Tomata cu scufita

Stau acasă de aproape o săptămână și am scris pe blog doar de două ori. Oi fi eu rănită la picior, dar capul și mâinile îmi sunt întregi. Totuși am constatat că statul acasă rimează, pentru mine, cu cititul, uitatul la seriale și frecatul mentei pe net. Dacă sunt în concediu medical de la lucru, se pare că l-am aplicat și blogului. Pur și simplu nu mă gândesc la el, nu-mi vine să scriu, deși aș avea ce. Cred că dacă n-aș fi angajată și blogul s-ar duce pe apa sâmbetei, deși n-au nici o legătura una cu alta. Poate pentru că ieșitul din casă, mersul la lucru, interacțiunea cu…

Mda… Scriu articolul ăsta numai pentru a mă face de râs și pentru a mă auto-pedepsi pentru isprava mea de marți seara. Temerea mea cea mai mare s-a adeverit când mă întorceam de la Variaș, de la mama mea, și când făceam ceva ce nu trebuia să fac la volan. Nu intru în detalii, dar sunt atât de supărată și furioasă și nervoasă pe mine încât dacă aș putea, m-aș pălmui neîntrerupt. Cu dosul palmei.