12 ani de sclavie

12yearssolomon_northupAutor: Solomon Northup
Titlu original: Twelve Years A Slave
Traducere: Mihai-Dan Pavelescu (Meteor Press), citită în original
Naționalitate: americancă
Gen: roman biografic
Anul apariției: 1853
Nr. pagini: 363 (Eakin Films & Publishing)
Ecranizare: 12 Years a Slave (2013)
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4/5

 

„Cartea e mai bună ca filmul”, poate spune, cu mâna pe inimă, orice cititor de literatură în 90% din cazuri. Pe principiul ăsta, după ce-am văzut 12 ani de sclavie și mi-a plăcut, am vrut neapărat să citesc despre nenorocirea lui Solomon Northup povestită de el însuși.

A ajuns să-mi placă la fel de mult abia mai către sfârșit, când lucrurile se precipitau și sentimentele se intensificau. Nu că autobiografia asta n-ar fi presărată cu episoade intense de o violență sinistră, doar că știind ce se întâmplă, chiar și fără surpriza neașteptatului, tot am citit cu sufletul la gură și-am păstrat acțiunea și personajele în gând chiar și când puneam cartea jos. Ăsta-i și motivul pentru care i-am dat 4 stele și nu 3, pentru că o lungă bucată din carte mă gândeam că nu merită mai mult de 3. Dar pentru faptul că m-a bântuit și continuă să o facă, în special anumite scene, i-am dat o stea în plus.

12 ani de sclavie e povestea lui Solomon Northup, un negru născut liber în New York, care într-o zi, pe când avea vreo 30 de ani, e ademenit de doi necunoscuți cu o slujbă la un circ, drogat, bătut și vândut ca sclav. Cam asta-i suficient să trezească interesul cuiva care n-a văzut nici filmul, dar vrea să citească romanul. Mai jos urmează spoilere, deci continuați doar dacă nu vă deranjează.

Deși avea o stare financiară destul de bună, Solomon Northup își câștiga traiul cu vioara, iar în rest, ca tâmplar sau alte munci fizice. Pentru că doi necunoscuți îl abordează într-o zi și-i prezintă oferta unei slujbe la un circ, în Washington, bărbatul pleacă cu ei, fără a-i lăsa soției și copiilor lui nici un bilet să le spună unde e, în ideea că fiind aproape, se întoarce curând. Doar că acel „curând” durează 12 ani și multe, multe zile de suferință sufletească, durere fizică și nedreptate.

După ce e drogat și batut, după ce e supus unor tratamente fizice inumane ca să-i scoată ideea de libertate din cap, cu toate că avea acte care demonstrau că e un negru liber, cei doi negustori de sclavi îl vând, sub numele de Platt, unor proprietari de plantații din sud. În tot timpul ăsta, durerea fizică îi sfâșie sufletul la gândul că poate muri fără să-și mai vadă familia, dar și pentru că e martor la despărțirea unei negrese de copiii ei. Episod de care eu nici nu vreau să-mi amintesc, dar nu cred că o să-mi iasă prea curând din minte, pentru că Northup e foarte descriptiv cu tristețea și depresia în care cade mama după ce i se rup copiii de la piept.

I have seen mothers kissing for the last time the faces of their dead offspring; I have seen them looking down into the grave, as the earth fell with a dull sound upon their coffins, hiding them from their eyes forever; but never have I seen such an exhibition of intense, unmeasured, and unbounded grief, as when Eliza was parted from her child.

“Don’t leave me, mama—don’t leave me,” screamed the child, as its mother was pushed harshly forward; “Don’t leave me—come back, mama,” she still cried, stretching forth her little arms imploringly. But she cried in vain. Out of the door and into the street we were quickly hurried. Still we could hear her calling to her mother, “Come back—don’t leave me—come back, mama,” until her infant voice grew faint and still more faint, and gradually died away as distance intervened, and finally was wholly lost.

She had grown feeble and emaciated, and was still mourning for her children. She asked me if I had forgotten them, and a great many times inquired if I still remembered how handsome little Emily was—how much Randall loved her—and wondered if they were living still, and where the darlings could then be. She had sunk beneath the weight of an excessive grief.

Ajuns pe plantație, Platt decide să își păstreze anonimatul și să nu își divulge adevărata identitate nimănui de teamă că susținerea libertății i-ar fi putut aduce moartea, dacă nu, sigur niște lovituri de bici care l-ar fi lăsat într-o baltă de sânge. Primul stăpân la care ajunge e un pastor, William Ford, care e și primul care îl tratează cu umanitate și blândețe. Așa cum spune și Northup, te-ai gândi că un om al lui Dumnezeu e incompatibil cu ideea de sclavie, însă pentru sclavii cumpărați de el, chiar e o binecuvântare că un pastor e stăpânul lor. Bunătatea lui îl îndeamnă pe Platt să lucreze cu râvnă, să îl ajute cum știe și să facă lucruri care nu i se cer. Viața bună însă ia sfârșit când datoriile pastorului îl determină să vândă câțiva sclavi, printre care și Platt. Îl vinde unui tâmplar, Tibeats, însă are o ipotecă, prin care îl poate răscumpăra. Tibeats e o ființă abjectă, considerat așa de toți cei care îl cunosc, prin urmare îi face viața un iad lui Platt. Doar că acesta, nesimțindu-se întru totul sclavul lui, urându-l și detestându-l, în special după felul în care a fost tratat de pastor, se întoarce împotriva lui și-l bate până Tibeats abia se mai ridica de jos. Evident, fapta asta nu rămâne fără consecințe și stăpânul provizoriu se întoarce cu câini și încă doi albi ca să-l ucidă. Platt fuge prin mlaștini pentru a-și pierde urma, însă dă de alte pericole: șerpi veninoși, crocodili și alte lighioane care-i amenință viața. Scapă cu viață și se duce la Ford să caute alinare și ajutor. Tibeats însă nu se oprește și continuă să-l hăituiască, mai ales că a reușit să-i scape. Când e foarte clar că cei doi se pot omorî unul pe altul, Tibeats îl vinde pe Platt lui Edwin Epps, ultimul lui stăpân.

Negrul petrece 10 ani întregi pe plantația lui Epps, nu de drag, ci pentru că sub nici o formă nu poate evada (cu toate planurile pe care le gândește), nu e vândut, pentru că-i un sclav bun și nici un ajutor din afară nu îl poate scăpa de sub biciul lui Epps. Epps e foarte violent și uneori își biciuia scalvii doar pentru amuzamentul propriu sau pentru a-și mulțumi nevasta (ea avea treabă cu o singură sclavă pe care era geloasă). Platt lucrează pe plantație, culege bumbac, sfeclă de zahăr, e împrumutat altor stăpâni pentru alte munci, pentru a cânta la petrecerile sclavilor sau pentru a-i distra pe cei din jur. 12 ani se scurg până când pe plantația lui Epps vine Bass, un tâmplar canadian, aboliționist, care nu e deloc de acord cu ce se întâmplă în partea aceea de țară și care condamnă sclavia. În el, Platt își vede scăparea, așa că, lucând împreună, îl abordează, îi spune povestea lui și acesta face un scop din a-i reda libertatea. Scrie și trimite scrisori în numele lui, ba chiar s-ar și duce până în statul lui, să îi caute familia și să-l ajute să scape de Epps.

Eforturile și străduința lui dau rezultate, însă după mult timp, când Platt își pierde speranța că cineva îl va mai găsi și salva.

Mi s-a strâns sufletul și m-a durut stomacul citind bătăile pe care Epps le aplica negrilor de pe plantăția sa, iar când a snopit-o pe Patsey de gelos ce era, aproape că am plâns alături de ea și de ceilalți sclavi.

Indeed, from that time forward she was not what she had been. The burden of a deep melancholy weighed heavily on her spirits. She no longer moved with that buoyant and elastic step—there was not that mirthful sparkle in her eyes that formerly distinguished her. The bounding vigor—the sprightly, laughter-loving spirit of her youth, were gone. She fell into a mournful and desponding mood, and often times would start up in her sleep, and with raised hands, plead for mercy. She became more silent than she was, toiling all day in our midst, not uttering a word. A care-worn, pitiful expression settled on her face, and it was her humor now to weep, rather than rejoice. If ever there was a broken heart— one crushed and blighted by the rude grasp of suffering misfortune—it was Patsey’s.

Mi s-a frânt sufletul și la despărțirea lui Platt de ceilalți sclavi cu care a împărțit toți acei ani pe plantația lui Epps, felul în care au rămas în urmă și neputința de a-i ajuta, de a face ceva pentru ei, de a-i salva de stăpânul lor, de toți stăpânii din sud. Cum poți dormi noaptea știind ce-ai suferit și ce continuă să sufere cei rămași, știind că nu poți face absolut nimic pentru a-i ajuta? Un coșmar continuu, chiar și alături de familia ta.

I disengaged myself from her, and entered the carriage. The driver cracked his whip and away we rolled. I looked back and saw Patsey, with drooping head, half reclining on the ground; Mrs. Epps was on the piazza; Uncle Abram, and Bob, and Wiley, and Aunt Phebe stood by the gate, gazing after me. I waved my hand, but the carriage turned a bend of the bayou, hiding them from my eyes forever.

Aceste fragmente de istorie în care cruzimea oamenilor asupra semenilor lor, violența aplicată doar pentru că n-au aceeași culoare a pielii, nu aparțin aceleași religii sau nații sau sunt femei e dincolo de înțelegerea mea. Citesc despre sclavie, războaie, lumea arabă sau alte genocide și mă cutremur de ce sunt în stare oamenii să facă. Și nu pot să nu mă întreb cum sunt construiți, ce fir nu-i conectat bine la rețea încât mintea și sufletul lor se scurtcircuitează în halul ăsta de sunt capabili să pedepsească alte ființe umane, nevinovate, în cele mai brutale, chinuitoare și sângeroase moduri posibile.

12 ani de sclavie e o dovadă (încă una) că iadul nu-i acolo unde îl credem noi, sub pământ, în vintrele lui, și că diavolul n-are coarne, blană, coadă și trident, ci bici, pușcă, bombe și forță fizică. Trăiește printre noi, așa cum bine zice Sartre: L’enfer c’est les autres.

______________________________________________
* Solomon Northup și-a publicat memoriile în 1853, scrise în trei luni cu ajutorul unui scriitor local, David Wilson. Cartea s-a vândut în 30.000 de exemplare, în 3 luni, în aceeași perioadă în care Cabina unchiului Tom era bestseller. Pe lângă asta, și-a dedicat viața aboliționismului și a ținut prelegeri prin tot statul despre sclavie și tratamentul aplicat negrilor.

** Data, locul și circumstanțele morții lui Solomon Northup sunt necunoscute, ultima sa apariție în documente fiind atestată în anul 1865. Unii sunt de părere că a fost din nou răpit, dar alții demontează ipoteza pentru că era deja prea bătrân ca să mai prezinte interes ca sclav.

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge