-
Open
Autor: Andre Agassi (J.R. Moehringer) Titlu original: Open (An Autobiography) Traducere: Paul Slayer Grigoriu (Editura Publica) , citită în original Naționalitate: american Gen: autobiografie Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 447 (Knopf) Ecranizare: – Alte cărți de același autor: Nota mea: 5/5 „It’s no accident, I think, that tennis uses the language of life. Advantage, service, fault, break, love, the basic elements of tennis are those of everyday existence, because every match is a life in miniature.” Prima și prima dată când am citit despre autobiografia lui Agassi a fost în 2012, pe blogul Biancăi, o adevărată fană a tenisului. Credeam că îi comentasem atunci, dar se pare că nu.…
-
Încă nu e Ziua Copilului
Estimez că mai trebuie să treacă vreo 2-3 ani până mintea mea se va obișnui să sărbătorească copilul, și nu mama, pe 1 iunie. Toată viața mea 1 iunie a fost ziua mamei mele, înainte de a fi a mea, copilul. N-o spun cu tristețe, cu supărare, cu resemnare, o spun ca pe un fapt. Am fost sărbătorită în fiecare an împreună cu ea, de ziua noastră. Ea primea o sufragerie întreagă de flori pe vremea când lucra la fabrică, eu primeam haine, jucării și dulciuri. Win-win aș zice. Îmi e greu spre imposibil, pe moment, să mă concentrez asupra Adei de 1 iunie, când mama mea nu mai e…
-
Cu nerăbdare către a doua mutare
Contrar scepticismului și avertizărilor unora din jurul nostru, am reușit să obținem o chirie așa cum ne doream – un apartament gol, nemobilat – care să îndeplinească cerințele noastre și unde sperăm să locuim o vreme cât mai îndelungată. Și sper ca dorința asta să nu fie contrazisă, că acuma, la început e ușor cu visele. După ce chiar locuim acolo, după ce ne facem o părere clară, abia atunci voi putea spune dacă îmi doresc să locuim cât mai mult acolo. Dar înainte să vă povestesc despre noul apartament, să vă spun despre cum stă treaba cu chiriile în Germania, în speță în Berlin. Păi poate știți că Germania…
-
Cum am găsit a doua chirie în Berlin
Am scris aici o parte dintre motivele pentru care nu plănuiam să rămânem prea multă vreme în apartamentul găsit din România, iar pe parcurs s-au mai adăugat și altele. Deși apartamentul ne-a picat ca o mană cerească, date fiind condițiile în care se obține o chirie în Germania, n-a fost ce ne-am dorit. Mai sincer spus, n-a fost deloc ce mi-am dorit eu, că Sotzu’ e mai tolerant și n-are atâtea pretenții imobiliare ca mine. Așa că, după o vreme petrecută într-un apartament la etajul 9 (pe care am ajuns efectiv să-l urăsc. pe etajul 9 adică) într-o clădire de 13 etaje, dintr-o zonă total nepotrivită pentru nevoile unei familii…
-
Cum ne-a fraierit banca germană
Aaaaah, cât de greu îmi e să scriu articolul ăsta, să îmi întorc (unele) cuvinte din drum, să recunosc că am greșit și să-mi fac mea culpa pe blog. Dar mi-am propus și (mi-)am promis că o voi face când va fi cazul (rugându-mă că nu va fi) și, din păcate, acuma e. Iar dacă m-aș face că plouă, în primul rând m-aș minți și jigni pe mine însămi, mi-aș face procese de conștiință că am lăsat-o așa. Voi n-ați ști, dar aș ști eu și, din păcate sau din fericire, sunt echipată cu o conștiință foarte vigilentă, care nu mă iartă. Așa că prefer să recunosc în fața voastră,…
