Pro HD: Carpatcement și Recom SID |

După o noapte petrecută într-un somn adânc (probabil în aceeași poziție), ne-am trezit din nou cu noaptea în cap, la ora 8, pentru a ne pregăti pentru o nouă tură de fabrici. De data asta au fost două, însă într-un timp mult mai scurt.

La ora 10 a început vizita fabricii de ciment de la Chișcădaga (funny name 🙂 ). Nu m-am gândit că o să găsesc aici ceva interesant, pentru că în viața mea n-am fost curioasă de cum se naște cimentul. Oricum vizita de azi a fost mult mai pe gustul băieților decât pe al fetelor, dar asta nu înseamnă că n-am învățat și noi chestii interesante. La Carpatcement, de exemplu, prima chestie care ne-a atras atenția a fost cerința portăresei de a parca mașinile cu spatele. Am aflat mai târziu că este o măsură de precauție, pentru că, în cazul unui dezastru, lumea să poată pleca repede și organizat din zonă.

Am ajuns în incinta clădirii de birouri, unde am stat puțin la povești cu directorul fabricii și cu dna Silvia, responsabilă cu securitatea și sănătatea muncii. Noroc că mi-am notat niște idei, că la cât de multe lucruri s-au spus, sigur nu-mi aduceam aminte nici un sfert. Astfel că despre Carpatcement pot raporta următoarele:

– fabrica de la Chișcădaga produce doar ciment, dar în incinta ei se află și o fabrică de var.
– a fost construită între anii ’72-’76, iar între anii ’90-’98 fabrica a cunoscut cea mai proastă perioadă a sa.
– 1998 a fost anul privatizării, iar 1999 – anul în care investitorul Heidelbergcement a început prin a moderniza fabrica, dar și mentalitățile învechite (atât la nivelul fabricii și al muncitorilor, cât și la nivelul colaboratorilor)
– când Chinezu l-a întrebat pe directorul general „cum se alege locul pentru amplasarea acestui tip de fabrică?”, dânsul ne-a spus că depinde de 3 componente: materia primă, distanța la care se poate construi și o sursă de apă. Astfel, fabrica de ciment se află la 5 km de cariera de calcar și la 3 de cea de argilă. Nici foarte aproape, nici foarte departe. Iar sursa de apă e Mureșul.
– la Carpatcement nu se face rabat de la 3 lucruri: sănătatea și securitatea în muncă, de la calitatea produselor și de la eficiența business-ului.
– se mândresc cu 8 ani consecutivi fără nici un accident de muncă. Aici trebuie spus că dna Silvia e, puțin spus, vigilentă și strictă în ceea ce înseamnă protecție și securitate. E foarte pasionată de ce face, chiar dacă responsabilitatea dânsei e imensă. Vorbește cu o deosebită plăcere și cu un respect nemăsurat despre locul în care lucrează și despre colegii dânsei. Că tot suntem aici, ne-a povestit că dintre 200 de angajați, 60 sunt femei, dintre care vreo două chiar sudorițe. Înainte de a porni în turul fabricii, ne-a ținut un scurt instructaj în ceea ce privește conduita, ne-a spus ce să facem și ce să nu facem, astfel încât să nu ne punem viețile în pericol.
– tot pentru siguranța și securitatea angajaților, în fabrică există un cabinet medical care funcționează non-stop, iar angajații au participat la un curs de prim ajutor, astfel încât dacă se întâmplă cumva ceva, să știe cum să acționeze.

Iar acum poze.

dna Silvia in prim plan

locul din care se supravegheaza tot

A doua vizita de ieri a fost la Recom SID, unde am văzut cum se fabrică produse metalice, de la piese până la obiectul finit. Din nou, nu era un subiect care să mă intereseze, însă mi-a plăcut să văd mașinării programate să taie plăci de fier, muncitori care sudează sau finisează piese cu flexul (sper să nu fi spus o prostie), pentru ca la final să le vedem asamblate pentru a da naștere unei rampe de egalizare (?) și mai apoi încărcate în tir pentru livrarea la client. Despre Recom SID am aflat că:

– este o afacere de familie de când familia Hărău a cumpărat o parte din fostul combinat, l-a modernizat și a semnat contracte cu clienți germani
– filiala Recom SID a fost înființată la 1 aprilie și a avut la început 162 de angajați, care produceau 30 de tone de confecții metalice pe lună
– în anul 2003 a fost privatizată, iar acum are 260 de angajați, care produc 400 de tone de confecții metalice pe lună
– pe lângă producție, se mai ocupă și cu reparații, întreținere și montaj
– directorul general ne-a spus că în 14 ani, niciodată nu s-a întâmplat ca salariile să întârzie sau să nu fie plătite. Chiar și cu venirea crizei, au putut amortiza lipsa comenzilor și oamenii și-au păstrat locurile de muncă, iar dacă se întâmplă ca muncitorii să fie nevoiți să stea peste program său să vină sâmbăta la lucru, orele suplimentare se plătesc fără excepție.

Poze

După aceste vizite ne-am retras la Motel Cinciș, lângă lac, unde am mâncat în 2-3 ore cât la o nuntă: aperitive, ciorbă, sărmăluțe, pomana porcului și desert. Am crezut că pocnesc, dar totul a fost deosebit de delicios. Drumul până la Cinciș și revederea lacului mi i-au adus în minte pe părinții mei cu care mergeam acolo când eram copil. Am văzut-o pe mama mea pregătind carnea de grătar, pe tatăl meu pescuind, pe mine și pe verișorii mei certându-ne de la o undiță, iar seara pe toți strânși în jurul focului de tabără. Vreo 16 adulți și copiii veniți să se simtă bine la sfârșit de săptămână. M-am intristat puțin, dar mi-am revenit pentru că afară era atât de frumos încât nu merita să fiu supărată. În plus, mi-am promis să revin la vară să petrec puțin timp în natură așa cum făceau părinții mei.