Rușine, teamă, ciudă și lipsă de încredere
Sâmbătă m-am urcat prima oară pe scaunul șoferului după isprava din decembrie. Era un test pentru a vedea dacă pot conduce cu piciorul rănit și să vedem dacă mergem în vizită cu mașina personală sau cu taxi, așa că Sotzu’ s-a urcat în dreapta și eu la volan.
Avalanșa de senzații pe care o simțeam că se apropie de mine odată ce-am auzit motorul pornind m-a cuprins când încă nici n-am ieșit din parcare. Nici nu prea știam căreia să îi acord atenție prima oară, pe care s-o ignor și pe care să nu mi-o recunosc. În primul rând simțeam cumva că mi-e rușine. Ca și atunci când ai greșit o demonstrație și cineva așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă a doua oară îți va reuși. Numai că singurul meu spectator nu știa ce-i în sufletul meu. Îmi era rușine că greșisem și aveam impresia că o voi face din nou. Apoi îmi era teamă. Tot pentru că aș putea-o face din nou. Nu din același motiv ca prima oară, însă aș putea face orice altceva greșit cu aceeași finalitate. Ca și atunci când știi să conduci, dar te pierzi cu firea când ai lângă tine pe cineva foarte experimentat, care te intimidează. Apoi îmi lipsea încrederea aceea pe care o aveam de fiecare dată când mă urcam în mașina mea și, destul de recent, și într-a soțului. Încrederea, familiaritatea și siguranța că le cunosc pe amândouă și că le stăpânesc. Și peste toate astea, îmi era ciudă pe mine că mi-am distrus, pentru o scurtă perioadă de timp, plăcerea de a conduce și-am infectat-o cu toate senzațiile astea dăunătoare condusului.
Îmi e dor de mașina mea, de siguranța pe care mi-o oferă, de complicitatea pe care o simt când sunt la volanul ei și de ușurința cu care ne deplasăm împreună. Marți aflu cât costă neatenția mea și tare mi-e teamă că dacă suma va fi prea mare, probabil va trebui să mă despart de Hapciu, de unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-a făcut tatăl meu.
11 Comments
Iuliana
Cunosc senzatia, eu am avut un mini-accident, doar cat am botit o alta masina si tot mi-am revenit greu…ma urcam la volan si-mi treceau momentele alea prin minte si in urechi auzeam zgomotul de tabla lovita….a durat 2-3 luni pana am inceput sa uit.
Asta e, a trecut, invata ce e de invatat din asta si mergi mai departe. Incet, incet, amintirile se vor estompa si va fi bine.
Iti doresc ca reparatia lui Hapciu sa fie suportabila si sa aveti parte in continuare de multe drumuri frumoase si vesele impreuna.
Vilma
Important este sa conduci mult! Si cu incredere! Cu multa incredere, pentru ca esti un sofer bun! Cu cat vei conduce mai mult, cu atat mai repede vei uita de accident si vei avea din nou incredere in tine! Teama va disparea in scurt timp! Succes! Am trecut si eu prin asa ceva si numai urcatul din nou la volan mi-a dat putere sa trec peste amintirile accidentului.
cotos
Ma gandesc ca trebuie sa treaca un timp ca sa iti recapeti curajul. Eu zic sa ai rabdare, pentru ca in curand ai sa iti revii la forma initiala. Atat fizic cat si psihic.
Carmen
Cred ca ar trebui sa conduci la inceput pe un drum mai putin circulat. Iti vei reveni.
Carmen
Tomata
am condus deja 45 de kilometri, nu mi-a fost frica sa conduc, doar la inceput m-au napadit toate senzatiile alea. si din cand in cand pe parcurs, dar m-am descurcat bine. 🙂
Aliceee traveler
Nasol moment! sper sa nu iasa cu pagube mari si sa iti dobandesti din nou curajul si placerea de a conduce
Dan
Făcând puțin haz de necaz ți-aș spune că la primul e mai greu, la următoarele nu vei mai rămâne cu spaime.
Și lăsând gluma la o parte, doar conducând cât mai curând și cât mai mult, după ce ai tras învățămintele de rigoare, îți vei recăpăta încrederea în tine.
maria
Prietenul meu isi adora masina, o numesc eu “amanta”. Relativ scumpa, frumoasa foc, investit in ea pt mici artificii. In total, 3 accidente stupide: o alunecare pe zapada exclusiv din vina lui si alti 2 colegi de trafic care au franat mult prea brusc si evident pupatul in fund+carlig. In 9 ani. Prima data a fost nasol, a inceput sa planga la propriu, desi dauna a fost in jur de 6000lei. A doua oara cred ca a lacrimat, apoi a oftat si cam asta a fost tot, desi printre altele, facuse zob 2 jante destul de scumpe. Ultima data chiar nu a mai comentat nimic, desi paguba a fost tot cam de aceeasi suma. Deci da, prima data e mai greu:)
lala
Pe mine si acum ma trec toate alea cand ma urc la volan daca nu am condus de mult timp.
Tu care ai experienta iti vei recapata usor increderea. pup
Shorin
Apreciez curajul tau.
Presupun ca accidentul in sine a fost o experienta foarte violenta, atat fizic cat si emotional.
Reintoarcere in spatele volanului este destul de grea dupa un astfel de eveniment. Dar cu cat ai fi asteptat mai mult, cu atat ar fi crescut teama si durerea emotionala.
Felicitari ca ti-ai depasit starea. Iti urez sofat placut!
ioana
Accidentul meu a fost pe autostrada, am alunecat pe timp de iarna si am imbratisat frumos un copac de pe marginea ei. Am avut amnezie vreo 3 zile, masina a fost distrusa dar macat eu sunt in viata. Si acum, la 4 ani dupa, tot ma mai intreb ce melodie ascultam la radio. Primele dati cand am condus, dupa, mi se parea ca ma zboara vantul de pe autostrada si mergeam cu 90 la ora. Acum e ok, conduc des, am facut mii si mii de km dar tot nu imi amintesc ce s-a petrecut atunci.