„Rar mai vezi o mireasă emoționată până la lacrimi”

Am ajuns cu pozele la episodul 3 din ziua de 21 septembrie anul curent, și-anume ceremonia religioasă. Pe când am ajuns la Biserica din Sinaia, eu eram deja demult mireasă, așa că mirarea celor care mă vedeau pentru prima oară m-a luat prin surprindere. Așa cum ei se minunau de rochie, make-up și freză, așa mă bucuram să-i văd eu pe toți acolo. Am respectat și tradiția conform căreia o mireasă nu trebuie să o vadă pe alta înainte să fie cununată, tradiție pe care n-o înțeleg, dar nici n-am văzut rostul în a mă impotrivi.


Și cum tatăl meu n-a fost acolo să mă ducă la altar, am ales să intru cu nașul. Puteam să intru cu unchii mei, dar erau trei și n-am trei brațe să îi fi ținut pe toți. Șeful meu s-a oferit și el să mă ducă la altar și pentru un moment am luat în considerare chiar să-l întreb pe socrul meu dacă ar vrea. Dar n-am vrut să complic treburile, așa că am ales varianta cea mai simplă: la brațul nașului.


M-am bucurat tare mult că fotografii au intrat în altar și ni s-au văzut și expresiile, nu doar spatele.

După care a urmat rutina binecunoscută:

– sfințirea verighetelor și punerea lor pe degete – credeam că soții își pun unul altuia, dar preotul și nașul îi pun verigheta mirelui și tot preotul cu nașa i-o pun miresei.

– legarea mâinilor cu batistă albă


– încoronarea


– înconjurarea de 3 ori a… nu știu ce


– și momentul în care s-a vorbit despre părinți. Iar eu m-am simțit ca lovită de tren. Am uitat de partea asta, am ținut minte numai că trebuie să mă înmulțesc ca Rahela, partea amuzantă din slujbă. Partea tristă în care se vorbește despre părinți mi-a scăpat cu desăvârșire. Așa că oricât am încercat să-mi țin lacrimile în frâu, oricât am încercat să-mi opresc buzele și barbia din mișcare, n-am putut. Au curs și-au tremurat. Și toată lumea credea că sunt emoționată datorită momentului. Invitații știau, au înțeles pe loc, dar preoții au rămas cu impresia că sunt o mireasă sensibilă. I-am lăsat să creadă.


După care mi-am revenit. A trecut.


Aaaaand he kissed the bride.


Au urmat pupăturile cu toată lumea, pozele cu invitații și ieșirea din biserică unde a început să plouă. Cu orez. Când am ajuns la sală puteam pune de-un pilaf, atâta orez mi-a rămas în freză.


Bridezilla, tu ești, mă?

Și-am plecat către sală. Deci va urma.

7 Comments

  • Ciupercutza

    Hmm eu la toate nuntile ortodoxe la care am fost mireasa a intrat cu nasul la brat, nu cu tatal …
    Stiam ca asa e traditia.
    In fine, voi frumosi si eleganti, iar fotografiile foarte reusite (frumoasa biserica ati avut…)

  • Mihaela Dămăceanu

    Dar ştii că pozele acelea sunt superbe, nu? Toate sunt foarte frumoase, dar acelea sunt de revistă, frumoasă doamnă. Greu trebuie să-ţi mai fi fost şi să-ţi fie, dar ai tu o forţă…aceea cu care faci lucrurile să se întâmple, că tare mi-a plăcut pasajul acela despre băieţii tăi.
    Merg să văd şi celelalte postări, că am rămas în urmă!

  • Elena

    Te admir așa de mult, Andreea! Ești frumoasă, puternică și autentică. Casă de piatră și multe bucurii alături de soțul tău!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge