Trebuie să recunosc că feedback-ul și încurajările primite pe Facebook la postul ăsta mi-au făcut bine și mi-au dat ghes să scriu. Să notez măcar lucrurile despre care m-am gândit să scriu și n-am făcut-o din diverse motive, dar cel mai des pentru că n-am avut starea necesară. Sau eram obosită sau aveam foarte mare chef să citesc. Pentru că asta fac în ultima vreme. Citesc cu disperare, cu foame, cu sete. Suntem în a 5-a lună a anului și eu deja am citit 13 cărți, adică 4464 de pagini, conform Goodreads, ceea ce pentru mine e foarte mult. Sunt în urmă tare cu recenziile, dar măcar pe alea le…

Era o vreme în care nu mă culcam în nici o seară fără să scriu pe blog. O vreme în care verificam statistici, mă chinuiam să găsesc un subiect despre care să scriu, o vreme în care blogul era o prioritate, un număr 1. E limpede că vremea aia a apus. Am încercat să țin o evidență a noii vieți în Berlin, să notez tot ce se întâmplă, dar mai ales cum se întâmplă, să compar cu ce-a fost, să mă bucur de scris. A durat puțin, după care s-a tot estompat și trec zile după zile, săptămâni după săptămâni până să mă pun eu să scriu. Nu-i că n-am…

Știe tot românul, în orice colț al lumii s-ar afla, ce s-a întâmplat și ce se mai întâmplă încă în România la începutul lunii februarie. De proteste vorbim, ca să fie clar. Eu nu voi face nici un comentariu pe marginea subiectului, pentru că eu am plecat, am renunțat la luptă oarecum și, contrar sloganului mișcării, eu n-am #rezistat. N-o spun cu mândrie, însă nici stofă de martir n-am, că altfel n-aș fi plecat. Însă dacă aș fi rămas, aș fi fost în stradă alături de atâtea mii de oameni, blamând conducerea defectuoasă a țării, nemernicia guvernanților, furtul, minciuna, ipocrizia, sfidarea, nesimțirea și altele. Nu știu dacă am dreptul să…

Mă gândeam zilele trecute că din 2010, de la moartea tatălui meu, nici un an n-a semanat cu altul, nici un an n-a fost lipsit de evenimente, mici sau mari, bune sau rele, nimic n-a mai fost la fel ca înainte de acest moment 0. După ce 2012 a fost anul în care l-am pierdut pe Benny, 2013 – anul nunții, 2014 – anul în care am pierdut-o și pe mama mea, 2015 – anul în care a venit Ada, 2016 e anul în care ne-am mutat în Germania, să ne facem de lucru cu un nou început, o nouă viață. Toate aceste momente au fost noi capitole, reconfigurări de…

M-am tot gândit și răzgândit dacă să scriu despre Crăciunul ăsta sau nu. În principal pentru că nu prea am avut chef de scris, iar acum savurez câteva minute libere în timp ce Ada și Sotzu’ încă dorm. Aștept să se trezească pentru a face salata de ciuperci și pentru a ne pregăti să plecăm la Pârvulești să sărbătorim printre români, cu mâncare tradițională, din dorința disperată de a simți un pic că-i sărbătoare. Nu simțim. Nici unul. Așa că încercăm să forțăm sau să ne prefacem. 23 decembrie a fost, pentru mine, cea mai tristă zi din an. Nu s-a întâmplat nimic, doar că s-au adunat o grămadă de…