-
Nemții și politica folosirii WC-ului
Vaaaai, trebuie neapărat să vă povestesc despre o conversație între Sotz și un „coleg” (îl numesc coleg din lipsă de alt termen pentru că de fapt e tipul care deține un shared office în care Sotzu’ are o masă închiriată). I-am cerut Sotzului permisiunea de a scrie, că-i prea tare să țin pentru mine și am zis că pleznesc de râs când mi-a povestit. Am mai zis, dar reiau pentru cei care se nimeresc azi aici pentru prima oară: Sotzu’ lucrează din Berlin pentru o firmă din Köln. N-are șef, n-are colegi aici, dar pentru că e destul de greu și incomod să lucreze de acasă, firma i-a închiriat o…
-
Locul lui Dumnezeu
Unul dintre subiectele care mă irită la culme și care simt că-mi violează intimitatea (da, mie, cea care se expune zilnic povestind despre tot ce i se întâmplă) e cel despre Dumnezeu, religie, biserică și credință. În special discuțiile în care sunt îndemnată să merg la biserică. Mă enervez atât de tare încât aș putea reacționa în diverse moduri care mai de care mai obraznice și mai nesimțite. Chiar violente. Mă simt jignită când cineva îmi violează intimitatea atât de flagrant. Pentru că pentru mine, Dumnezeu și religia sunt cel mai intim subiect care poate exista. Mai intim decât o discuție despre sex. Mor încet când văd share-uri cu icoane…
-
Open
Autor: Andre Agassi (J.R. Moehringer) Titlu original: Open (An Autobiography) Traducere: Paul Slayer Grigoriu (Editura Publica) , citită în original Naționalitate: american Gen: autobiografie Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 447 (Knopf) Ecranizare: – Alte cărți de același autor: Nota mea: 5/5 „It’s no accident, I think, that tennis uses the language of life. Advantage, service, fault, break, love, the basic elements of tennis are those of everyday existence, because every match is a life in miniature.” Prima și prima dată când am citit despre autobiografia lui Agassi a fost în 2012, pe blogul Biancăi, o adevărată fană a tenisului. Credeam că îi comentasem atunci, dar se pare că nu.…
-
Încă nu e Ziua Copilului
Estimez că mai trebuie să treacă vreo 2-3 ani până mintea mea se va obișnui să sărbătorească copilul, și nu mama, pe 1 iunie. Toată viața mea 1 iunie a fost ziua mamei mele, înainte de a fi a mea, copilul. N-o spun cu tristețe, cu supărare, cu resemnare, o spun ca pe un fapt. Am fost sărbătorită în fiecare an împreună cu ea, de ziua noastră. Ea primea o sufragerie întreagă de flori pe vremea când lucra la fabrică, eu primeam haine, jucării și dulciuri. Win-win aș zice. Îmi e greu spre imposibil, pe moment, să mă concentrez asupra Adei de 1 iunie, când mama mea nu mai e…
-
Cu nerăbdare către a doua mutare
Contrar scepticismului și avertizărilor unora din jurul nostru, am reușit să obținem o chirie așa cum ne doream – un apartament gol, nemobilat – care să îndeplinească cerințele noastre și unde sperăm să locuim o vreme cât mai îndelungată. Și sper ca dorința asta să nu fie contrazisă, că acuma, la început e ușor cu visele. După ce chiar locuim acolo, după ce ne facem o părere clară, abia atunci voi putea spune dacă îmi doresc să locuim cât mai mult acolo. Dar înainte să vă povestesc despre noul apartament, să vă spun despre cum stă treaba cu chiriile în Germania, în speță în Berlin. Păi poate știți că Germania…
