• tomata serioasă

    „Incidentele” din jurul nostru

    Traiul la etajul 9 al unui bloc-turn, orientat către acoperișurile magazinelor de construcții și mobilier, dar și către o pădurice suspectă, e cumva ferit de toate grozăviile care se întâmplă în jurul lui. Adică de la etajul 9 nu prea se aud multe lucruri, iar de văzut, nici atât. În jurul nostru se întâmplă treburi serioase, periculoase, dubioase și noi n-avem nici cea mai vagă idee despre, până nu auzim la radio sau citim pe internet. Cam în urmă cu o lună, într-o dimineață devreme, plecăm cu Ada la pediatru. Când să ieșim pe strada principală, intersecția plină ochi până la semafoare. Rămăsese liber doar pătratul dintre ele, iar acolo…

  • veti fi mereu cu mine

    6 ani fără

    E anul în care mă simt cel mai departe de el. Ca și când aș fi plecată într-o călătorie lungă și urmează să ne reîntâlnim când mă întorc. Din cauza asta nu îmi e foarte dor el. Cred. Sper. Doar că nu eu sunt cea plecată în călătoria lungă, ci el. Măcar e cu mama mea, nu e singur. Îl au și pe Benny, sunt o familie acolo unde sunt. Eu am familia mea aici unde sunt și sunt convinsă că multe lucruri din viața noastră nu s-ar fi așezat fără o mână de ajutor de la el, de la ea. Cuvintele pe care le simt și gândurile pe care…

  • advertoriale

    Am înțeles ce sunt medicamentele generice

    Una dintre recomandările pe care evit să le fac pe blog se referă la produse farmaceutice, fie ele vitamine, fie medicamente care apar în reclame la TV. Am refuzat câteva campanii pe tema asta pentru ca nu sunt doctor ca să recomand medicamente și nici ce mi se potrivește mie nu ți se potrivește și ție. Însă de data asta voi face o excepție, pentru că am să vă comunic ceva ce poate nu știați. Eu, de exemplu, nu știam când am citit prima oară despre asta, așa că poate mai sunt și alții ca mine. În articolul de azi vă vorbesc informativ despre medicamentele generice, adică medicamentele inovative cărora…

  • tomata cititoare

    #PayWithAPoem sau o poezie pentru o cafea

    21 martie e ziua internațională a poeziei, aleasă de UNESCO în 1999. Conform acestui articol, e menită să celebreze poezia, literatura și discursul liber, sa încurajeze creativitatea, să restabilească dialogul între poezie și celelalte arte, dar și să reamintească de abuzurile, încarcerările și crimele împotriva poeților, scriitorilor și jurnaliștilor din întreaga lume. Julius Meinl, celebrul producător de cafea austriac, profită de această zi și lansează în 2015 o campanie foarte frumoasă: plătește o cafea cu o poezie. Scrisă de tine sau de poetul tău preferat. Am aflat de campania asta fix la timp, adică aseară, frunzărind Facebook-ul. Totodată am aflat și că azi e Ziua Internațională a Poeziei. Aseară am…

  • cherry tomato

    Până și Ada are un venit

    „… în Germania. Numai eu nu.” ar fi continuarea titlului. Si continuarea continuării ar fi: „Numai eu și Ricky nu facem bani aici.” Desigur că vorbesc despre banii din alocația Adei, bani care au venit cu foarte mult timp înainte decât ne așteptam. Dar să o iau de la început. *** articol care ar putea interesa doar persoanele care sunt sau intenționează să se mute în Germania *** Înainte să ne mutăm, Nicoleta (doamna drăguță pe care am cunoscut-o pe grupul de mame din Germania) mi-a povestit despre alocația de aici și despre ce trebuie să fac. Am mai citit apoi pe același grup de Facebook că unele mame așteptau…

Bună! 👋
Mă bucur că ești aici.

Aici te poți abona la Newsletter-ul săptămânal al Tomatei