Eram o romantică… și ce-am ajuns

M-am apucat într-un final de Adam și Eva, cartea lui Rebreanu, după ce se află pe lista mea de lecturi de câțiva ani buni. Vorbeam ieri cu fetele despre ea și le spuneam că sigur mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă aș fi citit-o în anii de liceu. Ani în care dacă un roman nu era de dragoste nici nu mă apropiam de el. De fapt, dacă vreți să vedeți cam pe unde mă situam în anii de liceu și chiar și prin 2007, când deja terminasem și facultatea și masterul (cred), citiți acest articol, care, așa cum am scris în 2011, nu  mai e valabil. Îl reneg.

În fine.

Și vorbind eu cu fetele despre romantismul și siropul din cărți, mi-am amintit cât de romantică eram pe vremea aia. Am avut noroc de iubiți care mi-au cântat în strună și făceau gesturi romantice pentru mine. Îmi amintesc de unul dintre ei care mereu mă aștepta la el cu muzica lui Kenny G și cu o sticlă de Sprite pentru că aia beam pe atunci. Altul, cu care la fiecare aniversare de câte o lună făceam schimb de felicitări și mici cadouri pentru a marca momentul. Să nu mai zic de telefoanele șoptite pe sub pătură în miez de noapte. A fost frumos, superb chiar pentru perioada liceului și a facultății, dar undeva pe drum, am pierdut plăcerea acestui romantism. Nu știu dacă e de vină realismul și raționalismul Sotzului sau toate câte mi s-au întâmplat pe drum, până să ajung la el, dar în ultimii 9 ani, cu greu îmi pot aminti 5 gesturi romantice. Emoționante da, sunt o grămadă, dar romantice, mai greu.

Aaaaaaa, îmi amintesc două dintre ele: aniversarea noastră de 5 ani și ziua mea la 25 de ani când mi-a trimis flori la birou. Da, alea chiar au fost gesturi romantice. Aș putea zice că e romantică și cererea în căsătorie dacă n-ar fi așa un clișeu. 😛 Nu știu dacă aș putea să încadrez la gesturi romantice două cadouri de ziua mea: Kindle-ul, cu care m-a făcut să plâng, și iPhone-ul la care nu m-am așteptat. Ideea e că m-am emoționat foarte tare, pentru că eu nici măcar nu eram sigură că-mi doresc lucrurile alea cu adevărat și el a hotărât în locul meu.

Despre mine… gesturi romantice… cred că trebuie să-l întreb, că eu chiar nu știu să fi făcut ceva de genul. În afară de faptul că mă ofer să fac lucruri în locul lui (dar și el face asta pentru mine), nu-mi vine nimic în cap.

Deci da… am fost o romantică, dar m-am tratat.

3 Comments

  • Bookish

    Mi se pare normal ca gusturile şi preferinţele să se schimbe în timp, aş zice că este chiar recomandabil din punct de vedere al evoluţiei personale. Nici eu nu mă mai regăsesc în anumite gesturi şi întâmplări de acum câţiva ani. În ceea ce priveşte lectura, sunt de părere că există un timp potrivit pentru fiecare carte. De exemplu, acum mi s-ar părea foarte siropoase romanele lui Drumeş, nu cred că le-aş mai gusta ca în liceu.

  • Diana

    eu cred ca pe masura ce ne maturizam ne redefinim in minte romantismul asta si asteptarile
    mie acum mi se par absolut siropoase si straine de mine tot felul de romantisme din trecut, mi s-au servit, am bifat, am savurat, din fericire sunt cu acelasi om de peste un deceniu si vad ca evoluam impreuna, eu nu mai simt nevoia de petale de trandafiri sub clar de luna ca sa-mi confirme chestii, el imi citeste gandurile caci a bagat masina de tuns iarba in trandafirii mei 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge