io, io şi iarăşi io
-
Camera prietenilor de acasă
Am fost așa supărată cu Ambasada păcii, că nu v-am povestit nici despre colindătorii de Halloween, nici despre primii prieteni care ne-au călcat pragul berlinez. E deja prea târziu pentru colindătorii de pe 31 octombrie, așa că mă întorc cu drag la recenta vizită a Oanei și a soțului ei, Alex, la noi. Însă înainte de asta, trebuie musai să vă povestesc cum am aflat eu că vin la noi. Ca în multe alte dăți, Sotzu’ a complotat cu Oana și-au vorbit pe la spatele meu, deși cam totul s-a desfășurat sub nasul meu și ar fi fost așa de simplu să-mi dau seama, dacă n-aș fi așa ușor de…
-
Fără nici un singur dor
Mi-a urat ieri cineva, de ziua mea, să mi se îndeplinească tot ce mi-am planificat. Mi-a plăcut urarea, dar mi-a dat de gândit. Nu mai am nici o dorință. Nimic spre care să tind, nimic pentru ce să lupt, nimic ce să aștept cu nerăbdare. Acum ceva timp aș fi spus că ăsta-i cel mai trist lucru din lume, să nu îți mai dorești nimic. Acum, când am tot ce îmi doresc, sunt împăcată, sunt fericită și mi-e bine să mă odihnesc de la îndeplinit dorințe. Să savurez bucuria de a avea o familie așa cum nici n-am visat, de a avea un copil sănătos, superb, dulce, fericit, vesel, de…
-
Când a venit octombrie și unde s-a dus septembrie?
Logic: pe 1 a venit octombrie, pe 30 s-a dus septembrie. Dar când s-a întâmplat asta dacă ne luăm după relativitatea timpului? În Berlin la mijlocul lui septembrie a fost o săptămână plină cu câte 30 de grade. M-am bronzat cu teniși și-am asudat de-am leșinat în blugi negri. Sâmbătă a fost prima zi cu ploaie și cu frunze moarte pe jos. Sigur erau moarte de câteva zile, dar eu atunci am avut timp să le văd. Săptămâna trecută am văzut și castanele căzute de la locul lor, dar era prea cald ca să dau vina pe toamnă. În plus, completau așa frumos tabloul dintre Dom și Muzee, pe fundalul…
-
Ce mai fac?
Hai să mai scriu și ceva personal, că v-am amețit cu cărți, scriitori și festivaluri, și după statistici, îmi pare că nu interesează pe toată lumea. Dar asta e, blogul ăsta e, în primul rând, al meu. De două săptămâni nu mai am timp. Nu mai am timp de frecat menta, nu mai am timp de pierdut, nu mai am timp să dorm. Ce am în schimb? Un job. Da, mi-am găsit de lucru. Un mini job, de fapt, care e mai mult voluntariat din punct de vedere financiar, dar da, am un job de 4 ore pe care îl fac cu mare drag, deși mă stoarce un pic de…
-
Cum arată o zi din viața mea de mamă
Am fost întrebată, răspund. Trezirea se dă în fiecare zi între 7 și 8 de către știm cu toții cine. Că alarma mai sună doar când trebuie să-l duc pe Sotz la aeroport. De multe ori, dacă îmi e foarte, foarte somn, mai dorm un pic cu un ochi deschis, astfel încât să știu că Ada fie caută în dulap, fie în sertare, fie se joacă cu dozele de lapte praf goale, fie cu jucăriile ei, fie chinuie câinele, fie se joacă cu fermoarele unei valize goale care așteaptă să fie dusă în pivniță. Și pentru că e foarte ocupată de dimineață, am înlăturat orice obiect pe care îl poate…













