Fericirea este o alegere
Vă previn că acesta va fi un articol dezlânat, în care voi sări de la una la alta lăsând gândurile să-mi curgă anapoda pentru că-i o zi în care gândesc cu sufletul, nu cu capul.
Am citit ieri un articol de-al Ancăi, articol în care m-am regăsit poate și pentru că Anca s-a gândit și la mine când l-a scris. Vorbește despre visuri, dar mai ales despre îndeplinirea lor. Despre a lăsa totul în urmă și de a înfrânge teama pentru un ideal.
Orice început conține în el, pe lângă entuziasm, și o doză de frică. Frica de necunoscut, mai precis. Cred că trebuie să-ți dorești atât de tare ceva încât satisfacția îndeplinirii acelui vis să fie mai puternică decât suma fricilor. Sau, cum spune Anca:
Cred și că pe undeva le e frică, dar impulsul lor e mai puternic decât orice barieră creată de teamă și obscur, ambiția strigă mai tare ca orice. O vezi în ochii lor.
Mi-am dorit atât de tare să locuiesc în altă țară încât aș fi înfruntat orice piedică pentru a-mi îndeplini dorința asta. La sfârșitul lui 2014, când aveam toate planurile făcute pentru a pleca la Berlin pentru 2 luni, am aflat că-s gravidă și toate aceste planuri s-au spulberat într-o clipită. Nu le-am anulat. Le-am amânat doar pentru când bebele din burtă venea pe lume și ne obișnuiam cu el. Mulți credeau că doar gura e de mine, că odată cu venirea Adei n-o să mai am eu timp de planuri și nici n-o să mai plec nicăieri, că vai, ce greu o să-mi fie cu un copil, darămite să mă mai mut și în altă țară. Băi, n-a fost floare la ureche, dar nici imposibil n-a fost. Drumul până aici a fost greu – 14,5 ore în mașina doldora de bagaje, cu un bebe de 5 luni și cu un câine mai needy decât bebele – a fost oribil. Acomodarea, jobul Sotzului, actele de înregistrare, lipsa internetului și cartierul în care locuim au fost toate surse zilnice de frustrări. Le-am depășit una câte una, zi după zi, liniștindu-ne însă amândoi de fiecare dată când ne uitam pe geam și vedeam Turnul de Televiziune. Ne aduceam aminte unde suntem, că ne trăim visul și că asta ne-am dorit.
M-a întrebat cineva zilele trecute, la telefon, dacă îmi place în Germania, dacă e ce mă așteptam. Da, e chiar mai mult decât ce mă așteptam și fără nici o intenție de a mă lăuda sau de a face cuiva în ciudă sau de a compara cu România, vă spun cu mâna pe inimă că sunt fericită. Avem greutăți despre care nu scriu pe blog pentru că nu-i numai vorba despre mine, drumul are hopuri grămadă, în Berlin nu aleargă patrupede cu covrigi sau gogoși în coadă, dar cumva găsim în noi puterea și bucuria de a trece peste toate. Nimic, până acuma nu ne-a pus capac, nimic nu ne-a făcut să spunem „era mai bine acasă”. În momentul ăsta pot spune cu siguranță că eu nu mă mai întorc în România decât în vizită (sper să nu vină vreodată momentul să mă răzgândesc sau să regret decizia asta). O dată pentru că am experimentat genul de viață pe care ni-l dorim și nu mai vrem să ne întoarcem la ce a fost înainte, a doua oară pentru că eu mi-am dat seama că sunt „fată de capitală”, iubesc tot ce are Berlinul să-mi ofere și toate posibilitățile de care pot profita, doar să vreau.
În cazul meu, desprinderea de România a fost mai ușoară: Sotzu’ era pe aceeași lungime de undă cu mine, iar eu nu mai aveam familie de care să-mi fie dor sau să-mi pară rău că o las în urmă (de parcă chiar ai lăsa în urmă o familie în epoca internetului, a Skype-ului, Facebook-ului și a zborurilor low-cost). Am lăsat în urmă doar prietenii, cu care vorbesc cel puțin de două ori pe săptămână, dacă nu zilnic, pe Facebook sau WhatsApp.
Întorcându-mă la vise și dorințe, pentru ca fericirea mea în Berlin să fie completă, mai am un singur dor… să găsesc locuința în care ne văd trăind aici. Și o voi găsi pentru că îmi doresc foarte, foarte tare și nu mă las până nu o am. Când i-am spus asta Sotzului, răspunsul lui a fost: „Păi ți s-a îndeplinit dorința să trăiești la Berlin, acum ai alta?” Mi s-ar părea și trist să încetezi vreodată să-ți dorești ceva. Nu zic că e rău să te mulțumești cu ce ai sau să fii recunoscător, însă cred că dorințele și visele ne ajută să evoluăm, să ne depășim limitele pentru a ni le îndeplini, pentru a gusta din fericirea pe care acele țeluri atinse ne-o provoacă. Resemnarea își are locul ei și i-l cinstesc, însă nu întotdeauna e loc de resemnare. Au englezii/americanii o vorbă pe care mi-o însușesc cu vârf și îndesat: „Where there’s a will, there’s a way”, iar fericirea este o alegere. De când m-am făcut mare (adică de când a murit tatăl meu), mi-am dat seama că doar de mine și numai de mine depinde fericirea mea. Și până acum sunt mulțumită și fericită că am reușit să tai de pe bucket list punct cu punct: Paris, Bon Jovi, Lady Gaga, Londra, Robbie Williams, Algarve, OneRepublic, Ada, mutatul la Berlin (ordinea este cronologică). Lista nu se oprește aici, voi continua să visez și să-mi îndeplinesc dorințele pentru că, dacă voi fi conștientă pe patul de moarte, să nu pot spune nimic de pe lista asta, ci, dimpotrivă, să cânt din toți rărunchii versurile astea.
Ceea ce vă doresc și vouă.
sursa foto: New Life > Shutterstock
30 Comments
Anca
Ah, credeam ca versurile de la ultima melodie vor fi ale lui Frank Sinatra, ~I did it my way~ – nu stiu de ce ma asteptam la asta, mi se parea ca ti se potriveste. Dar amintindu-mi de One Republic, fac sens poate chiar mai bine. 🙂
Multumesc pentru referinta si da, m-am gandit si la tine pentru ca imi imaginam ca nu ti-a fost usor, mai ales ca aveti si bebe. Si tocmai pentru asta iti admiram curajul si determinarea. And you made it and you’ll make much more. 🙂
Tomata
“I Lived” e motto-ul meu. de cand am auzit-o, dupa ce mi-au dat lacrimile de emotie (cateodata sunt o sensibila :P), mi-am spus ca-s cuvintele care se potrivesc cu felul meu de a gandi si cuvintele pe care vreau sa si le insuseasca si sa le urmeze si Ada.
Apropos de mutare si copil, multi spun ca s-ar muta din Romania pentru a-i fi mai bine copilului (chiar daca pentru ei e un sacrificiu). Citesc asta pe grupurile de mame de aici, o aud de la alti romani. noi nu ne-am pus niciodata asa problema. n-am plecat pentru a-i fi Adei mai bine, ci pentru a ne fi noua mai bine. implicit daca noua ne va fi bine, ei ii va fi perfect, pentru ca vom avea grija sa-i oferim mai mult decat am fi putut in Romania. Dar nu ea a fost motorul acestei decizii, ci propriul nostru egoism, daca vrei. am vrut o viata mai buna pentru noi, fara sacrificii.
Anca
Si eu sunt deseori egoista, cred ca e un motor bun. 😛 Clar daca voua va e bine, si ei ii va fi. Pana la urma fericirea parintilor se transmite si copiilor. 🙂 Frumos motto!
alexandra
Daaaaaa!!! Si mie mi-a zis sotu’ “Parca vad ca primesti ce-ti doresti si apoi o sa gasesti altceva sa vrei!” Mie una mi se pare perfect normal sa fie asa! Acum si eu imi doresc mult, mult de tot sa plec de aici unde-s acum (multi nu ma inteleg, traiesc pe o insula, in Grecia, soare, mare, vara aproape tot anul) pentru ca pur si simplu nu cred ca mi-am gasit locul. Inca.
Tomata
pai fa tot ce poti sa ti-l gasesti. 🙂 si cand il pierzi, daca il pierzi, cauta-l in alta parte. cum zicea Diana mai jos: o viata avem, visurile trebuie traite.
o femeie
si eu cred ca tine, nu e suficient sa ne dorim si sa visam, e musai si sa facem ceva, orice pt asta.
Tomata
clar. nimic nu cade din cer. sau daca chiar cade, poate cade o data, de doua ori, dup-aia trebuie sa muncesti.
Andeea_Ada
As dori sa fac o precizare FOARTE importanta. Ca sa poti trai in alta tara cu familia iti trebuie doua joburi bine platite. Altfel vei regreta Romania. Am avut prietene care au incercat sa ia viata de la zero si nu au reusit in timp pentru ca ba nu aveau ele job, ba sotul nu muncea. Relatiile cu prietenii din tara se vor raci, asa am patit si eu cu prietenele mele care au plecat – la inceput vorbeam de cateva ori pe saptamana, apoi de cateva ori pe luna, apoi de cateva ori pe an, apoi… deloc.
Tomata
nu sunt in totalitate de acord, dar doar pentru ca nu ni se aplica noua.
si nu ni se aplica nu pentru ca Sotzul ar avea un salariu baban care sa-mi permita sa frec menta, ci pentru ca avem limite si nu cheltuim in prostie. ne descurcam cu o suma care altora li se pare mica, dar, in acelasi timp ne permitem sa ne facem damblalele, chiar si sa plecam in excursii.
eu nu lucrez aici si nici nu intentionez pana nu merge Ada la gradinita. nu-mi convine ca-s o intretinuta, dar asta e, nici rau nu e sa “stai” toata ziua.
Andeea_Ada
Daca sunteti amandoi persoane foarte chibzuite, atunci da, se poate. Dar putine cupluri sunt asa (eu stiu de fapt doar un cuplu care se dezvolta armonios din punct de vedere financiar si rezista foarte bine de peste 7 ani) de obicei partenerii nu prea sunt pe aceeasi lungime de unda in ce priveste capitolul financiar.
Nu se poate spune ca esti “intretinuta” pentru ca un copilas necesita efort si atentie cat pentru 2 joburi. 🙂
Greta
Are dreptate Andeea, prieteniile se rup după emigrare. Mai bine zis, se cern. Majoritatea. Rămân în sită doar prieteniile adevărate. Dintre prieteniile pe care le aveam în România – și pe care le credeam ”for a lifetime” – s-au rupt două, au rămas două. Cele reale 🙂
Cât despre vise… uneori mi-e greu să (mai) cred în ele. Prea multe capace luate m-au cam tăbăcit 🙂 Dar cine știe…
Tomata
inca nu ma pot pronunta cu prieteniile pentru ca e prea devreme. insa pe ici pe colo, observ si eu ca unii nu sunt mereu disponibili pentru mine. pe undeva inteleg. eu am tot timpul din lume, altii merg si la serviciu, n-au timp si de mine. om vedea.
Studio Galati
Eu personal cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si faca un ”bucket list” si sa taie cate un rand , caci altfel uitam ceea ce ne dorim si ce ne face fericiti. 🙂
Diana
Exact asa simt si eu
Aici imi traiesc visul (eu aveam pe bucket list sa traiesc in alta tara si sa invat inca o limba straina complet diferita – checked ) , sunt foarte fericita. In timp ce scriu mananc, in pauza de masa, azi lucrez de acasa, si aprovizionez cu mancare copiii vecinilor ? copiii se joaca liber de capul lor si bat la usa cea mai apropiata sa ceara apa, biscuiti ? al meu e la scoala, dar se stie ca la noi exista cookies, alaturi se da branza sau morcovi, etc. Iubesc viata asta si oamenii in care mi-am recapatat increderea. Mie mi-a trecut vremea de capitale, asta voiam sa zic de fapt dar m-a luat valul ?
Pana la urma, eu una cred ca traiesti o sg data, visurile trebuie musai traite
Tomata
noi inca n-avem chestia asta cu vecinii pentru ca toti stau pe aici temporar. si oricum nu-s bebelusi in bloc sa pot socializa cu alte mame, dar am grupul de mame internationale, care-mi sunt suficiente.
sa ne gasim casa noastra si atunci probabil or sa vina si vecinii (sper eu, normali la cap si faini :)) ).
daca veneam din Bucuresti, poate nu eram asa data pe spate. dar aici ma entuziasmez la orice afis, la orice stire si de multe ori e doar un fâs, dar tot ma duc sa vad :)))
o femeie
Diano, nu strica armonia strazii, da-le si tu branza si legume :))ca te vor bombani parintii cand se duc la dentist si copiii vor sifona: nu da mami cookies, da vecina :))))
Laura Bucur
Andreea, că mare dreptate ai! În special la partea cu resemnarea. Nu știu de ce bărbații au senzația că dacă ți s-a îndeplinit o dorință înseamnă că gata, ajunge cu visatul. Nu nene, e bine să-ți urmezi ce îți dorești. Cumva eu mă întristez pentru că citind textul tău realizez cât de mult visez la 2-3 lucruri și nu fac nimic, totuși, să mi le îndeplinesc. Și rămân în culcușul meu molcuț dar frustrant…Admir pasul vostru.
Tomata
draga, Laura, pot sa te incurajez oricat, dar stii si tu ca de tine depinde sa faci ceva pentru dorintele tale 🙂 iti doresc doar sa gasesti in tine imboldul si avantul necesar 🙂
Paula Felea
Buna .Am intrat pe blogul tau la indemnul unei colege si citind aceasta mica frantura din aventura ta ma face sa ma gandesc cat de mult seamana cu a mea . Eu sunt in Germania de sapte luni de zile; sotul e cu serviciul aici de vreo patru ani si avem o fetita minunata de 5 ani. Primele doua sau trei luni am trait aceleasi frustrari ca si tine , probabil , pana ne am acomodat dar aici sunt mai linistita mai calma si avem si noi visul de a ne lua o casuta aici. A noastra . E un nou inceput , o viziune , un alt mod de a ti trai viata .Chiar daca nu lucrez imi e bine ; invat o noua limba, descopar locuri noi si imi fac noi cunostinte si noi prieteni.Cu timpul o sa mi gasesc si de lucru . Am uitat sa ma prezint numele meu este Paula .
Tomata
buna, Paula, bine ai venit si incantata de cunostinta 🙂
unde in Germania stati? daca cumva tot in Berlin, tare mi-ar placea sa iesim la o cafea 🙂
asa cum spui, e altceva decat cunoastem si asta ne linisteste.
eu nu ma grabesc sa-mi gasesc de lucru, bine, nici nu caut, dar cand o sa vina vremea, cand o sa ma decid ce vreau sa fac, o sa caut si-o sa perseverez pana obtin ce-mi doresc. daca nu, ma resemnez 😛
Paula Felea
buna Andreea , din pacate suntem departe una de alta . In Germania stam intr un oras micut si frumos se numeste Wetzlar si e la aproximativ 80 km de Frankfurt am main . Dar citindu ti blogul mi a facut placere sa stiu ca nu sunt singura care la 30 de ani isi incepe o noua viata intr o alta tara. Ada e o frumusete si o dragalasenie de copil . Felicitari pentru delfinas. Eu pe Alexia am inscris o la un curs de gimnastica ce se face in fiecare miercuri cu copiide varsta ei . Pentru ea e o distractie totala . E foarte incantata. Cat despre inot , nu i prea place contactul cu apa.Astept cu placere urmatoarele tale postari .
Tomata
nu cred ca suntem singurele, ca am mai primit comentarii de la alte indraznete care si-au urmat visele si-au inceput de la 0 intr-o alta parte. mi-as dori doar ca mai multa lume sa indrazneasca sa faca ce-i place si nu ma refer musai la plecat intr-o tara straina, visele pot fi afaceri de suflet, o lista foarte lunga de carti de citit dusa la final, o serie de capitale vizitate, orice. dar sa faca, sa nu mai amane. si daca nu se poate “acum”, sa lucreze pentru a se putea.
ce nume frumos are copila ta 🙂 si daca-i place la gimnastica, foarte bine. Ada e inca prea mica sa stie ce-i place, dar orice ii va placea, vom fi aici s-o incurajam si s-o sustinem. si sa-i hrnaim visele. 🙂
Maya
scuze ca ma bag si eu ca musca.
Si eu de fapt noi am inceput de la 0 aici. nu cred ca aexistat careva sa nu gandeasca ca suntem normali sa renuntam la joburi si sa plecam in germania sa cautam altceva. si lucrurile incep sa se aranjeze chiar daca mai avem de munca
Tomata
@Maya – in primul rand, nu te bagi ca musca, esti binevenita 🙂
in al doilea, felicitari pentru ambitie si pentru determinare. am vazut ca locuiesti in Nurnberg, o sa-ti citesc aventurile. 🙂
doina
Ti-am scris eu pe aici ca o sa fie bine!
Tomata
🙂
Loredana
Ce frumos ai scris. Cu tărie, determinare și sinceritate, așa cum te caracterizează. E admirabil modul în care alegi să vezi părțile bune și ai încredere că o să fie bine.
Așa să vă fie. Și să te poți bucura din plin de oportunitățile unui astfel de oraș.
Pupici și pentru Ada, norocoasă fetiță! :*
Tomata
:* daca n-as reusi sa vad partile bune si dac n-as avea increderea asta, ar insemna ca nu e locul potrivit, nu e ce trebuie, si poate ar trebui sa ne intoarcem. dar nu e cazul 🙂
Mara
Nu e niciodata prea tarziu sa iti traiesti visurile! Prea multi oameni, din pacate, se plafoneaza. Tot acesti oameni sunt si cei care te vor judeca: e prea batrana sa faca …, e prea tanara …, e prea …. Traieste-ti viata asa cum iti place, stabileste-ti noi obiective de fiecare data cand le atingi pe cele “vechi”! Fii tu!
Tomata
pai da 🙂
dar fiecare alege daca actioneaza sau se plafoneaza.