-
Fericirea este o alegere
Vă previn că acesta va fi un articol dezlânat, în care voi sări de la una la alta lăsând gândurile să-mi curgă anapoda pentru că-i o zi în care gândesc cu sufletul, nu cu capul. Am citit ieri un articol de-al Ancăi, articol în care m-am regăsit poate și pentru că Anca s-a gândit și la mine când l-a scris. Vorbește despre visuri, dar mai ales despre îndeplinirea lor. Despre a lăsa totul în urmă și de a înfrânge teama pentru un ideal. Orice început conține în el, pe lângă entuziasm, și o doză de frică. Frica de necunoscut, mai precis. Cred că trebuie să-ți dorești atât de tare ceva…
-
Sunt creață, în puii mei!
I didn’t know I was pregnant era o emisiune la care nu m-am uitat niciodată, dar și din promo-uri îmi venea greu să cred că poți ajunge să naști și să nu fi știut niciodată că ai un copil în tine. Acum, după ce-am fost și eu gravidă, cu atât mai puțin îmi vine să cred așa ceva. Anyway, am început cu o comparație, pentru că și eu aș putea spune că „nu știam că sunt creață”. Bine, sunt deja la al doilea moment de genul, adică am și memoria scurtă. Mama mea m-a învățat când eram mică (și-aveam o coamă până peste fund) că după ce mă spăla pe…
-
12 ani de sclavie
Autor: Solomon Northup Titlu original: Twelve Years A Slave Traducere: Mihai-Dan Pavelescu (Meteor Press), citită în original Naționalitate: americancă Gen: roman biografic Anul apariției: 1853 Nr. pagini: 363 (Eakin Films & Publishing) Ecranizare: 12 Years a Slave (2013) Alte cărți de același autor: – Nota mea: 4/5 „Cartea e mai bună ca filmul”, poate spune, cu mâna pe inimă, orice cititor de literatură în 90% din cazuri. Pe principiul ăsta, după ce-am văzut 12 ani de sclavie și mi-a plăcut, am vrut neapărat să citesc despre nenorocirea lui Solomon Northup povestită de el însuși. A ajuns să-mi placă la fel de mult abia mai către sfârșit, când lucrurile se…
-
Chestii noi pe blog
Era o vreme în care aveam grija de blogul ăsta ca de copilul meu. A și fost un fel de copil al meu o lungă perioadă de timp. Deh, face deja 8 ani peste o lună, se descurcă și singur. Din când în când, mă mai apucă curiozitatea sau dorința de a le oferi cititorilor vizibilitate și mai cer una-alta. În weekendul care a trecut, am cerut 3 chestii noi și Sotzu’ s-a conformat. – butoane noi de Social Media sub fiecare articol, iar dacă doriți și aveți plăcerea le distribuiți pe rețelele de socializare. Înainte am avut doar Facebook, Twitter și Google+, dar acum m-am gândit că poate vă…
-
Cum trăiesc oamenii cu dizabilități în Germania
Am tot vrut să scriu despre acest subiect sensibil, am amânat de câteva ori, dar odată cu articolul Marei, am lăsat orice aveam de făcut și am scris: Cititorii mai vechi ai blogului vor ști că nu e prima oară când scriu despre oamenii cu dizabilități. Cititorii care azi se nimeresc prima dată în colțul ăsta de internet pot citi Vis-a-vis de clubul Heaven (un club din Timișoara care și-a pătat imaginea acum 5 ani cu un scandal urât de tot), Te-ai întâlni cu o persoană cu dizabilități?, Așa arată iubirea necondiționată, Oceanul ar fi mai mic fără un strop, Persoanele cu dizabilități au ceva de spus, Balul de la…












