Eu, în mine, din nou
Am scris mult timp despre tristeţuri, despre durere, despre nefericire şi despre deznădejde. Am comentat pe multe bloguri şi am răspuns aici în cele mai negre nuanţe ale sufletului meu. Pentru că am avut o perioadă care părea să nu se mai sfârşească, o vreme în care soarele era atât de departe, chiar şi atunci când strălucea dogoritor pe cer. Iar de când a venit iarna pe uliţă, a venit şi în sufletul meu. Am simţit că nu mai iubesc pe nimeni şi nimic, că în mine e pustiu şi nici măcar eu nu mai locuiesc în corpul ăsta. Un corp care s-a îmbolnăvit fizic de la atâta boală sufletească. Un corp care n-a mai putut să suporte toată măcinarea la care îl supunea mintea şi grija. Nu găseam nici o soluţie, deşi căutam cu disperare, nu mă ajuta nimeni, deşi toţi mi-au spus după ce a murit tatăl meu că dacă am nevoie de ceva, de ORICE, să le spun. Şi când am cerut, unii mi-au întors spatele. Şi nu necunoscuţii sau oamenii care mă cunosc de puţin timp, ci oameni mult mai apropiaţi.
Acum însă, scriu postul ăsta din mine. M-am întors în mine, în cea care am fost, chiar dacă nu mai sunt 100 % aceeaşi. M-am regăsit, mi-am recăpătat speranţa, zâmbetul, râsul, pofta de a cânta, o bucată de linişte şi perspectiva viitorului. Şi chiar dacă urmează o despărţire, privesc înainte cu optimismul care mă caracteriza dintotdeauna.
Am găsit o soluţie. De una singură era nevoie şi cea mai bună mi-a ieşit în cale. Soluţia care n-are minusuri pentru nimeni, care face pe toată lumea fericită: pe mama mea, pe câinii mei şi cel mai important, pe mine.
Iar faptul că în aprilie plec în vacanţă e parte din această revenire la mine. Puţine sunt lucrurile care mă mai bucurau şi care mă scoteau din letargie, iar imposibilitatea de a evada dintre pereţii casei mele era ucigatoare. Ştiţi deja ce terapie e pentru mine plecarea. Cred că dacă aş putea pleca odată pe trimestru acolo unde îmi doresc aş fi mereu un om fericit. În toată puterea cuvântului.
În plus, de când am început anul, constant am întâlnit oameni care mi-au înseninat zilele. Acolo unde nu mă aşteptam am găsit un zâmbet şi o mână întinsă care să mă ajute să trec peste hop. Şi am apreciat, m-am agăţat de ei ca de un colac de salvare şi le-aş fi mulţumit însutit.
Şi că tot vă spuneam de boli şi de durere fizică: în sfârşit nu mă mai doare nimic. În sfârşit pot bea şi mânca normal pentru că stomacul meu e refăcut, după 6 luni de tratamente şi mâncat cu grijă. În sfârşit nu mă mai doare capul, nu mă mai dor dinţii, doar sânul mă mai supără, dar ştiu de ce şi trebuie să-l rezolv şi pe ăla.
Şi vine 23 martie… o zi la care nu mă pot gândi încă pentru că amân durerea, dar cuvintele pe care le voi scrie atunci îmi răsună în fiecare zi în minte. Când vin, le alung, pentru că voi elibera tristeţea atunci, când se va împlini un an.
25 Comments
Monica
>:d< mare mare…
ice4you
Poate ca nu in tine este locul in care sa te cauti … pentru ca nu mai esti acolo! 🙂 Esti in fiecare farama de suflet daruita … ce acum nu mai formeaza un intreg! Sfaturi pot da multi … cum as putea sa insirui si eu aici un post lung … dar nu o voi face … pentru ca ce ai trait tu … doar tu stii .. iar raspunsurile venite din trairile altora nu fac decat sa te buimaceasca si mai rau si sa te indeparteze de propriul EU. 🙂 Bucura’te de oamenii ce acum iti zambesc si intelegei doar pe cei ce nu au stiut sa o faca cand le zambeai tu … nu incerca sa ii uiti … ca nu vei reusii si nu ii ura pentru ca ura te va consuma tot pe tine … gandeste’te doar ca ceia ce pare acum risipa inutila … inutila a fost … pentru ca cei ce poate acum si’ar dori zambetul tau de suflet, il cauta in locuri de unde se cumpara, cum ar fi aprozarele de zambet! 😉
Vanitas vanitatum, et omnia vanitas! 😉
Ciupercutza
Nu inteleg pe deplin postul asta (e scris cu substrat), dar ma bucur ca esti mai optimista si, cel mai tare, ca nu mai esti bolnava.
Iti tin pumnii sa treci cu bine peste tot si sper sa aud numai vesti bune de acum inainte.
PS Balantele astea … nu se simt bine decat calatorind 🙂 Am si eu una p’acasa care a inceput sa aiba mancarici la talpi :))
Tomata
Lasa ca te sun si-ti explic mai in detaliu. nu prea pot sa scriu totul pe blog 😛
Bia
Vreme trece… vreme vine… și de cele mai multe ori cele mai grele hotarari pe care le luam ne fac cel mai mare bine >:D<
Tomata
Ah, n-a fost vorba de o hotarare, pur si simplu stelele s-au asezat in asa fel incat sa rasara soarele. 🙂
Baby R.
a venit momentul cand ai invatat sa traiesti cu aceea durere, si sa zambesti. ti-am zis ca va veni. asa e mereu
>:D<
Devoratoarea de muzica
Am citit si m-am oprit de doua asupra aceluasi cuvant,”despartire”.E adevarat ca trec printr-o perioada de instabilitate si atrag magnetic orice cuvant ce rezoneaza cu negativul,dar vreau sa nu fi inteles eu sensul cuvantului asta si mai vreau sa cred ca tu esti singura care poate sa-i inteleaga sensul.Stiu ca dincolo de orice,tu stii sa alegi cel mai bine.
>:D<
Tomata
Despartirea nu e una foarte dureroasa, nu-ti face griji. >:D< O sa povestesc despre ce fel de despartire e vorba la timpul potrivit. 🙂
Mihai Motrescu
se pare oricat ar compatimi,oricat ar sfatui,oricat ar incuraja oamenii din jur golul ramasa in suflet dupa plecarea cuiva drag nu poate fi umplut decat tot de cineva drag…
Organizare evenimente
Daca inteleg eu bine, cred ca este vorba de despartirea de tatal tau care te-a afectat atat de tare. Va veni o zi in care durerea o sa dispara si o sa incepi sa privesti spre viitor cu mult optimism. Sper ca nu te deranjeaza ca am scris.
Tomata
Nu ma deranjeaza. Durerea a mai disparut, tocmai de-asta am si scris ca ma simt din nou vesela cum eram.
diana
Draga mea tomata,
Te citesc cu indarjire de mai bine de 2 ani. Ti-am urmarit cartile, trairile, suisurile si coborasurile… Te-am cautat in zilele mele proaste ca pe un prieten “de corespondenta”, incercand sa-mi incarc bateriile cu energia minunata a cuvintelor tale scrise… Desi am stat in Timisoara mai bine de 10 ani, nu am reusit sa-mi fac timp sa particip la unul din momentele tale publice (daca le pot numi asa)… Din pacate, m-am mutat definitiv si iremediabil, dar cine stie, poate cu alta ocazie ne vom vedea si ne vom povesti ca doua bune prietene.
Imi pare sincer rau de pierderea ta. Esti, totusi, un om foarte puternic si ai foarte multe de oferit. Asadar, nu sta pe ganduri si descopera-te asa cum te stim noi toti cei care te citim….
Tomata
Vai, ce cuvinte frumoase imi spui. >:D< Iti multumesc mult pentru fiecare dintre ele, imi ajung la inima. DA' unde te-ai mutat de e asa de definitiv si iremediabil? 🙂
diana
Scuze ca n-am apucat sa-ti raspund…. M-am mutat in Petrosani, adica inapoi de unde am plecat spre Timisoara. Nu-i nimic, distanta nu conteaza, te citesc tot timpul, asa ca … tinem legatura… 🙂
Tomata
Chiar azi am vrut sa comentez pe blogul tau si n-am putut din cauza cuvantului antispam. 🙁 nu puteam vedea campul in care sa il transcriu. Poate vrei sa renunti la el… 😀
diana
Scuze, dar clipesc cam des cand vad “butoane de settings” :)) …. Nu prea ma pricep, asa ca m-am stresat, am transpirat si sper ca am reusit sa scot the anti-spam word… 🙂
Pisica Roz
Fiecarei pierderi ii corespunde perioada ei de suferinta, de dor si de jale. Nu se poate fara, nu te vindeci faca sa treci prin ea, fie ca e mai lunga sau mai scurta. Important este ca mai devreme sau mai tarziu descoperim puterea care ne face sa acceptam. Caci pana la urma asta este problema – cum sa acceptam.
Toate trec si se vindeca… Tu sa fii sanatoasa si voioasa si sa ai incredere ca cei pe care ii iubesti si i-ai iubit stiu asta, de oriunde sunt ei acum. >:D<
Miscellaneous
Eu eram convinsă că într-o zi îți vei reveni și că, eventual, vei scrie despre asta. 🙂 Dacă n-o făceai, mă supăram pe tine … ! Bine-ai revenit ! :*
iri
@valeria: hai ca se iarta, macar tu nu apari la TV sa zici d-astea :))
lala
ma bucur ca ti a revenit optimismul!iti doresc multa fericire si sa te bucuri de tot!pupici
strumfita cu esarfaa
Eu sper ca nu te vei mai gandi la ce inseamna 23 martie 2010, ci la tot ceea ce au insemnat toate datele respective pana atunci.
PS: unde anume iti petreci concediul?
Tomata
23 martie va ramane in viata mea ca un stigmat, intotdeauna imi voi aminti de ea. Evident si de toate datele dinainte.
In Germania si in Belgia merg in aprilie.
Diana
“Orice Pierdere creeaza insa spatiul ca ceva nou sa se nasca, o speranta, un inceput, o alta viziune, o fereastra deschisa catre o intelegere si o iubire mai profunde. ” Articolul l-am gasit ieri aici (http://www.nlpexplorer.eu/relatii-cuplu/atunci-cand-intalnim-pierderea.html), poate te ajuta (e si o varianta audio a articolului care mi-a placut pentru ca e o voce linistitoare …). Iti doresc sa treci peste tot, cat mai bine si astfel sa “revii” in tine si mai puternica.
Pingback: