-
Teatru: The Full Monty
Am așteptat cu nerăbdare începerea stagiunii la Teatrul Național pentru că sunt câteva spectacole pe care vreau musai să le văd. Unul dintre ele e Prometeu înlănțuit, dar, din păcate, luna aceasta îmi sare rândul pentru că nu pot să merg. Dar luna viitoare, nu mai ratez. Altul era The Full Monty, pe care l-am văzut deja aseară. Dacă vi se pare cunoscut numele, e de la film. Răzvan Mazilu l-a pus în scenă pentru teatru, iar textul îi aparține lui Terrence McNally.
-
Mă vei găsi la „locul meu”
Înainte să mi se strice Kindle-ul pentru a patra oară, mă apucasem să citesc Soția călătorului în timp. Mișto carte, cel puțin cât am apucat să citesc din ea. M-a prins. Însă nu despre carte e articolul de azi, ci despre unul dintre clișeele cinematografiei siropoase. Și legătura cu cartea e că l-am găsit și în ea. Fac pariu cu oricine că ați văzut cel puțin un film în care un copil, o fată (de cele mai multe ori o fată) sau un băiat avea locul lui special. Fie că era o grădină secretă, ca în Sandy Bell, fie că era undeva pe un deal de unde se vedea podul…
-
O să zbor cu balonul
Dacă aş fi pus în scris bucket list-ul ăla pe care nu m-am mobilizat să-l pun în scris, aţi fi ştiut că înainte să mor, îmi doresc foarte tare să zbor cu balonul cu aer cald. Demult îmi doresc. Iar când am văzut în 24FUN că există în Timişoara o firmă care se ocupă cu aşa ceva, mi-au sclipit ochii pe loc. Numai că m-am dezumflat când am văzut preţul. Unele plăceri sunt destul de scumpe, dar cum m-am obişnuit în ultimii ani, pentru îndeplinirea unei dorinţe, plătesc oricât. Şi de fiecare dată mi s-a confirmat faptul că preţul, oricât de piperat e, merită fiecare leu (vezi concertul Lady Gaga…
-
Sufrageria (I)
Am lălăit-o destul, așa-i? Dar numai pentru că n-aveam perdele la geam. Și pentru că n-am printat niște mesaje și pentru că n-am făcut niște rame. Pentru că deja lumea începe să freamete în comentarii, pe mail și pe facebook, nu mai găsesc scuze și vă prezint o bucată din minunata mea sufragerie nouă. Pentru un before, click aici.
-
La Timișoara, toamna începe cu PLAI
Doar nu credeați că o să treacă toamna asta și eu n-o să-i aduc osanale pe blog. O fac în fiecare an și nu mă abat de la regulă. Oricum tot ce simt pentru ea am expus deja în funcție de starea în care mă aflam. Am și un tag pentru ea, for Pete’s sake (apropos, cine-i Pete?). Anul ăsta mă simt foarte bine în acest început de toamnă, deci n-o să mă lamentez Bacovia style. Ce-o să fac totuși e să vă povestesc un pic despre Festivalul Plai, că mai un pic și numai mâine nu-i poimâine.
