Ultima viață a lui Ricky

A avut o tumoare la splină – viața a continuat după splenectomie.
A avut o problemă la șold – viața a continuat după rezecția femurală.
A fost aproape omorât de un amstaff – viața a continuat după o scuturare zdravănă.
A avut nasul aproape rupt pe jumătate când și l-a băgat prin gard să latre la un alt câine – viața a continuat și după asta.
A fost cât pe ce să sfârșească sub roțile unei mașini – viața a continuat din nou.
Acum are o tumoare pe creier, de care nu poate scăpa. Viața va continua până când va deveni un chin.

Câinele cu 6 vieți a ajuns la ultima dintre ele. Are 11 ani și a trăit fiecare zi ca și când ar fi ultima. Continuă să o facă, deși e complet amețit de la fenobarbital. Se lovește de lucruri, se împleticește și cade, dar se ridică orice ar fi. Aseară, după ce i-am făcut un RMN (în urma căruia a reieșit tumoarea inoperabilă), amețit de la anestezie, ar fi făcut orice numai să nu stea pe perină, culcat, deși nu se putea ține pe picioare. L-am scos afară, pentru că plângea și credeam că vrea la pipi, și a trebuit să-l susțin ca pe un copil mic, care învață să meargă. Nu se dă bătut și firea lui agitată și veselă face tot posibilul să iasă la suprafață.

Tumoarea e localizată în așa fel încât nu poate fi investigată. Nu se poate stabili dacă e malignă sau benignă, nici cât de repede crește, nici cât mai are de trăit. Poate fi vorba de câteva luni, dar pot fi și doi ani. Dacă se mărește și afectează nervii, Ricky își va pierde din simțuri: echilibrul, nevoile, orientarea.

Am primit vestea fără să simt nici o tresărire. Eram de-a dreptul veselă în timp ce i se făcea RMN-ul și eram convinsă că nu va ieși nimic. Am mizat pe epilepsie, pentru că era varianta cea mai puțin înfricoșătoare. Când doctorul a ieșit și ne-a spus, n-am simțit nimic. Sunt amorțită sau poate în faza de negare sau, poate, obișnuită ca toate ființele dragi să mă părăsească, murind… M-am obișnuit pe loc cu ideea că orice zi cu el poate fi ultima și că trebuie să fac din fiecare cea mai frumoasă zi. Să îi dau câtă afecțiune cere și are nevoie, să ieșim mai mult la plimbare și să îi mai dau și carne de pui din când în când, că e înnebunit după ea.

Tot ce-mi doresc e să nu sufere fizic, să nu-l doară nimic și să nu se chinuie. Nu mă deranjează să am un cățel amețit (și-așa, prea normal n-a fost el niciodată), dar care să fie cu mine cât mai mult. Iar dacă chinurile vor pune stăpânire pe el, i le voi curma cu toată durerea care-mi va fărâmița sufletul.

19 Comments

  • Iuliana

    Max al meu este identic cu Ricky si are deja 13 ani…asa ca eu aproape ca nici nu pot comenta ca mi se inoada lacrimile in barba…si nici nu stiu ce sa comentez…scriu aiurea, sa ma aflu in treaba, sau poate doar ca sa stii ca cineva intelege perfect ce simti.

  • Anca

    Si eu am catei pe care ii iubesc din tot sufletul si inteleg ce simti si prin ce treci. Ricky e tare norocos ca esti stapana lui.

  • Greta

    Offf, offff…. Sper din tot sufletul să plece uşor când va veni vremea, în somn poate… de dragul tău, îţi doresc să nu fie nevoie să iei decizia AiA. 🙁
    Dragul de el… cât e de frumuşel. Dumnezeu e mare, să sperăm că va fi încă mult timp cu tine şi când va fi să fie, va fi lin…

  • Ale

    Imi pare rau pentru el, imi pare rau foarte rau ca treci prin asemenea momente… Cuvintele tale sunt pline de durere si sincer in 24 de ani nu mi-au dat lacrimile citind un blog! Posibil pt ca am si eu un bichon care arata ca Ricky cand e tuns aproape 0! :)) Ii doresc multa sanatate si tie putere sa fi alaturi de el!

    • Tomata

      🙁 din pacate vietile lor sunt scurte si nu ne ramane decat sa ne bucuram de ei atat cat ii avem.
      multa sanatate catelusului tau si viata lunga lipsita de probleme de sanatate.

  • Nana

    Am găsit povestea voastră, căutând și căutând bezmetică răspunsuri la dureroasa întrebare de ce îngerul meu ce acum nu mai e pe pământ. Ce să-ți spun, nu știu. Ne învârtim năuci și neînțelegând de ce pleacă atât de curând. Logica nu-și găsește locul într-o durere atât de mare. Deseori e insuportabil. Am avut o cockeriță frumoasă, un suflet venit pe pământ și care mi-a oferit fericirea aia mare. În tristul 12 Aprilie, cățelușa mea a murit. Încă o caut peste tot, chiar și în poveștile altora. Sper să poți și să știi să te bucuri de voi atât timp cât îngerașul tău mai e pe pământ. Să vă fie bine și ușor împreună! Să-l iubești mult, iar dacă poți strânge amintiri multe cu el. Îți vor ține de cald. Vă îmbrățișez cu drag!

  • Cris

    Multa putere, stiu ca iti este greu! am pierdut 3 catei, i-am iubit enorm, dar stiu ca trebuie sa iti fie foarte greu. Sper sa nu aiba dureri..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge