Am momente când sclipesc și am altele când „sclipesc”. De inteligență, vreau să zic. Când „sclipesc”, mă văd din spațiu și-s bună de pus la avizierul cu ăia de tre’ să le dai un pumn să le pice fisa. Să vă spun. Prima noastră vizită la Aldi, acum un an și aproape 6 luni, când ne-am mutat la Berlin și când ne interesa să cumpărăm si altceva în afară de ciocolată pentru acasă, am dat cu ochii de ouă vopsite. În ianuarie, da? Numai ce trecuse Crăciunul și Revelionul și chiar dacă toți Moșii și globurile de ciocolată erau drastic reduse, și chiar dacă Paștele urma să vină foarte repede…

Trebuie să recunosc că feedback-ul și încurajările primite pe Facebook la postul ăsta mi-au făcut bine și mi-au dat ghes să scriu. Să notez măcar lucrurile despre care m-am gândit să scriu și n-am făcut-o din diverse motive, dar cel mai des pentru că n-am avut starea necesară. Sau eram obosită sau aveam foarte mare chef să citesc. Pentru că asta fac în ultima vreme. Citesc cu disperare, cu foame, cu sete. Suntem în a 5-a lună a anului și eu deja am citit 13 cărți, adică 4464 de pagini, conform Goodreads, ceea ce pentru mine e foarte mult. Sunt în urmă tare cu recenziile, dar măcar pe alea le…

Era o vreme în care nu mă culcam în nici o seară fără să scriu pe blog. O vreme în care verificam statistici, mă chinuiam să găsesc un subiect despre care să scriu, o vreme în care blogul era o prioritate, un număr 1. E limpede că vremea aia a apus. Am încercat să țin o evidență a noii vieți în Berlin, să notez tot ce se întâmplă, dar mai ales cum se întâmplă, să compar cu ce-a fost, să mă bucur de scris. A durat puțin, după care s-a tot estompat și trec zile după zile, săptămâni după săptămâni până să mă pun eu să scriu. Nu-i că n-am…

Știe tot românul, în orice colț al lumii s-ar afla, ce s-a întâmplat și ce se mai întâmplă încă în România la începutul lunii februarie. De proteste vorbim, ca să fie clar. Eu nu voi face nici un comentariu pe marginea subiectului, pentru că eu am plecat, am renunțat la luptă oarecum și, contrar sloganului mișcării, eu n-am #rezistat. N-o spun cu mândrie, însă nici stofă de martir n-am, că altfel n-aș fi plecat. Însă dacă aș fi rămas, aș fi fost în stradă alături de atâtea mii de oameni, blamând conducerea defectuoasă a țării, nemernicia guvernanților, furtul, minciuna, ipocrizia, sfidarea, nesimțirea și altele. Nu știu dacă am dreptul să…

Mă gândeam zilele trecute că din 2010, de la moartea tatălui meu, nici un an n-a semanat cu altul, nici un an n-a fost lipsit de evenimente, mici sau mari, bune sau rele, nimic n-a mai fost la fel ca înainte de acest moment 0. După ce 2012 a fost anul în care l-am pierdut pe Benny, 2013 – anul nunții, 2014 – anul în care am pierdut-o și pe mama mea, 2015 – anul în care a venit Ada, 2016 e anul în care ne-am mutat în Germania, să ne facem de lucru cu un nou început, o nouă viață. Toate aceste momente au fost noi capitole, reconfigurări de…