Din când în când, Iubi mai părăseşte patul conjugal pentru a dormi în ale lui. În paturile lui, că are două. Unul în garsoniera din Timişoara şi unul în camera lui de la Baia Mare. De cele mai multe ori această părăsire a patului se datorează vizitelor lui în oraşul natal sau ale părinţilor lui în oraşul adoptiv, asta aşa ca explicaţie, să nu care cumva să trageţi concluzii greşite. Şi când Iubi doarme într-unul din paturile lui, eu mă întorc în patul meu de ne-concubină. În patul ăla în care am dormit din clasa a IV-a (nu chiar acelaşi că asta e a doua canapea). Şi când dorm singură,…

Că tot vă povesteam de piticul meu cu revistele, din ultima (sau penultima, naiba mai ştie) pe care am cumpărat-o, Unica, am preluat o idee pentru că mi s-au părut interesante amintirile despre care era întrebat Andi Moisescu. Iată-le mai jos, adaptate la genul feminin: M-am simţit foarte stânjenită atunci când… …am ieşit oraş în locaţii care nu mă reprezintă, înconjurată de o lume din care nu fac parte.

Se ştie deja că românului îi place să primească orice pe gratis şi ar face orice pentru asta. Orice răhăţel care se dă fără ca noi să dăm nimic, merită toate eforturile. Ştiţi deja cum stau lucrurile la concursurile cu like-uri pe facebook. E o adevărată mafie. Eu nu mă înghesui nici când se dau mostre de caşcaval prin hipermarketuri, nici doze gratis de Coca Cola şi nici pliculeţe cu cremă sau şampoane promoţionale. În schimb, de fiecare dată când merg la Auchan sau la Kaufland, mă înfiinţez la raionul de reviste. Nu că m-ar interesa vreo publicaţie, că nici măcar nu îmi pasă care îmi pică în mână, atâta…

Am scris mult timp despre tristeţuri, despre durere, despre nefericire şi despre deznădejde. Am comentat pe multe bloguri şi am răspuns aici în cele mai negre nuanţe ale sufletului meu. Pentru că am avut o perioadă care părea să nu se mai sfârşească, o vreme în care soarele era atât de departe, chiar şi atunci când strălucea dogoritor pe cer. Iar de când a venit iarna pe uliţă, a venit şi în sufletul meu. Am simţit că nu mai iubesc pe nimeni şi nimic, că în mine e pustiu şi nici măcar eu nu mai locuiesc în corpul ăsta. Un corp care s-a îmbolnăvit fizic de la atâta boală sufletească.…

Că tot întreba Andrei. Da’ dacă-i musai să ştie en detail cum stă treaba, io-i zic, că n-am nimic de-ascuns: În ceea ce priveşte: Berea Aş fi preferat să-i demonstrez grafic, cu o strâmbătură de toată frumuseţea, şi sonor, cu nişte interjecţii de care numai eu sunt în stare. Da’ mă păstrez pentru când ne întâlnim faţă în faţă. ;)) Singurele dăţi când beau bere e când mânc ceva sărat: chipsuri, alune, seminţe etc. Pentru mine toate berile au acelaşi gust: amar. Dar, acum că tot mergem în Belgia acuşica, o să profit şi-o să beau o Steluţa de la ea de-acasă, în cinstea şi în amintirea tatălui meu, ai…