Cei care nu-mi citesc blogul încă din 2007 probabil nu-mi ştiu vechile sentimente vis-a-vis de plante. Ei, e de ajuns să citiţi postul ăsta ca să le aflaţi. Trecând peste tonul articolului, de care nu mai sunt aşa mândră acuma, dar pe care îl las acolo de dragul posterităţii, am simţit nevoia să dezvolt puţin subiectul, pentru că lucrurile s-au schimbat puţin. Pe modelul ăsta. Plantele despre care vă vorbeam atunci sunt încă în casă, deşi nu mai sunt la fel de multe şi nici mamei mele nu-i mai pasă de ele. Aşa că, ghiciţi în custodia cui au rămas şi cine trebuie să-şi aducă aminte măcar din două în…

Aşa cum ştiu contactele mele de pe Facebook (le-aş spune prieteni, da’ pe unii nu i-am văzut niciodată la faţă) şi urmăritorii de pe Twitter pe care i-am întrebat cum se poate opri sângerarea, sâmbătă seara m-am tăiat la deget. La degetul mare de la mâna dreaptă, fix acolo unde e cel mai nasol. Mă puneam să fac o ciorbiţă de porc cu ajutorul multelor ustensile de bucătărie pe care mi le-am tot cumpărat în ultimul timp. Am mai spus în repetate rânduri că-s obsedată de gadgeturile de bucătărie, că-mi place să mă joc, nu să fac de mâncare. Şi dacă am jucăriile corespunzătoare, parcă mă apropii mai cu drag…

Bine v-am găsit în 2012. Sper că v-ați distrat de Revelion și că v-ați pus o dorință la miezul nopții (eu am uitat), că ați purtat chiloți roșii (eu am purtat) și că ați avut bani în poznare (eu n-am avut). Despre Revelionul meu vă spun că l-am petrecut la cheful de care vă spuneam, a fost ok, nu cel mai fain chef ever, dar nici nașpa, am fost cu Iubi, verișoara mea, cu cea mai veche prietenă din copilărie, cu iubitul ei și cu încă vreo 20 de necunoscuți. Singurul lucru pe care l-am regretat e că n-am văzut destule artificii, dar nu-i ca și când Revelionul ar fi…

Voi nici nu vă puteți inchipui cât îmi plac mie retrospectivele, statisticile și analizele. M-am abținut să scriu postul ăsta până aseară, da’ ușor nu mi-a fost. La fel cum nu mi-e ușor să mă abțin să scriu un post despre filmele pe care le-am văzut anul ăsta. Îi vine însă și lui rândul, așa că o să savurez momentul atunci. Deci, în sfârșit despre 2011. De când am blogul, la fiecare încheiere de an, aveam ceva de comentat. Ba că a fost prea liniștit, ba că a fost prea rău, ba că a fost prea trist. Și așa au fost ultimii mei ani, nici unul pe placul meu. 2008…

Ca în nici un an, e deja 29 decembrie și noi încă nu știm ce facem de Revelion. Nici o invitație, nici o propunere, nici un interes din partea noastră. Am avea vreo două opțiuni: la un chef undeva într-un subsol unde nu cunoaștem decât cuplul care ne-a invitat și la restaurantul chinezesc din zonă, unde am mai făcut încă două Revelioane. Asta pentru că n-am luat în considerare statul acasă.