-
Al doilea muzeu preferat
– după Muzeul Armatei din Paris – Berlinul se laudă cu aproape 200 de muzee, dacă nu mai mult. Am apucat să vedem doar câteva, că vara nu-i de mers la muzeu și nici nu ne interesează chiar toate. Însă Muzeul Oamenilor sau Menschen Museum mi-a stârnit interesul imediat ce Sotzu’ mi-a povestit despre el, crezând că e același lucru cu expoziția Our Bodies, pe care am ratat-o la mustață în ianuarie când a ajuns și la Timișoara, dar noi deja veniserăm în Germania. Nu mi-a trebuit mult să mă las convinsă să mergem, așa că duminică, fiind o zi numai bună de vizitat muzee, ne-am luat copilul și ne-am…
-
Singur în Berlin
Autor: Hans Fallada Titlu original: Jeder stirbt für sich allein Traducere: Gabriella Eftimie (Editura Polirom), citită în engleză Naționalitate: german Gen: ficțiunie istorică Anul apariției: 1947 Nr. pagini: 588 Ecranizare: Alone in Berlin (2016) Alte cărți de același autor: – Nota mea: 5/5 Am dat cu ochii de titlul ăsta acum câțiva ani, într-o librărie Diverta, înainte de a vizita Berlinul, dar chiar când îmi descoperisem interesul pentru cărțile despre război. Anul ăsta, mi-am pus pe lista de lecturi o carte despre război și, mutată la Berlin, era alegerea firească. Plus că alegerea mi-a fost întărită de ecranizarea pe care aș fi vrut s-o văd la Berlinală, însă cum…
-
Afecțiunea Adei în două dovezi
Ada nu pare mămoasă defel. Nu se cere în brațe, nu se întinde să mă drăgălească, nu plânge după mine, nu-mi simte lipsa. Cred. Sunt rare sau scurte momentele în care lipsesc de lângă ea. Cu toate astea m-am înduioșat de-am zis că o mănânc de drag cu două ocazii. Prima: eram la masă la o cafenea, luam micul dejun în 3 și tot povestind ceva cu Sotzu’, mă prostesc și mă fac că plâng. Nici nu mai știu despre ce era vorba, probabil ceva neimportant, dar pe moment am augmentat seriozitatea, schimonosindu-mă în chip de plâns. Ada, curioasă, mă privea cu ochii mari și sprâncenele ridicate, în dulcele-i stil…
-
Un deceniu lângă același om
Azi sunt 10 ani de când mi-am zis „hai să văd cum e să fiu cu unul care nu e genul meu”. Îi dădeam maxim o lună să mă plictisească și să îl las cu ochii în soare, pentru că nu numai că nu mă vindecasem de fosta iubire, dar încă mai sufeream după ea. Însă, întâlnire după întâlnire, telefon după telefon, hatâr după hatâr, iată-ne 10 ani mai târziu, căsătoriți de 3 și cu un copil minunat de 1. Nu m-a plictisit, nu m-a făcut să sufăr ca ceilalți, m-a ascultat cât am avut eu chef să-i povestesc și m-a suportat cu toate chichițele și defectele mele. Și oricâte…
-
Cel mai frumos vis
Cred ca e a doua sau a treia oara cand imi scriu visele pe blog. O fac pentru a nu le uita. Dar recitind despre ele, in spatele ochilor inchisi toate imaginile descrise nu mai exista. Le-am uitat. S-au dus acolo de unde au venit. Dupa un cosmar care m-a paralizat pentru cateva minute, sa tot fi fost vreo 10, am adormit cu greu, intorcandu-ma de pe o parte de alta. Habar n-am ce sau cine a bagat spaima aia in mine, dar nu-i ca si cand imi pare rau ca nu-mi amintesc. Si-am visat din nou, dar din al doilea vis nu-mi aduc aminte decat o scena. Mergeam cu…
