conditiile mediului in care traim. Societatea ne invata ca EU sunt cea mai importanta persoana din lumea asta. EU trebuie sa am cea mai buna educatie, cel mai bun job, cei mai multi bani, cea mai buna casa, cea mai tare masina, s.a.m.d. Tot societatea ne mai invata ca trebuie sa avem propriile noastre vise si ne ajuta sa “visam” la unele lucruri, unele dintre ele irealizabile. Pornim pe lungul drum al vietii ca niste cavaleri teutoni in cautarea Sfantului Graal. Avem o “misiune” de indeplinit, iar cei care vor incerca sa ne opreasca, vor cunoaste ascutisul sabiilor noastre! Acest model de comportament, promovat in scoli, in media, in literatura … este “ingredientul secret” al succesului si calea de urmat pentru a deveni un WINNER. Dupa cum se observa, in ecuatia succesului nu este loc decat pentru o singura variabila: EU. E alegerea noastra daca vrem sa ne traim viata pe un camp de lupta sau in armonie cu cei din jurul nostru. Problema este ca vine o vreme cand te saturi de lupta si ai vrea sa te retragi, dar cand intorci capul, nu mai vezi pe nimeni in spatele tau. Omul este o fiinta sociala nu un robot. Avem nevoie de prieteni adevarati, nu numai de relatii sau cunostinte. Un prieten adevarat te ajuta sa treci mai usor peste obstacolele vietii, sa depasesti greutatile si sa vezi viata dintr-o perspectiva mai ampla. Totodata, e mult mai placut sa petreci putinele momente de fericire in compania prietenilor apropiati.
sabina
In copilarie/adolescenta legam toti cred astfel de prietenii, dar pentru ca atunci suntem in crestere, aceste prietenii sunt, de obicei, circumstantiale. Eu imi amintesc des de doua prietene, una de cand eram mica, prima mea prietena, pentru care mi-am rupt mana incercand sa o scap de-un caine :). Si a doua a fost cam pe vremea generalei. Cateva veri am fost nedespartite dar apoi, in mod natural, am pierdut legatura. Acum ma uit cu drag la pozele ei (Facebookul ne uneste pe toti, nu?), mi se pare neschimbata, ne mai dam cate un “like”, dar stiu ca daca am iesi la cafeaua aia, nu am avea multe sa ne spunem. Rar, cand trec prin locurile in care ne-am facut veacul, la fel ca tine, ma gandesc la toate astea cu nitzica nostalgie :).
cotos
Citind ceea ce ai scris tu, mi-am adus aminte si eu de un fost coleg de clasa si bun prieten. 8 ani am fost colegi de clasa, apoi colegi de generatie la liceu. Insa faculta ne-a trimis in alte locatii, iar de atunci ne-am intalnit doar de vreo 2 ori. Pacat ca unele prietenii sunt asa de scurta durata.
Codruta C
Cand suntem copii avem relatii mult mai sincere decat la maturitate cand majoritatea relatiilor se bazeaza mai mult pe interese, conjuncturi, confort…:)
Poti sa faci tu pasul si sa o inviti la cafea iar cu multa rabdare poti construi o prietenie cu ea dar nu te mai raprota la ce a fost.Acum sunteti femei, relatia se va derula altfel..:)
O zi plina de inspiratie si caldura.
Te pup.
Nina
Fraza cu cafeaua doare cel mai mult. Am si eu foste prietene de prin perioada scolii (cine nu are? ) la ferestrele carora ma uit ori de cate ori ma intorc in Targoviste, pe strazile copilariei mele. Si da, n-am baut niciodata o cafea cu ele. 🙁
adizzy
si eu ma gandeam zilele astea la prietenele de care eram nedespartita si in timp s-a pierdut legatura si cum tot amanam sa ne vedem, din diferite motive, si ma gandeam ca poate e un “semn” ca tot aman sa ma vad cu ele, poate nu ar trebui sa mai investesc timp in acea prietenie, daca nu reusesc sa imi fac timp pentru o cafea ..
Pingback:
Ioana
Dupa multe relatii de prietenie care s-au stins asa inca nu imi pot explica fenomenul. Cum poti sa uiti o persoana de care te leaga atat de multe amintiri. Cred ca de fapt nu uiti ci pur si simplu deveniti straini deodata si cateodata si cealalta persoana isi mai aminteste de tine dar nimeni nu actioneaza pentru ca asa cum odata va terminati propozitiile astazi nu poti sa stii ce gandeste acea persoana.
Nu mai tin legatura cu nicio prietena de cand eram copil din diverse motive. Numai din liceu dar asta a fost acum 2 ani si ceva. Sunt persoane pe care imi e greu sa le intalnesc pentru ca nu stiu cum sa reactionez si ma intorc in timp-ma simt exact ca la 14-15 ani si nu imi place in mod deosebit felul in care eram.
Imi pare rau ca nu pot spune ca cea mai buna prietena/prieten sunt alaturi de mine de cand eram copil. In acelasi timp, ne-am schimbat atat de mult incat poate nu avem nimic in comun in afara de amintiri.