Singur în Berlin

alone-in-berlinhans-falladaAutor: Hans Fallada
Titlu original: Jeder stirbt für sich allein
Traducere: Gabriella Eftimie (Editura Polirom), citită în engleză
Naționalitate: german
Gen: ficțiunie istorică
Anul apariției: 1947
Nr. pagini: 588
Ecranizare: Alone in Berlin (2016)
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 5/5

 
Am dat cu ochii de titlul ăsta acum câțiva ani, într-o librărie Diverta, înainte de a vizita Berlinul, dar chiar când îmi descoperisem interesul pentru cărțile despre război. Anul ăsta, mi-am pus pe lista de lecturi o carte despre război și, mutată la Berlin, era alegerea firească. Plus că alegerea mi-a fost întărită de ecranizarea pe care aș fi vrut s-o văd la Berlinală, însă cum n-a fost chip să mai găsesc bilete, am pus și filmul pe lista „de văzut”.

În engleză, varianta în care am citit-o eu, cartea e tradusă cu două titluri: Every Man Dies Alone și, Alone in Berlin, dar în română s-a preferat a doua. Ambele sunt potrivite, însă mie mi-a plăcut mai mult cea cu fiecare moare singur. Subiectul cărții lui Hans Fallada (pseudonimul lui Rudolf Wilhelm Adolf Ditzen) m-am mirat să aflu că e inspirat din fapte reale. Internat într-un ospiciu pentru minți deranjate, Fallada a scris cartea în doar 24 de zile și a murit chiar înainte de publicarea ei. Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută, nu doar pentru că nu mai citisem nimic despre mișcarea de rezistență din Germania, dar nu mai citisem nici un roman despre al II-lea război mondial care să îi vizeze pe nemți, nu pe evrei. N-am citit nimic despre teroarea în care trăiau sub mâna lui Hitler, câtă ură exista între ei, câtă teamă de a nu fi raportați sau de a trăi după noile reguli, câtă frică aveau în suflet, astfel că abia le mai rămânea loc și pentru alte sentimente. M-aș hazarda să spun că nu era mai bine să fii neamț decât evreu, pentru că asta nu-ți garanta siguranța că nu ajungi în lagărul de concentrare. Frica, spaima și deznădejdea erau la ele acasă în sufletele nemților ca și în ale evreilor.

Singur în Berlin începe în apartamentul familiei Quangel, când Otto și Anna Quangel primesc vestea că fiul lor a murit pe front. Durerea le e repede înlocuită de furia care se naște împotriva situației, a lui Hitler și a noii ordini naționale. Nemaiavând nimic de pierdut, lui Otto îi vine ideea de a lupta cumva împotriva sistemului, de a nu sta cu mâinile în sân, de a face ceva care să trezească conștiința celor din jur. Ceva aparent neînsemnat, dar care poate avea efectul bătăii unor aripi de fluture. Ticluiește un plan fără cusur, pregătește totul, o cooptează și pe soția sa în el și se apucă de treabă.

Atenție, urmează spoilere, citiți pe propria răspundere.
[spoiler]
Planul lor îl înnebunește de cap pe inspectorul însărcinat cu rezolvarea cazului, îl face pe succesorul lui să se dea bătut, deși se apropie de familia Quangel mai mult decât primul, iar când în final sunt prinși, se întâmplă, ca de obicei, dintr-o prostie. Însă chiar dacă demersul lor nu are efectul pe care îl visaseră ei, Otto Quangel are satisfacția și certitudinea că cel puțin în sufletul unui om a săpat o schimbare radicală.

Mai mult de atât, până în ultima clipă, trecând prin proces și prin viața din închisoare, își păstrează demnitatea și fruntea sus, fără a se simți vinovat nici măcăr o secundă, fără nici un regret și cu aceeași convingere că nu are ceva de pierdut. Singura lui grijă și toate gândurile lui se îndreaptă către soția sa, căci ar vrea să ia cumva asupra lui toată vina, să o scape de la tortura fizică și psihică prin care vor trece după ce sunt descoperiți. De partea ei, Anna Quangel simte exact la fel și ar vrea să îi îmblânzească pedeapsa ce-l așteaptă pe soțul ei, luând multe asupra ei. Împreună, la proces, reușesc să-l scoată din minți pe judecător și pe procuror, ba chiar și pe proprii avocați.

În închisoare, cu ajutorul colegului său de celulă, un dirijor de orchestră, Otto Quangel descoperă, puțin cam târziu, anumite plăceri ale vieții și începe să regrete stilul de viață auster și zgârcit pe care l-a dus până atunci. Descoperă muzica, lectura, conversațiile plăcute. Anna are consolarea că una dintre colegele ei de celulă e chiar cea pe care, fără să vrea sau să-și propună, a trădat-o: Trudel, iubita fiului ei mort. Și sufletul ei e alinat într-un fel înainte de a muri.
[/spoiler]

Singur în Berlin, totuși, nu e doar despre familia Quangel. O grămadă de personaje, dintre care unele de cea mai joasă speță, altele cu cele mai nobile conștiințe, fac din Hans Fallada un maestru al portretizării unor personaje complexe. De exemplu, Enno Kluge e o scursură de om, naiv, fricos, dar suficient de descurcăreț încât să trăiască pe spinarea femeilor sau din pariurile la cursele de cai și care nu se dă în lături când i se propune să vandalizeze și să jefuiască locuința unei evreice. Familia Persicke locuiește în aceeași clădire cu familia Quangel, însă, spre deosebire de intimitatea în care trăiesc ultimii, cei dintâi sunt gălăgioși și superiori pentru că unul dintre fiii lor e în SS. Borkhausen e cel mai abject dintre personaje și orice face, are în gând să se îmbogățească cumva. Nu contează ce trebuie să facă pentru asta, nimic nu e prea mult pentru el. La polul opus se găsesc Eva Kluge – soția lui Enno, care nu doar că iese din partid, dar îl sfidează și când pierde și ea totul, se mută la țară și începe o viață puțin mai la adăpost decât în Berlin – judecătorul Frohm, care datorită respectului și influenței de care se bucură, reușeste să intervină exact în ultimul moment.

Apoi, toate aceste personaje excelent compuse interacționează unele cu altele, dând naștere unor dialoguri și situații la fel de excelent gândite și descrise. Printre preferatele mele sunt discuțiile între Otto Quangel și Escherich, interogatoriile, deducțiile și raționamentele inspectorilor care studiază cazul, armonia și înțelegerea din priviri care renaște între Otto și Anna, sfidarea și demnitatea pe care Otto le afișează la proces, determinându-l pe judecător să își iasă din fire și să recurgă la tot felul de tertipuri care par să-i fie inutile în fața curții, dar mai ales efectul pe care vorbele lui Quangel îl au asupra avocatului lui și al lui Escherich.

Ceea ce-l eliberează pe Otto Quangel, în pofida finalului, e felul de a gândi, de a se simți liber, de a fi în control asupra lui și-a vieții lui, de a face întocmai cum dorește, de a nu răspunde în fața unei autorități de care întreaga țară se teme. Odată ce înțelege toate astea, orice i se întâmplă sau orice amenințare e fără putere.

Deși romanul are în centru rezistența opusă sistemului de către familia Quangel, pe lângă ce fac Otto și Anna, mai sunt și alții care încearcă cum pot să reziste și să nu se lase dominați de frica și teroare. Mici acte de răzvrătire care n-au efectele propuse, dar care demonstrează că atunci când n-ai nimic de pierdut și când viitorul poate fi același ca și când ai stat cu mâinele la spate, e mai bine să te implici și să încerci să schimbi ceva. Poate ai noroc, poate reușești, poate pui un punct.

Singur în Berlin e, cu siguranță, una dintre cele mai bune și complexe cărți despre cel de-al doilea război mondial pe care le-am citit. Una dintrece cele mai bune citite anul ăsta. Musai de citit.

sursă foto

10 Comments

  • olteanu

    Frumoasa prezentare, captivanta! Acum caut cartea! Nu stiam de ea.
    De scriitorii nemti eu mai citisem carti scrise de Erich Maria Remarque despre drama si viata nemtilor in perioada interbelica si primul razboi mondial, foarte realist si intr-o nota usor umoristica. A acoperit partea nemtilor care munceau, nu pricepeau de ce au pierdut razboiul si banii si ce e inflatia aia si de platesc crunt cand ei au facut perfect tot ce li s-a spus. Asta da o explicatie de ce s-au ridicat nazistii …
    Ca sa iti dai seama si de drama scriitorului Remarque: nazistii i-au ars cartile, sora i-a fost executata de nazisti si doar pt ce a scris. Cred ca a emigrat in America la timp si a mai scris ceva. A fost scriitorul meu preferat pt aproape un an.
    olteanu a scris pe blog despre De ce e importanta o casa cu ipoteca platitaMy Profile

    • Tomata

      oh, cate carti frumoase pierzi daca ai prejudecati! mie imi vine sa-mi dau palme ca am renuntat prea tarziu la prejudecatile literare, dar ma bucur ca acum citesc orice si descopar carti superbe. tind sa cred ca nu ti-ar parea rau sa o citesti pe asta 🙂

  • Jual

    Iti recomand “Le carroussel de la peur” (nu stiu numele in germana) de Ursula von Kardorff, este jurnalul unei berlineze de familie buna, antinazista, intre 1942-1945. Multi dintre prietenii si rudele autoarei au participat la atentatul impotriva lui Hitelr.
    Foarte mult mi-a placut si “Une femme à Berlin”, autoarea anonima, tot un jurnal. Ea povesteste zilele de groaza care au urmat capitularii Germaniei si intrarii Armatei Rosii in Berlin.

  • A.

    Tocmai mi-am cumparat cartea la recomandarea ta. Incerc sa-i inteleg mai bine pe nemti si istoria lor. Daca mai ai recomandari, asteptam.

  • Elena

    Eu am inceput-o si din pacate am abandonat-o pe la jumatate, nu ma atrageau toate povestile personajelor, dar am invatat multe din ea. Si acum de la tine am aflat si despre autor, nu stiam.
    Tot o carte din care am invatat ceva despre Germania e cartea Juliei Franck: West. Am vazut acolo ce grea era viata celor din est atunci cind ajungeau in vest. S-a facut si film dupa carte, dar, ca de obicei, filmul m-a dezamagit.

  • A.

    Intr-o saptamana si jumatate am terminat-o. Am balansat cu ea in brate pe la metrou sau m-a apucat miezul noptii cu ea. Aseara am decis ca nu pot sa citesc ultimele capitole decat in tihna. Pe canapea, cu lumina multa si cu sotul alaturi. Mi-era cam groaza si cumva nu-mi venea sa ma apuc. M-am tot gandit ca nazism sau comunism tot un drac (adica mi-am reamintit de Hannah Arendt). Mi-am reamintit si de strabunicul ridicat de comunisti intr-o zi sarbatoare si mort in scurt timp la inchisoare, fara ca familia sa-l poata ingropa crestineste. Bunicii stateau in casa cu el si strabunica, iar bunica era insarcinata. Ce facuse bietul om? Refuzase sa dea pamantul. Luptase in Primul Razboi Mondial si fusese improprietarit. Moartea lui in aceste conditii a marcat decisiv istoria familiei 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge