Update de pe langa casa

A trecut ceva vreme (până să scriu despre conferința DIAN) de când n-am dat pe aici. Dar lucrurile s-au întâmplat și timpul a trecut, deci să fac o scurtă recapitulare, mai întâi despre chestii întâmplate pe lângă casă.

Una dintre bucuriile primăverii a fost grădina. În sfârșit am nivelat-o (am plătit pe cineva pentru că era imposibil să facem asta doar eu cu Sotzu’, atât de rău a fost). La momentul ăsta, curtea e plină de iarbă, iar sistemul de irigare va fi curând instalat și el, că acușica plecăm în vacanță și n-aș vrea să mă întorc la un gazon pârjolit, după ce m-am chinuit câteva luni să îl aduc în stadiul asta. Pe Instagram am marcat începutul bucuriei cu o poză în care se văd vârfurile timide ale ierbii, care acum e foarte deasă.

 

Încă nu am plantat nimic pentru că mai avem de instalat niște margini care vor îngrădi plantele, plus sistemul de irigare îngropat, curent tras pe sub pământ până la gard, deci la toamnă sper ca toate astea să fie deja rezolvate și să mă apuc în primăvară de plantat.

Daaar, am ghivece cu roșii de mai multe soiuri, sunt deja măricele și verzi și sper să fie coapte și numai bune de mâncat pe când ne întoarcem din vacanță. Noroc cu un vecin care mereu mă sfătuiește ce și cum să fac, îmi da pliante și îmi ține teorii, că uneori fac numai de gura lui.

Alte activități domestice (într-un fel) a fost și prima mea participare la Flohmarkt. Adică în calitate de vânzătoare că la căscat gură și cumpărat lucruri (uneori) inutile mă duc des. Bine, nu chiar prima că am mai încercat în primul an când ne-am mutat, dar a fost un fiasco, așa că o fac pe asta prima pentru că acum am avut o parteneră și m-am descurcat așa bine că am făcut profit de 94 de euro, după ce am scăzut plata mesei, mersul la toaletă și covrigul de la micul dejun. Am vândut de toate: haine de ale Adei, jucării, role, pantofi, rochii de ale mele, jocuri, puzzle-uri, cărți. Nu am avut multe lucruri, dar a meritat. M-am întors acasă cu o plasă de lucruri și consider asta o victorie. Mă duc din nou în septembrie și deja m-am pregătit.

‘Busul bicicletelor’ e ceva ce mă entuziasmează la fel de mult ca pe Ada. Citisem despre el când am mutat-o pe la școala de lângă casa noastră și eram dezamăgită că nu se întâmplă. Pandemie, dezorganizare și altele. Dar iată că spre finalul clasei a II-a a Adei, s-au mobilizat și în fiecare vineri, la 7:20 trebuie să ne prezentăm la poartă și să pornim la drum. La diferite colțuri de stradă de pe traseu ni se alătură alții. E o plăcere și pentru părinții însoțitori, și pentru copii.

 

Revin și cu altele că mai sunt multe.