Problema ridicată de Bianca ieri e una care mă bâzâie şi pe mine. Bianca scrie despre cum a abandonat blugii şi cum a îmbrăţişat rochiţele pentru ţinutele din timpul călătoriilor. De ce mă bâzâie subiectul? Pentru că m-am uitat la pozele mele şi nu există călătorie (cu excepţia celor de la mare) unde eu să nu fiu îmbrăcată predominant în blugi. Ba mai mult, în călătoriile pe care le fac iarna sau când e mai frig afară, apar chiar în aceleaşi pulovere şi aceleaşi geci. De exemplu: puloverul gri a călătorit şi la Paris şi la Londra, norocosul.

Sâmbătă m-am urcat prima oară pe scaunul șoferului după isprava din decembrie. Era un test pentru a vedea dacă pot conduce cu piciorul rănit și să vedem dacă mergem în vizită cu mașina personală sau cu taxi, așa că Sotzu’ s-a urcat în dreapta și eu la volan.

Prima dată când m-a lovit febra planurilor era la începutul lui 2010. Erau „rezoluții” generale, cumva impersonale acum când le citesc după 4 ani; planuri parcă spuse fără a le crede cu adevărat sau poate la momentul la care le-am scris chiar le credeam, însă 2010 n-a fost un an în care mă puteam ține de planuri. Apoi, în 2012, dintr-o joacă, mi-am propus să fac niște lucruri. De-a lungul anului s-a dovedit că funcționez bine dacă am o listă de pe care să tai chestii. În 2013, am prins încredere în planurile de la începutul anului și am țintit un pic mai sus. Tot ce mi-am dorit cu adevărat…

Ah, cât de nerăbdătoare am fost să scriu articolul ăsta şi cât de fără chef sunt acum. Ca în fiecare vacanţă, îmi e tare greu să mă rup de la a nu face nimic şi să mă pun să scriu şi să gândesc. Şi, pe deasupra, m-am pus şi să scriu cu diacritice, deci o să-mi ia de două ori mai mult. Oh, well… să mă apuc de retrospectivă. 2013  a fost un an bun pentru mine. Un an al schimbărilor mari, al cheltuielilor mari, dar şi al câştigurilor mari. La minusuri, aş trece un an cu prea puţine călătorii, dar bine că au fost măcar două. În noiembrie, mi-am…